3.1 C
Bucharest
December 4, 2021
EDITORIALS IN ROMANIAN

Jocul de-a granitele

Tabara de vara de la Băile Tușnad a devenit, de ani buni, tribuna `românească` a lui Viktor Orban. Declarațiile sale provocatoare, lansate in fiecare miez de vara in Secuime, fac deja parte dintr-o strategie politica banalizată. Presa autohtona le preia prompt aproape ca pe niste declaratii de razboi, in timp ce dincolo de graniță sunt popularizate drept meritorii gesturi de curaj politic. Uneori oficialitățile române nu scapă prilejul de a `protesta`, pentru a nu fi acuzate de excesivă pasivitate. Dar, si de o parte si de cealalta, sunt numai vorbe. Ceea ce ar fi trebuit sa atraga in schimb atentia in discursul din acest an al lui Viktor Orban este cu totul altceva. Ceva ce are mai mult de-a face cu frontierele decat o răsuflată retorică revizionistă. In plina constructie a zidului anti-imigrație la granita cu Serbia, premierul maghiar si-a justificat inca o data optiunile.

Maghiarii sunt insa cei dintai care au profitat de relaxarea granitelor o data cu integrarea in UE. Nu doar ca maghiarii români pot ajunge in Ungaria extrem de facil, dar se si stabilesc acolo cu ușurință – ceea ce, sa nu uitam, a si creat probleme demografice in Transilvania, procentajul maghiarilor fiind in continua scadere. La aceasta au contribuit decisiv si facilitatile acordate de succesivele guvernari ale lui Viktor Orban etnicilor maghiari din afara Ungariei. In plus, destui maghiari, ca si alții de alte naționalități din state europene care au scapat de regimurile comuniste, au emigrat la randul lor spre Vest. In acelasi timp, Ungaria a devenit la randul ei ținta unei emigrații asiatice. Toate aceste fenomene migratorii privesc, intr-un fel sau altul la ora actuala, UE in ansamblul său. Unele state se confrunta insa cu probleme mai serioase decat celelalte. Intrucat prevederile europene obliga statele sa-si asume cererile de azil in functie de locul de acces al imigranților, țările de graniță sunt inevitabil mai expuse. E cazul, nu lipsit de dramatism, al Italiei, cea mai accesibila pe mare dinspre Africa. Dar un flux si mai mare vine, dinspre Asia, prin Balcani, iar Ungaria e, intr-adevar, in prima linie. In privinta imigrantilor e foarta multa ipocrizie la nivelul UE, multe state incercand sa evite responsabilitățile de solidaritate cu partenerii mai expuși. Exista destui politicieni europeni care propun masuri mai dure de limitare si combatere a imigratiei ilegale, dar relativ putini dintre acestia sunt, la ora actuala, la putere. Printre exceptii se numara Viktor Orban.

Problema este, intr-adevar, una mai de fond. Prinsa in jocul propriei retorici umaniste, Europa nu prea stie cum sa reactioneze in fata unor masive valuri de imigranți. Dar, cum s-a vazut din cazul maghiar, problema nu e migratia in sine, ci etnia si implicitele identitati culturale. E neindoielnic faptul ca destule miscari de dreapta au pastrat, desi atenuat ori doar mascat, un discurs xenofob si chiar rasist. Pe fondul unei masive imigratii extra-europene, aceste sensibilități au primit un nou impuls. Multi europeni nu doar se tem de problemele concrete ale unui numar asa mare de straini săraci care ar trebui cumva integrati, dar sunt ingrijorati de evolutia civilizatiei europene. Oricat ar crede in superioritatea acesteia, de fapt ii contesta capacitatea de a asimila acest mozaic de etnii asiatice si africane. Daca exista state care s-au format printr-o politica oficiala de imigrație – cel mai de succes fiind SUA –, cele europene sunt puse in fata unei provocari inedite. Partial au mizat pe o imigratie controlata, in consonanta cu boom-ul său economic postbelic, dar acum situatia e diferită. Nereusind, deocamdata, sa-si asume proiectul unei identități viitoare, UE nu dispune de criterii pe care sa le foloseasca pentru a incerca sa canalizeze imigratia masiva. Si, inevitabil, s-o trieze. Acum lipsesc criteriile general acceptate pentru a decide, in masura posibilitatilor, pe cine sa accepte si pe cine sa refuze.

Viktor Orban a invocat clasicele argumente anti-imigratie: somaj, criminalitate, terorism. Aceste probleme, cu evolutii fluctuante, nu pot fi escamotate. Dar o astfel de retorica combina aceste chestiuni sociale cu o problematică care tine de identitati culturale. Sa luam un exemplu. In Sicilia, in contextul alegerii, probabil iminente, a unui nou președinte al regiunii, s-a vehiculat numele unui candidat al dreptei. Doar ca respectivul, un etnic italian, s-a convertit la Islam, invocand si trecutul arab al insulei. S-a iscat astfel o polemica referitoare la perspectiva ca Sicilia sa fie condusa de un musulman apartinand `dreptei`, in general anti-musulmane.

Acum cateva zile, presa occidentala a publicat stirea unui transport `oficial` de refugiati prin Ungaria. Un vagon blindat, care unora le-a amintit de tragicul rasism al unor epoci trecute. In Italia, unde guvernul preponderent de stanga e destul de primitor cu strainii, localnicii din diferite localități au incercat sa impiedice, folosind chiar violența, cazarea acestora printre ei. Nu putem deci ignora ca exista opozitie, civica sau politica, fata de actualele solutii in privinta acestor masive valuri de imigranti. Dar sunt oare posibile solutii mai bune? Globalizarea a relativizat granițele, dar dincolo de beneficii – nu neapărat pentru toți, existand și destui perdanți – au aparut si dezechilibre specifice. Unii, ca Viktor Orban, profită pentru a-si relansa politica conservatoare care altfel deja dă semne de oboseală. Dar nici idealizarea culturală și politică a imigrantului nu e o cale politic responsabilă. Iar `drepturile omului` nu sunt un criteriu suficient pentru viitorul UE. Europa nu e lipsită de valori – a acumulat chiar multe –, dar trebuie sa facă o alegere pentru a fi eficientă. Lipsa de granițe nu e doar o chestiune geografică, ci mai ales una culturală și morală.

 

Related posts

Parlamentarul

Atenţie, râul democraţiei este plin de crocodili!

Razboiul sahului