Au trecut câteva zile bune de când au început mişcările de stradă şi ne aflăm acum într-un moment în care este mai important ca oricând să înţelegem ce s-a întâmplat, dar mai ales ce se întâmplă, cum am ajuns aici şi pentru ce.
De asemenea, la fel de important, poate chiar mai important ca până acum, devine faptul de a şti ce urmează şi ce avem de făcut de aici încolo. Pentru că este absolut esenţial ca lucrurile care s-au întâmplat şi care au reprezentat trăgaciul ce a declanşat toată această uriaşă mişcare să nu se mai repete niciodată şi să nu mai fie nevoie ca oamenii să aibă de suferit şi să moară pentru ca noi toţi să ştim exact cine suntem, ce vrem, în ce ţară trăim, cine ne conduce şi către ce.
Toată drama întâmplată acum o săptămână este efectul, nu cauza unei acumulări masive de zeci de ani- nu doar de 26 de ani!- a unui certitudini de la care trebuie să înceapă adevărata schimbare şi adevărata reconstrucţie a României. Anume, politizarea statului român până la cele mai mici detalii ale lui, până la fiecare dintre noi.
Cu toţii suntem vinovaţi pentru ce s-a întâmplat. Nu doar acum o săptămână, nu doar în 26 de ani, ci în zeci şi zeci de ani şi generaţii de-a rândul. Pentru că o clasă politică nu poate exista în afara socialului. Aşa cum s-a întâmplat şi se întâmplă din nefericire şi în mod paradoxal.
O clasa politică este generată de social, este o reflecţie a socialului, aşadar, noi toţi suntem responsabili pentru clasa politică pe care o avem acum şi am avut-o dintotdeauna şi pentru efectele pe care aceasta le-a generat în societatea noastră civilă şi la toate nivelurile statului nostru.
Criza de lideri în care brusc ne-am trezit acum când ne-am dat seama că nu mai vrem să continuăm cu această clasă politică constituie elementul cheie, care traduce în fond criza identităţii noastre naţionale. Pentru că, până în momentul de faţă, tot ce ştim despre noţiunea de lider este legat de noţiunea de lider politic.
În ultimii 70 şi ceva de ani, în România, nu s-a vorbit niciodată decât despre lideri politici. Puterea statului român a fost asociată şi asimilată întotdeauna în toţi aceşti ani nu cu poporul (decât în modul populist şi demagogic pe care l-a practicat regimul comunist şi îl practică de încă 26 de ani încoace), ci cu cea a unor nume precum Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu, mulţi escu, care n-au avut niciodată şi nu au nici cea mai mică legătură cu noi, cu toţi, cu românii.
Confuzia gravă decurge din faptul că, dacă românii nu au lideri de opinie socială, este tocmai pentru că au avut doar lideri de opinie politică. Şi ceea ce este şi mai grav în momentul de faţă este că se alunecă pe aceeaşi pantă, spre aceeaşi zonă de politzare a unui fenomen eminamente social, eminamente cetăţenesc şi eminamente apolitic.
Nu ştim să trăim în afara noţiunii de lider politic.
Nu ştim şi nu putem să gândim şi să ne organizăm altfel decât prin noţiunea de oligarhie şi ierarhie politice.
Strada, oamenii din stradă, uriaşa forţă civilă care acum, în aceste zile, încearcă să se autodefinească şi să îşi găsească vârfurile umane pe care să le trimită reprezentativ înspre politic tind periculos spre investituri de pe aceleaşi considerente: simpatii create artificial faţă de indivizi care sunt departe de a fi reprezentativi pentru întreaga naţiune română, suprapuneri empatice conjuncturale, reflexe care răspund la maşina manipulării mediatice, comutări de identitate spre cei care, asemenea masculilor alfa, reprezintă elementele cele mai agresive, îndrăzneţe şi, nu în ultimul rând, inconştiente şi periculoase dintre oamenii aflaţi în stradă.
Să nu uităm că politicul, actuala clasă politică au un antrenament şi o anduranţă extrem de ridicate şi bine agrementate cu orice aspect de natură combustivă şi ameninţătoare la adresa lor.
În manualul de supravieţuire al oricărui grup politic din lume, există o schemă de instructaj pentru situaţii de criză, pentru gestionarea şi soluţionarea lor optimă în favoarea aceleiaşi clase politice. Iar factorul emoţional, degringolada, isteria maselor, lipsa de concentrare şi restrângere a forţei populare într-o albie care să canalizeze corect acest egregor spre lucruri care chiar contează sunt muniţia pe care poporul o serveşte clasei politice către care şi-a întors refuzul de fiecare dată şi a servit-o cu fiecare revoltă sau revoluţie.
Aşadar, pentru a exista o depolitizare reală a tot ceea ce înseamnă clasă politică şi structuri statale actuale, pentru a putea regenera, reporni şi reclădi un nou sistem politic, trebuie să începem, mai înainte de toate, de la depolitizarea mentală a noastră, a tuturor, în raport cu cei care, de zeci de ani, au politizat tot ceea ce înseamnă viaţa şi fiinţa românească.
Acesta ar fi un prim şi obligatoru pas de care trebuie să ţinem seama cu cea mai sporită vigilenţă.
