EDITORIALS IN ROMANIAN

Infama alianta

E de remarcat ca ultimele alegeri prezidentiale au adus in prim plan disputa confesională. Altfel spus, confesiunea religioasa a candidatilor a devenit determinantă. Pana acum contase, cel mult, marturisirea de credință in raport cu indiferenta religioasa: Emil Constantinescu il mentionase chiar pe un anumit calugar Vasile, pe sprijinul căruia putea conta – o formă subtilă de a-și aroga bune raporturi chiar cu Dumnezeu –, pentru a-l delegitima pe `ateul` Iliescu si regimul său, regim denunțat ca fiind în descendența comunismului antireligios.

Urmașii lui Iliescu însă au învățat lecția și și-au atacat adversarii chiar la călcâiul lui Ahile: crezul religios. Adrian Năstase a mizat pe unel opțiuni ale primarului capitalei, adversarul său Traian Băsescu, care sprijinea drepturi sporite pentru homosexuali, vroia reînființarea bordelurilor și se opunea planului unei noi și imense catedrale patriarhale. Dar excesele cele mai neașteptate le-a făcut in acest sens Victor Ponta, pe care episcopi, preoți și călugări îl binecuvântau public prin explicite recomandări electorale. A avut și un pretext: adversarul său era neamț și lutheran.

Ce ar fi trebuit să surpindă a fost girul pe care patriarhul Daniel l-a dat acestei strategii a clerului ortodox. Nu se poate spune că n-a știut ori că nu s-a putut împotrivi. A știut și a profitat. Aflăm doar acum cât de mari au fost promisiunile premierului candidat. Succesorul său pur și simplu nu le poate onora pe toate. De aceea a renunțat la finanțarea construcțiilor și reparațiilor de biserici, pentru că salariile bugetarilor reprezentând Biserica Ortodoxă au crescut cu mai mult de jumătatate.

Daca noul premier a blocat deocamdată alte creșteri salariale, nu la fel a procedat in cazul oamenilor Bisericii, care câștigă astfel un privilegiu semnificativ. Conduși de Biserică, dar plătiți de Stat, preoții nu pot decât să peroreze in continuare și mai intens despre `simfonia bizantină`, atât de profitabilă pentru tagma lor.

In fond, Biserica Ortodoxă pare cea mai profitabilă investiție politică. Câți primari, președinți de Consilii Județene ori parlamentari nu au ajuns in funcție prin sprijinul ei? Mai mulți decât am fi înclinați să credem. Problema e că sfatul clericilor e extrem de interesat: îl sprijină pe cel care îi va sprijini la rândul său. Iar mulți, foarte mulți oameni oferă credit acestor recomandări prea puțin preocupate de realele calități politice ale respectivilor candidați.

Am putea chiar spune că Biserica e cel mai eficient partid: are membrii extrem de ascultători, mereu influenți, cu un statut social stabil.

Nici un politician important nu are interes să restrângă privilegiile Bisericii. Nici nu se poate baza încă pe susținerea unui segment de populație mai larg. Biserica dispune de cea mai eficientă retorică populistă. A i te împotrivi e o opțiune inconfortabilă pentru conștiințe. Mulți sunt mai degrabă indiferenți religios, dar nu ar susține măsuri ferme împotriva Bisericii pentru că o privesc drept o instituție cu precădere benignă, fundamental utilă societății.

Iar aceasta prosperă. La Madrid, românii sunt nemulțumiți că nu li s-a permis să construiască o catedrală și mai înaltă. Iată că modelul catedralei din București funcționează și peste hotare: o construcție măreață, cu deosebită valoare simbolică pentru renaștere a Bisericii Ortodoxe după comunism. Chiar și Statul sprijină această Ortodoxie de export, finanțându-se până și mănăstirea românească de la Athos.

Dacă ar ști cu adevărat ce discursuri antieruropene se promovează prin astfel de locuri poate s-ar gândi de două ori inainte să le ofere atâția bani. Oamenii află doar cu prilejul vreunui inciden întâmplător cât de multe sunt cele pe care le urăște de fapt Biserica. Din păcate, cel mai pervers efect al acestei alianțe ambigue intre Biserică și clientelismul politic e potențarea conservatorismului găunos al Ortodoxiei, pe ca

Related posts

Umbrele din spatele primarului

Schimbarea la faţă a României

Cei doi elefanţi din încăpere – Amnistia şi Graţierea