Cei doi elefanţi din încăpere – Amnistia şi Graţierea

0
112 views

„Cunoaşteţi povestea că este un elefant în încăpere, dar nu se vede. Sunt doi elefanţi – Ordonanţa de graţiere şi Ordonanţa de modificare a codurilor penale.”- Klaus Iohannis

 

Miercuri, preşedintele Iohannis a participat pentru prima dată în mandatul său la şedinţa ordinară de Guvern. Iar participarea prezidenţială a  fost una fulger. Aşa cum şi şedinţa de Guvern se poate spune că a fost la fel de fulgerătoare în măsura în care prim-ministrul Grindeanu se pregătea în această dimineaţă să zboare spre SUA pentru a onora împreună cu şeful PSD, Liviu Dragnea, invitaţia de participare la evenimentul internaţional al anului- ceremonia de învestitură a noului preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump.

Din grabă şi cel mai probabil din elanul entuziasmului de a participa la un asemenea moment istoric, Guvernul Grindeanu a uitat să prezinte presei, aşa cum se obişnuieşte în mod normal,  ordinea de zi a şedinţei ţinută al cărei temei oficial a fost acela al modificării Codului Penal prin OUG în privinţa Legii Amnistiei şi Graţierii.

Aşa cum se pare că, din aceeaşi omisiune, face parte şi etapa consultativă obligatorie prealabilă a Guvernului Grindeanu, în speţă a Ministrului Justiţiei, domnul Florin Iordache, cu factorii abilitaţi în domeniul legilor şi al justiţiei şi, bineînţeles, cetăţenii pentru că lor li se şi adresează în realitate   acest proiect de lege atât de controversat şi nefiresc zorit să se nască şi să capete viaţă şi potenţialitate.

Însă, revenind la gestul imprevizibil al preşedintelui Iohannis, ceea ce putem spune cu certitudine în acest moment este că războiul dintre cele două palate, Cotroceni şi Victoria, a intrat pe un alt nivel. Acela al mutărilor de şah şi mat pe care un preşedinte mediator şi taciturn, devenit între timp un preşedinte jucător la un înalt nivel de risc şi imprevizibilitate ambalate tactic în aceeaşi tăcere apăsată cu care deja ne-a obişnuit (se vede bine că doar pe unii dintre noi), le iniţiază spontan şi, pare-se, extrem de stânjenitor în sânul noii guvernări şi dincolo de zidurile bastionului puterii pesediste.

Conform Constituţiei României, preşedintele poate participa la şedinţele de Guvern în următoarele condiţii:

ARTICOLUL 87- Participarea la şedinţele Guvernului

(1)       Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.

La o primă citire, tema oficială care a motivat şedinţa de Guvern nu pare să justifice în niciun fel necesitatea prezenţei prezidenţiale. Chestiune care s-a făcut simţită şi din discursul postdeliberativ pe care l-a avut premierul Grindeanu în faţa presei, întrebat fiind dacă a ştiut dinainte că preşedintele Iohannis va fi prezent la această şedinţă: “…da…am aflat de la cei de la pază că se îndreaptă spre Guvern”.

O afirmaţie făcută nu fără o urmă evidentă de iritare şi nemulţumire la adresa gestului prezidenţial fără precedent.

Însă, acest gest al preşedintelui atât de mult aclamat în spaţial public ar trebui privit cu mult mai multă atenţie şi obiectivitate dincolo de tentele de show mediatic, admiraţie şi tendinţa de a trata mult prea superficial şi popular un aspect pe cât de grav, pe atât de importrant (aş zice vital), care ţine de perspectiva modului în care Constituţia ţării şi legile ei pot suferi sau nu alterări al căror efect, ca cel în cazul modificării Legii Amnistiei şi Graţierii, ar putea fi dezastruos pe termen imediat şi lung.

