-2.4 C
Bucharest
January 16, 2021
EDITORIALS IN ROMANIAN

Prima Doamna

Putine persoane sunt atat de insistent puse sub lupa in ultima vreme ca sotia Presedintelui, Carmen Iohannis.

Nu exista aparitie publica sau participare la orice eveniment oficial sau neoficial, a Primei Doamne, care sa nu genereze comentarii extinse in presa scrisa sau in mediul online.

Nimic legat de modul in care d-na Iohannis apare in public nu scapa analizei atente a fashion comentatorilor ad-hoc: coafura, tinutele purtate, lungimea rochiilor, pantofii si sandalele, posetele, modul in care acestea se asorteaza intre ele sau nu, etc.

Cand rochia a fost prea scurta nu a fost bine, criticii vestimentari au fost foarte prompti, in a-si trambita indignarea. Daca a fost prea lunga la fel. Daca rochia a fost inflorata, imprimeul acesteia bineinteles ca a devenit subiect de dezbateri aprinse. La fel dupa cum manichiura French a Primei Doamne, sau grosimea bratarii de la incheietura mainii, sau modul in care tinea poseta plic–dupa cum au remarcat unii– “la fel ca si catalogul de la scoala” in poza cu Regele Felipe al VI-lea si Regina Letizia a Spaniei  au devenit subiect de dezbatere nationala.

Se constata cu usurinta ca in ultimele sapte luni de cand in lumina reflectoarelor a inceput sa apara tot mai des sotia Presedintelui tarii, pare  ca toata lumea a capatat brusc veleitati de fashion designer sau de fashion editor sau analist.

Nu de putine ori, analizele vestimentatiei d-nei Carmen Iohannis au primat in coverage-ul presei, sau in comentariile din social media in detrimentul analizelor privind semnificatia propriu zisa a vizitelor intreprinse de cuplul prezidential in strainatate,  sau la Bucuresti de catre oaspeti importanti, asupra relatiilor Romaniei cu acele tari.

Cand se intampla orice eveniment la care d-na Carmen Iohannis isi face aparitia alaturi de sotul ei, brusc evenimentul sau semnificatia sa intra intr-un con de umbra. Tot ce pare sa conteze este doar tinuta Primei Doamne. Imediat “fashionist”-ii ad-hoc ai tarii se instaleaza in fata tastaturilor si incep sa-i analizeze Primei Doamne vestimentatiile,  asternand cronici de moda de genul “asa da, asa nu”, intrecandu-i probabil, la timpul alocat scrierii acestor cronici, chiar si pe faimosii autori de articole de gen din revistele Vogue sau Elle.

Odata cu castigarea alegerilor prezidentiale de catre sotul sau,  Carmen Iohannis s-a bucurat inca de la inceput de o mare simpatie mediatica. Sau mai bine zis, a aparut in centrul atentiei opiniei publice pe marele val de simpatie cu care a fost sotul sau propulsat in prim plan.

O prezenta foarte placuta, cu o eleganta deosebita in atitudine si comportament, cu pasiuni foarte culte gen baletul si pianul, Carmen Iohannis  nu are cum sa nu inspire decat admiratie si respect. Atat ca dascal de exceptie, fiind foarte iubita de copiii de la Liceul “Gheorghe Lazar” din Sibiu unde e profesoara de engleza, dar si prin sustinerea pe care  a aratat-o mereu fata de sotul sau, lucru scos in evidenta atat de frumos chiar de catre Presedinte in volumul autobiografic “Pas cu pas”.

“Ea m-a sprijinit intotdeauna in totalitate in viata publica si privata”, afirma in cartea sa Klaus Iohannis.  “Suntem si acum o pereche de indragostiti, pentru ca arta nu este aceea de a te indragosti, ci de a mentine vie dragostea pentru mult timp,” scrie totodata Presedintele in cartea sa , unde paragrafe intregi sunt consacrate “femeii vietii lui”, pe care a cunoscut-o cand avea 22 de ani, pe vremea cand  erau amandoi studenti.

Fara indoiala ca dupa multi ani in care celelalte Prime Doamne ale tarii—Nina Iliescu, Nadia Constantinescu sau Maria Basescu au fost prezente foarte discrete, low-profile,  in spatiul public, faptul ca d-na Iohannis este atat de activa, vizibila si prezenta la evenimente, nu avea cum sa nu atraga atentia.

De altfel, inca de la inceputul mandatului sotului sau, ea si-a exprimat intentia de a fi o Prima Doamna activa, in masura in care va reusi sa –si imparta timpul intre indeplinirea atributiilor de profesor la liceul unde copiii o iubesc atat de mult, si dorinta de a-i sta alaturi sotului sau si a-l sustine  in exercitarea mandatului de presedinte.

