17.8 C
Bucharest
June 22, 2021
EDITORIALS IN ROMANIAN

Gardul

Ministrul maghiar de Externe are dreptate: Victor Ponta isi permite sa aibe pozitii impotriva curentului fiindca e in pragul unei iesiri din scenă – în orice clipă putem afla că a demisionat. Astfel incat intre timp ne poate surprinde cu afirmații de bun simț, destul de rare in cazul politicienilor autohtoni. El face figură separată chiar si in propriul partid, pe care de altfel deja nu-l mai conduce. Cel ce l-a succedat nu e departe de ciudatul consens cu ceilalti actori politici de alte orientări: `cât mai puțini refugiați în România!`. Ponta a afirmat ceea ce multi altii spun in Europa: in Ungaria e la putere un regim care amintește in anumite privințe de cultura politică a extremei drepte – autoritarism, xenofobie, naționalism, `democrație non-liberală`. A exagerat insa, evident, asociind-o cu dictaturile arabe, fiindca situatiile țin de contexte mult diferite. Poziția lui Viktor Orban trebuie raportata la un context european. De altfel, pozitia sa ferma de acum in privinta refugiaților se bazează pe un anumit consens care exista intre diverse culturi politice de dreapta si extremă dreapta care sunt mai mult sau mai puțin influente in diversele state ale UE. Altfel spus, Orban nu e singur, iar cazul danez nu arata decat că poziția față de refugiați are, in general, coloratură ideologică. Victor Ponta a reacționat, prin urmare, ca un bun social-democrat, deși in acelasi timp nu a contrazis refuzul de principiu al autorităților române de a primi mai mult de un număr extrem de redus de refugiați. A criticat pozitia maghiară, dar cea româneasca e, in fond, aproape similară. Doar ca, deocamdata, `ruta românească` e putin frecventată, fiind fara avantaje strategice. De altfel, dat fiind noul obstacol reprezentat de gardul construit de maghiari la granita lor cu Serbia, refugiatii se indreapta, in mod firesc, spre Croația.
De ce a fost atunci nevoie sa se anunțe extinderea gardului la granița cu România? E un gest mai degrabă simbolic, pentru a arăta ca Ungaria nu va ține cont de nimic pentru a se proteja de valurile de imigranți de orice tip. E dispusă chiar să înalțe un gard de sârmă ghimpată intre doua state ale UE, ceea ce demonstreaza cat de putin apreciază solidaritatea europeană – cel putin in privinta României. In general, dupa 1990 diplomația maghiara a pendulat intre doua atitudini fata de vecinul sau din răsărit: pe de o parte a dorit o relativizare a frontierei, tocmai pentru a intari legaturile cu minoritatea maghiara din Transilvania; pe de alta parte a incercat o relativă marginalizare a statului vecin, refuzandu-i accesul in asa-numitul `grup de la Visegrad`, dorind mai degrabă ca România sa-si cultive identitatea balcanică in detrimentul celei central-europene. Desigur, o astfel de atitudine de implicită `superioritate civilizațională` a fost pregnantă in perioadele, destul de lungi, de guvernare a dreptei. Gardul de astăzi inseamnă pentru dreapta maghiară si o limită de civilizație: sărbii și românii nu reprezintă, de fapt, europeni cu drepturi depline, iar motivele nu sunt de incompatibilitate politică, ci civilizațională. Din păcate, orice naționalism exacerbat si integrat unui program coerent de guvernare duce la astfel de ierarhii discriminatorii între state si popoare. Oare maghiarilor le-ar conveni ca austriecii sa ridice un asemenea gard la granița lor cu Ungaria? Cu siguranță s-ar simți jigniți.
Ceea ce e ingrijorator in Ungaria de azi e modul in care legile sunt folosite dupa bunul plac al puterii, deseori cu cinism, pentru a-si atinge scopurile, astfel incat legalitatea nu mai este o forma de protecție a cetățeanului impotriva abuzurilor, ci un instrument de eficientă coerciție politică. In acest sens, analogia cu regimul nazist ar trebui sa puna pe ganduri partenerii europeni ai Ungariei. Dar regimul lui Viktor Orban are aliați reali. In primul rand e vorba de maghiari, care, intr-un numar suficient de mare, il sprijina si ii dau girul electoral. In parte fiindca apreciaza stabilitatea economica, in parte fiindca sunt de acord cu turnura conservatoare si auto-protectoare pe care a cultivat-o regimul. Un rol il are, desigur, si incapacitatea stângii de a se reinventa si a depăși degradanta marginalizare politică. Alți aliați sunt, cum deja am remarcat, cercurile de dreapta si extremă dreapta din Europa, care și ele se impotrivesc imigranților, musulmanilor, străinilor in general, si totodata năzuiesc spre reducerea prerogativelor UE si reîntărirea celor naționale; si care preferă măsuri autoritare in locul protecției legale de tip liberal. Aliate îi sunt si statele `grupului de la Visegrad`, care concordă in privinta refuzului politicii de cote impuse in privinta refugiaților. Nu in ultimul rand, Orban are un prieten de nadejde in afara UE: Vladimir Putin, mereu gata sa sprijine pe oricine e dispus sa se opuna fermității europene in privinta neo-imperialismului rusesc. Cu atatia aliați, cine il poate intoarce din drum pe Viktor Orban?

Related posts

Românii şi Brexitul

Femeile castiga teren in politica romaneasca

De la preşedinte, la senator