Într-o ţară aşa cum este România în acest moment şi de ceva vreme, în care ambii preşedinţi ai Camerelor Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popoescu Tăriceanu, fac obiectul urmăririi şi condamnării penale pentru fapte de această natură la nivel înalt în statul român, cei doi reprezentând  vârfurile de putere ale unei alianţe care va conduce România de acum înainte cel puţin patru ani, graba Guvernului nou instalat de a-şi asigura exclusivitatea şi plenipotenţialitatea emiterii de Ordonanţe de Urgenţă, mai ales în domenii vitale pentru stat aşa cum este cel al Justiţiei şi al Codului Penal, reprezintă cu adevărat un motiv de îngrijorare care nu numai că trebuie să aibă un contrafort şi un garant de echidistanţă în  şeful statului, ci mai ales trebuie ca prin acesta să poată asigura ţării şi cetăţenilor ei o ultimă certitudine că separaţia puterilor în stat este respectată şi că Constituţia şi legile ţării nu pot fi convertite într-o tablă de joc de interes, plăcere şi divertisment aflată la discreţia frăţiei politice deţinătoare a puterii. Acum sau oricând.

În plus, cu un Parlament în care majoritatea aflată la putere face şi desface sub privirile şi numericul neputincios şi volatil al unei opoziţii decorative, inexistentă de facto şi sub diriguirea despotică, exactă şi precisă a liderului absolut al majorităţii, Liviu Dragnea, făcând pe bandă rulantă şi cu “voinţă” orice proiecte şi dându-le forma finală obligatorie ca legi în stat pentru cei mulţi, însă nu şi pentru cei puţini şi privilegiaţi aflaţi la cârma mecanismului legislativ, absenţa sau taciturnitatea indiferentă a preşedintelui Klaus Iohannis ar putea fi marcată drept o neglijenţă dezastruoasă la adresa siguranţei şi stabilităţii naţionale. Dacă nu chiar trecută într-un registru cu mult mai complicat şi grav. Acela al unei înţelegeri tacite cu actuala putere pentru păstrarea unui confort şi a unei aparenţe absolut nefaste.

Iar cel mai sugestiv exemplu în acest sens a fost cel de acum câteva zile în ultima şedinţă reunită a camerelor pentru votarea alcătuirii Comisiei de anchetă pentru verificarea rectificărilor bugetare din timpul guvernării Cioloş, când Liviu Dragnea, vădit deranjat de tendinţele timide şi înfricoşate ale unor parlamentari aflaţi în plen de a lua cuvântul şi a-şi exprima un punct de vedere asupra chestiunii care a făcut obiectul formării Comisiei, i-a ordonat printre dinţi domnului Tăriceanu, aflat în postura de portavoce şi contabil de voturi să….“taie macaroana” doritorilor de explicaţii şi lămuriri.

Aşadar, cele întâmplate nu numai că trebuie să ne suscite atenţia într-un mod cu totul special şi matur, însă trebuie să ne determine să gândim la ce se întâmplă acum pe scena politică românească şi, cu atât mai mult, în spatele acesteia şi la tot acest maraton de forţă pesedist care atinge note extrem de acute în goana sa spre putere şi spre cucerirea tuturor variantelor de poziţii şi unelte care să întărească şi să sigileze această putere nou dobândită, aşa cum însuşi prim-procurorul general al ţării, domnul Augustin Lazăr, a spus-o într-un mod care nu lasă loc de niciun fel de echivoc: “Noi, dacă vom da dovadă de slăbiciune, în loc să consolidăm lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate, a criminalităţii în general, (…), dând dovadă de slăbiciune cu acte de clemenţă, vom demonstra că instituţiile statului român sunt slabe, vom demonstra, fără să o spunem, că instituţiile statului român nu pot găsi soluţia potrivită pentru a caza pe cei care care au fost dovediţi că au comis infracţiuni pentru care există hotărâri definitive de condamnare, pentru cei care se află în arest preventiv”.

Aşadar, cine şi de ce are nevoie urgentă de Amnistie şi Graţiere?!