9 C
Bucharest
October 31, 2020
EDITORIALS IN ROMANIAN

Nine O’Clock -24 de ani

Pe 10 octombrie, Nine O’Clock, primul cotidian in limba engleza din intreaga istorie a Romaniei, implineste 24 de ani. “Ziarul care soseste cu cafeaua de dimineata pentru a va da puterea conoasterii”. Sub acest slogan pe 10 octombrie 1991 am aparut pe piata.

Era ziua cand, asa cum se poate vedea din fotografia primei pagini a primei editii a cotidianului nostru, se anunta schimbarea guvernului Petre Roman si sosirea la Palatul Victoria a noului cabinet, condus de Theodor Stolojan.

Despre importanta aparitiei noii publicatii vorbesc in mesajele publicate chiar in primul numar, ministrul de externe de atunci, Adrian Nastase si guvernatorul Banci Nationale , Mugur Isarescu.
Scopul ziarului era acela de a oferi rezidentilor straini din Romania—diplomati, oameni de afaceri, etc—si bineinteles tuturor cunoscatorilor de limba engleza—o sursa obiectiva si corecta despre realitatile de aici.

In cei 24 de ani de existenta, Nine O’Clock a devenit practic o interfata intre Romania si exterior, sau asa cum scria un distins cititor in mesajul pe care ni l-a transmis cu aceasta ocazie, Nine O’Clock s-a dovedit a fi un “ambasador sui-generis” al Romaniei in lume.

Imi amintesc si acum dialogul purtat cu un distins diplomat austriac, care a condus timp de mai multi ani ambasada de la Bucuresti, la sfarsitul misiunii sale in Romania, chiar inainte de a se intoarce la Viena.”Mi-am dat seama destul de tarziu cat de important este ziarul vostru pentru strainii din Romania, si in primul rand pentru diplomati. Mesajele, telegramele, rapoartele noastre care pleaca de aici sunt inspirate de relatarile si comentariile publicate in Nine O’Clock. Pe baza acestora, in capitolele respective se stabileste politica tarilor noastre fata de Romania. Cu alte cuvinte, voi faceti imaginea Romaniei”. Mai in gluma, mai in serios, i-am spus distinsului diplomat ca acest lucru ar trebui sa-l spuna si premierului Emil Boc, care conducea pe atunci guvernul.

Privind inapoi la toata istoria si experienta celor 24 de ani, trebuie sa recunoastem ca aceasta venerabila varsta pe care o implinim astazi, reprezinta o performanta de care suntem foarte mandri si onorati. E o performanta la care poate cu greu am fi indraznit sa aspiram cand am inceput aceasta “aventura” in apele tulburi si involburate ale tranzitiei din Romania.
In conditiile in care toata presa scrisa mondiala traverseaza o perioada deloc simpla in lupta inegala cu digitalul, perioada in care, si in Romania, datorita crizei din ultimii ani, au si disparut foarte multe publicatii de pe piata, suntem cu atat mai mandri de aceasta performanta.

Este fara indoiala un palmares care ne onoreaza, dar care in acelasi timp ne si obliga, fata de dumneavoastra cititorii nostri, care prin tot feedback-ul pe care ni l-ati dat, ne-ati oferit de fiecare data motivatia ca munca noastra are sens, dandu-ne forta si energie sa mergem mai departe.

Din acest motiv, am fost constienti mereu ca nu ne putem permite sa gresim cu nimic, mai ales in ceea ce priveste veridicitatea informatiilor publicate si calitatea continutului editorial.
In primul rand, ne-am fi discreditat ca publicatie in fata unui segment de cititori de elita. In al doilea rand, am fi putut aduce prejudicii de imagine tarii, prin publicarea unor neadevaruri, sau informatii truchiate, deformate . Si nu in ultimul rand, aprecierea si credibilitatea de care ne-am bucurat mereu in randul distinsei noastre audiente de cititori, ne-a obligat sa fim mereu cu un pas inainte fata de restul publicatiilor din mass media romaneasca, in ceea ce priveste cele mai importante informatii, motiv pentru
care am urmarit sa avem in permanenta surse de informare cat mai pertinente.

Trebuie sa admitem insa, ca pe cat de provocator a fost tot parcursul nostru pana la acest moment aniversar, pe atat nu a fost deloc usor. A fost un drum sinous, cu urcusuri si coborasuri inerente perioadei de tranzitie in care s-a aflat si continua sa se afle atat presa, ca de altfel si intrega societate romaneasca.