Declaratiile ei privind intentia de a fi o Prima Doamna implicata au generat acum cateva luni discutii in spatiul public despre necesitatea infiintarii si in Romania a Institutiei Primei Doamne dupa modelul din America, discutii care insa au fost abandonate pe motiv ca lipseste cadrul legislativ necesar.

Intre timp, d-na Iohannis a fost consecventa cu promisiunea facuta si si-a impartit timpul intre Sibiu si Bucuresti. S-a impartit intre doua provocari si pe amandoua le-a facut foarte bine. Si-a exercitat si atributiile de Prima Doamna insotindu-l pe sotul sau in cateva vizite oficiale, dar si atributiile de profesor. “Este o profesoara foarte buna, ne iubeste ca si cum am fi copiii ei,” a spus unul dintre copiii de la Liceul din Sibiu, citat de cotidianul spaniol El Mundo   care a consacrat in saptamana cand familia prezidentiala din Romania era la Madrid in vizita oficiala, un articol foarte frumos dedicat cuplului Iohannis si povestii lor foarte frumoase de dragoste ce dureaza de 32 de ani.

Cu sau fara Institutia Primei Doamne in vigoare, exista  o multime de aspecte care merita scoase in evidenta apropos de aceasta atitudine de Prima Doamna activa si implicata a lui Carmen Iohannis, decat de fiecare data analiza obsesiva DOAR a tinutelor ei vestimentare si a eventualelor greseli  facute.

Reprezentantul Nine O’Clock care a facut parte din delegatiile de presa care l-au insotit pe seful statului in cateva din vizitele sale externe a putut remarca de fiecare data impresia deosebita facuta de Carmen Iohannis, atat in cercurile oficiale, unde nu are nevoie de traducator, cat si in cadrul intalnirilor cu comunitatile de romani. Foarte naturala, deschisa si  joviala, avand o charisma desoebita, Prima Doamna reuseste fara mari eforturi sa-si cucereasca interlocutorii. Fie ca e vorba de protocol de gradul zero, fie ca e vorba de intalniri informale.

Aparand in fotografii oficiale alaturi de lideri ai lumii si de sotiile lor, ea a reusit cu siguranta sa aduca un suflu nou de aer proaspat asupra imaginii Romaniei in lume, si din acest punct de vedere. Dupa cum,  socializand cu prietenie si mare deschidere cu toata lumea in cadrul intalnirilor cu comunitatile de romani de peste granite, fie ca e vorba de cele din Germania, Italia, Spania, ca sa ne referim doar la cateva dintre acestea, Prima Doamna a deschis un nou capitol alaturi de sotul ei in aceasta privinta: in a arata respect, consideratie  si ca le pasa cu adevarat de romanii din afara tarii. Se vad cu ei, le asculta problemele si solicitarile, dar ii si lauda pentru contributia pe care si-o aduc la dezvoltarea economiilor si societatilor atat din tara natala dar si din tarile de adoptie.

Dupa cum si Klaus Iohannis invata sa fie Presedinte  si mai face stangacii, asa si Carmen Iohannis invata sa fie Prima Doamna si cu siguranta va mai face si ea stangacii. La urma urmei cine nu le face si e perfect? S-au vazut stangacii si la case mai mari, si la alti lideri ai lumii sau alte Prime Doamne.

Important e ca, d-na Iohannis depune eforturi asidue sa faca o figura frumoasa si onoranta in calitate de Prima Doamna, si acest lucru e vizibil si merita toata lauda. Inclusiv, ca sa nu mai dea apa la moara fashionistilor ad-hoc, apeleaza la sfaturi avizate ale stilistilor de renume sau a consultantilor de imagine.

Detractari si critici va avea probabil mereu, mai ales in ceea ce priveste vestimentatia: ba ca rochia e prea scurta, ba prea lunga, ba cu imprimeu nepotrivit, ba ca matasea are nu stiu ce textura, ba ca sandalele purtate au bareta prea groasa, etc, etc.

Sau ca cele de genul ca “se plimba prea mult in strainatate si merge la shopping in loc sa-I pese de orfelinatele din Romania”, dupa cum ii reproseaza Primei Doamne o distinsa d-na din Diaspora in scrisoarea pe care i-a adresat-o recent.

Din cate stiu eu nu exista un manual despre cum sa fii Prima Doamna in Romania unde sa scrie de exemplu, cate vizite externe ai voie sa faci alaturi de sot. Si care e norma de orfelinate sau alte asezaminte sociale  care sa fie vizitate.

Poate Carmen Iohannis dupa niste ani va fi in masura sa scrie un astfel de manual. Pana atunci, ea e abia la inceput  de drum despre cum sa fii Prima Doamna si invata acest lucru “Pas cu pas”…ca sa citam titlu celebrului volum scris de Presedinte.

 

Related posts

Liviu Dragnea, de la stanga, la dreapta

Politica Pop

Doua perspective asupra crestinismului