20.4 C
Bucharest
April 12, 2021
EDITORIALS IN ROMANIAN

Mai periculos decat rasismul

Intr-un stil deseori aproape exhibționist, mass-media  ne-a obișnuit cu o imagine extrem de polarizata a societății. Pe de-o parte sunt oamenii care au o condiție economica si sociala care le permite sa duca o viata `normală` si sa fie capabili sa rezolve provocările vieții. Isi permit sa ofere copiilor lor o educație complexă, pot reacționa constructiv la neprevazute probleme medicale, pot calatori si cunoaste lumea, pot cultiva activitati diverse dincolo de minimul supravietuirii. Cel mult le e frica de invidia altora si se tem pentru securitatea lor, in sens larg. De cealalta parte sunt `problematicii`, cei care sunt marcati de o conditie inferioara intr-un fel sau altul, au diverse vicii, traiesc intr-o anumita promiscuitate, sunt resentimentari pentru oportunitățile altora. Primii se feresc de cei `problematici` si sunt inclinati sa-i considere, mai mult sau mai putin, vinovati de statutul lor inferior. In acelasi timp, le dau putine șanse sa-si depaseasca conditia. Cu alte cuvinte, gandul de fond al celor dintai e: `lumea ar merge mai bine daca n-ar exista povara `celorlalți`, a celor care nu sunt capabili sa duca o viata `normală` si care ii amenință echilibrul social`.

Oare au dreptate? Că marginalii, dezmoșteniții societății, `periferiile` pot fi destabilizante, e un adevăr, deși unul relativ. Fiindcă există o mobilitate socială, o mișcare intre grupuri – mulți au de fapt azi posibilitatea de a-și schimba condiția. Grupurile sociale nu sunt impermeabile, iar majoritatea `normalilor` de azi sunt niste parveniți, care au profitat de diversele încrengături ale dinamicilor sociale. Din acest punct de vedere, amendabil e mai degraba egoismul celor care au `reușit`, dar ar vrea sa inchida porțile pentru altii, pe viitor. O problema mai delicata se pune insa la nivelul mentalităților morale. Oamenii se joaca prea usor cu categoriile de `bine` și de `rău`. Catalogăm în permanență, plasand majoritatea semenilor in categorii morale inferioare, din motive deseori futile. Desi societatile europene actuale au un sistem de asistenta sociala complex – situatia acum doua secole era cu totul alta –, mulți de fapt ii privesc cu milă și dispreț pe cei de care acest sistem se ocupă. Daca la nivel public discursul promoveaza grija pentru orice categorie defavorizata, mentalitățile denotă in schimb polarizări mai periculoase chiar decat rasismul. Aproape toți impartim oamenii in categorii destul de stricte, pe unii plasandu-i in categorii in cel mai bun caz de mâna a doua.

Regizoarea daneza Susanne Bier (foto) a consacrat ultimul ei film exact acestei duplicități. `A Second Chance` e un film cu teză, care incearca sa demonteze prejudecata celor doua lumi strict separate de care am amintit mai sus. Se intersecteaza doua cupluri. Unul e `burghez`, are o vila la marginea lacului, barbatul se scoala noaptea sa plimbe copilul, e un soț foarte grijuliu cu vulnerabilitățile psihologice ale soției. Celalalt cuplu traieste in promiscuitate, barbatul e violent si se drogheaza des, e la limita psihopatiei, in timp ce femeia e neputincioasa in fata lui, in asa masura incat isi neglijeaza grav bebelușul, care plânge in scutece neschimbate cu zilele. Copilul celui dintai cuplu moare subit, iar barbatul se gandeste, pentru a-si salva soția in pragul sinuciderii, la un schimb cu copilul celorlati, profitand de conditia sa de polițist. Are toate argumentele morale: vor oferi condiții de viață și educație decente copilului care altfel risca fie sa nu supravietuiasca, fie sa creasca intr-un mediu infect si destructurant; va oferi a doua șansă soției sale distruse psihic. Pare o soluție bună, desi ilegitima din perspectiva practicilor umane obisnuite. Adevărul e insa altul: soția `burgheză` era o mamă slabă psihologic, care-și bruscase repetat copilul, fiind de fapt la originea morții sale. Iar cealaltă mamă, o dată ce scapă de barbatul abuzator, isi va creste normal fiul.

Desigur, in realitate situațiile nu evolueaza mereu asa. Poate chiar deseori confirma prejudecatile noastre. Dar noi nu avem de unde știi evoluția fiecărui caz. Trebuie sa acordăm mai multe șanse oamenilor si mai ales sa sesizăm oportunitățile, deseori nebișnuite, pe care le oferă `realitatea`. Să nu tragem concluzii premature. Viața e o partidă deschisă până la capăt.

Related posts

Umbrele din spatele primarului

Revoluţia socială- Revoluţia conştiinţei

România, încotro?