Nu ne-a fost deloc simplu si din cauza “mission statement-ului” pe care ni l-am asumat acum 24 de ani: acela de a face un ALTFEL de ziar in hatisurile atat de intortochiate ale tranzitiei romanesti. Adica, un ziar obiectiv si corect, care sa reprezinte oglinda fidela a realitatilor romanesti, cu comentarii si analize pertinente despre evenimentele de top din societatea romaneasca si implicatiile acestora asupra imaginii Romaniei si a relatiilor sale externe. Nu ne-a fost de asemenea usor, pentru ca am pornit aceasta adevarata aventura ca un ziar independent, care se autofinanteaza, intr-o perioada de tranzitie care pare ca nu se mai termina.

Ne-ar fi fost poate mai usor sa fi fost parte a unor trusturi de presa sau sa fi sustinut interesele unor anumite grupuri. Insa, plasarea intr-o astfel de “zona de confort” ar fi ar fi presupus probabil plata unui pret pe care nu ni l-am permis niciodata: si anume, sa facem compromisuri de la moralitate si deontologie, sau sa abdicam de la principiile asumate.

Am preferat insa sa fim verticali si morali, sa ne tinem departe de orice fel de jocuri de interese politice sau economice. Am preferat sa fim noi insine, sa respectam deontologia profesionala, sa relatam realitatea asa cum este ea, si nu asa cum o vede si deseneaza vreun anumit grup de interese pentru a-si asigura avantaje si suprematie asupra altora.

Am preferat sa scriem mereu ce dorim noi si ne dicteaza constiinta manata de responsabilitate si seriozitate. Fara sa facem nici un fel jocuri, ci doar sa reflectam realitatea asa cum ea se intampla, analizand totodata prin filtrele proprii implicatiile evenimentelor. Si nu ceea ce ne-ar fi impus sau dictat altii.

Pe drumul parcurs pana acum am incercat tot felul de formule de prezentare a editiei print in care reflectam succinct ceea ce se intampla in 24 de ore in Romania si in lume, pana am ajuns la formula actuala.

Asa dupa cum stiti, in toata aceasta istorie de aproape un sfert de secol, am publicat nu putine editii speciale dedicate zilelor nationale, vizitelor oficiale in Romania a unor
personalitati politice marcante, sau unor evenimente, seminarii si conferinte, etc. A trebuit sa fim mereu creativi, inovativi in ceea ce priveste diversificarea portofoliului si a continutului editorial, pentru a veni mereu cu articole si subiecte de interes, fara insa a face rabat de la calitate si credibilitate.

Istoria Nine O’Clock de aproape un sfert de secol si aproape 6,000 de editii pana acum nu are cum sa fie epuizata intr-un singur astfel de articol. Ea merita fara indoiala consemnata intr-o carte de memorii, care reprezinta unul dintre proiectele viitoare ale echipei noastre. Avem foarte multe de povestit, amintiri de neuitat despre momente de referinta dintr-o perioada de pionierat a presei din Romania, care merita consemnate pentru posteritate. In toti acesti 24 de ani de cand exista pe piata brand-ul Nine O’Clock am acumulat multa experienta, intelepciune, dar am si invatat lectii importante si valoroase.

Nu a existat un manual cu instructiuni despre cum sa tii pe piata un ziar de nisa, dedicat unui astfel de public select cum este publicul nostru.
Am invatat acest lucru zi de zi din coexistenta frumoasa cu dumneavoastra, distinsii nostri cititori, care ne-ati fost cel mai fin barometru care ne-a ajutat sa ne calibram la exigentele si standardele voastre.

In acest moment de reflectie si al consideratiilor generat de aceasta aniversare, ar fi complet lipsit de fair-play sa ne limitam doar la prezentarea acestor aspecte, fara a recunoaste o mare realitate: NINE O’CLOCK n-ar fi existat si rezistat vremurilor, n-ar fi putut parcurge acest drum atat de provocator fara interesul dumneavoastra, dragi cititori, fara feedback-ul valoros pe care ni l-ati facut de-a lungul timpului, fara sprijinul a numeroase si importante companii si banci romanesti si straine care–intelegand rolul important pe care ni l-am asumat–ne-au fost in permanenta alaturi si ne-au ajutat sa ne dezvoltam.

Nu e prima oara cand o spunem, si o sa afirmam acest lucru mereu: atunci cand am ales limba engleza ca limba de prezentare in ziar, am cautat sa imprumutam totodata si fair-play-ul
englezesc ca principala atitudine de conduita. De aceea, ne simtim obligati sa fim fair-play fata de dumneavoastra, cititorii si partenerii nostri, si sa va exprimam sincera noastra recunostinta ca ne stati alaturi in aceasta “calatorie”, ca ne sprijiniti si sustineti dandu-ne motivatia sa mergem mai departe.

Va multumim din suflet dragi cititori si va dam intalnire la a 25-a aniversare!

Related posts

Candidatura independentă, între posibil şi imposibil

Suferinţele tânărului Ponta

Crin Antonescu- Misterul abdicării unui preşedinte anunţat