EDITORIALS IN ROMANIAN

Legea strutocamila

Presedintele Iohannis a promulgat recent o lege care înăsprește pedepsirea atat a apologiei publice a extremei drepte autohtone cat si a negaționismului in privinta variantei romanesti a Holocaustului. Inițiatorii legii sunt fostul lider liberal Crin Antonescu si alti doi deputati, unul dintre ei fost consilier al actualului presedinte. Iohannis a beneficiat in acest caz de girul dat legii de consilierul sau Alexandru Muraru, fost sef al Institutului care se ocupa de crimele comunismului.

Principalul lobby pentru noile prevederi a fost facut de Institutul `Elie Wiesel`, care se ocupa de Holocaustul din Romania, institut condus de Alexandru Florian (photo). Noua variantă a legii seamana insa cu o struțocămilă, fiindcă vizează in principal două ținte: legionarii si Nicolae Ceaușescu – singurul incriminabil pentru `genocid`. Sau, mai bine zis, a eventualilor viitori susținători ai acestora.

Primul lucru care sare in ochi e asimetria. Daca in perioada președinției lui Traian Băsesc, cel doua institute mai sus mentionate au produs texte pe baza carora s-au condamnat oficial atat comunismul cat si antisemitismul, iata ca noua lege – de fapt, e vorba doar de completarea unei legi mai vechi – revine la o atitudine mai părtinitoare. De fapt, indelunga polemica a ultimului sfert de secol a opus `anticomuniștii` și `antifasciștii`, reluând, intr-o noua varianta locala, o disputa europeana – si nu doar – veche de aproape un secol. Interesele politice au viciat dezbaterea asupra memoriei istorice, fiecare parte invocand pericolul unei resurectii a ideologiei extremismului advers. De data aceasta insa inițiativa pare a fi avut un parcurs mai special. Principala sa țintă e, evident, antisemitismul. Nicolae Ceaușescu – de altfel necitat, dar identificabil datorita referintei la `genocid`, el fiind singurul condamnat, intr-un proces contestabil, pentru asa ceva – fiind doar un ciudat bemol menit unei palide compensații in favoarea celor care ar fi ultragiați de respectiva asimetrie.

Este extrem de salutar sa fie condamnat antisemitismul, mai ales in contextul unei Europe care inca se confrunta cu violențe impotriva evreilor și instituțiilor lor – iar vinovații nu sunt doar musulmani.

Pentru români, travaliul memoriei e inca la inceput de drum, cu greu facandu-si loc recunoasterea unui antisemitism vechi si difuz, precum si a unor actiuni criminale – mai ales in contextul de exacerbata violenta a ultimului razboi mondial. Nu mai pot fi negate masacrul de la Iași, cel de la Odesa, cele din Transnistria. Nici deportările, nici rușinoasa spoliere de bunuri după model nazist. In spatele acestor crime au stat insa secole de propaganda antisemita, in care au fost implicați atat Biserica Ortodoxă, cat si intelectuali de frunte. Prea multi dintre autorii care azi se studiază în școli au avut opinii antisemite, carora le-au conferit astfel prestigiu prin autoritatea lor intelectuală.

In acelasi timp, e bine sa se respinga disjuncția facilă dintre legionarism și alte forme de fascism. Faptul ca ideologia legionară avea o puternică componentă de religiozitate ortodoxă nu e decat un alibi de onorabilitate invocat in mod pervers, fiindca de fapt nu face decat sa ridice un serios semn de intrebare cu privire la `teologia politică` a cercurilor ortodoxe si la idealurile sale reacționare.

O intreaga literatura encomiastica, parte aparuta chiar dupa 1989, a incercat sa promoveze mitul unei elevații spirituale a legionarilor, dar o dezbatere lucidă asupra valorilor sale intelectuale și morale încă lipsește. Daca s-au scris carti remarcabile despre legaturile intelectuale dintre Heidegger si nazism, de exemplu, studiile autohtone despre intelectualii de marcă care au aderat, cel putin temporar, la Mișcarea Legionară – precum Mircea Eliade, Constantin Noica sau Emil Cioran – nu sunt intru totul convingatoare. Faptul că erau `buni creștini`, că aveau un orizont cultural larg, că erau creativi intelectual ori că erau entuaziști promotori ai înnoirilor instituționale nu sunt argumente suficiente in favoarea lor.

De fapt, problama de fond e una morală in sensul unei mai corecte percepții asupra semenilor. Trebuie sa ieșim din niheismul care prea adeseori ne caracterizează. Oamenii nu sunt albi sau negri. Legionarismul, ca si comunismul, nu a fost doar un fenomen diabolic, ci a avansat teme, valori si sensibilități demne de interes. Exista insa o responsabilitate speciala a ideilor. Acestea pot duce, in anumite contexte, la crimă. Stabilirea culpabilităților intelectuale e însă o chestiune foarte dificilă. Un intelectual produce nenumărate idei pe parcursul carierei sale si e nerealist sa credem ca va avea la timp mereu discernământul pentru a le evita pe cele eventual toxice. Spațiul public al ideilor nu e unul rarefiat, ci unul plin de toxine. Important e totuși sa se tragă semnale de alarmă la timp. Fără a uita insa de complexitatea persoanelor, astfel incat penalizările sa nu se substituie abuziv dezbaterilor de idei.

Perversă intr-o astfel de initiativa e si inevitabila asociere dintre lupta impotriva antisemitismului si evitarea condamnarii comunismului. Răuvoitorii vor remarca ca Alexandru Florian, seful institutului care a facut lobby pentru aceasta lege, e fiul unui marxist implicat in legitimarea intelectuala a fostului regim. In fond, pentru niste oameni care au trecut cu greu prin comunism e mai presant sa faci conturile cu acest extremism. Dar nu doar că seful guvernului iubeste sa poarte tricouri cu Che Guevara – vinovat, de altfel, un numar incomparabil mai mare de crime politice decat seful legionarilor Codreaunu –, ci destui tineri intelectuali stângiști fac apologia autohtonă a marxismului si speră la o noua întrupare a sa. De fapt, de ce ar trebui condamnat mai degrabă legionarismul decât comunismul? De ce nu s-a adoptat o lege care sa condamne doar antisemitismul?

Fixația impotriva legionarismului nu pare lipsita de conotații politice specifice. La ora actuală există o ușoară fascinație a unor grupuri, mai ales de tineri și mai ales de adepți ai unei Ortodoxii mai politizate, pentru valorile legionare. Dar sunt cu totul marginale. Acuza de legionarism a stat jumatate de secol deasupra capului oricui devenea indezirabil pentru regimul comunist. Asa cum antisemiții cred ca orice dușman nu poate sa nu fie evreu, la fel comuniștii vedeau in orice dusman un legionar ascuns. Ion Iliescu a zdrobit in 1990 protestul adversarilor invocand `pericolul legionar`. Chiar si un film artistic avand drept tema rezistenta armata anticomunista din munti a fost taxat drept apologie a antisemitismului.

A agita false pericole denotă insa o perversă apetență pentru manipulare.

 

Related posts

Viitorul Romaniei incepe in scoala

Coruptii de azi, candidatii de maine ?

Doua perspective asupra crestinismului

Leave a Comment