13.5 C
Bucharest
October 24, 2021
EDITORIALS IN ROMANIAN

Cel mai batran dintre apostoli

Intr-un sătuc italian de la poalele Alpilor, în Vallle d`Aosta, părinții s-au revoltat impotriva preotului local. Vina acestuia: i-a învățat pe copii că Moș Crăciun nu există.

Dincolo de cazul mai degrabă benign al conflictului, ne putem întreba: de ce nu le place Bisericilor de simpaticul Moș?

În primul rând, fiindcă acesta a ajuns să-l eclipseze pe adevăratul protagonist al comemorării – Iisus. Copiii, dar nu numai ei, îl așteaptă pe Moșul încărcat de daruri și se gândesc prea puțin la miza nașterii, acum peste 2 milenii, în ieslea sărăcăcioasă și anonimă din Betleem a celui considerat de creștini Fiul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Bisericile se tem de deturnarea sensului sărbătorii, mai ales in contextul transformării progresive a Moșului intr-o figură populară a marketingului global. Moșul pare astfel mai degrabă un apostol al consumului decât unul al mântuirii. Pe de altă parte, originile sale sunt multiple, creștine, dar și păgâne, ceea ce nu e tocmai pe placul celor care consideră creștinismul, cu superioritate, drept o salutară ieșire din cețurile `rătăcirilor religioase`. Totuși, chiar și unele din practicile bisericești au o componentă folclorică, prea puțin evanghelică.

Dar chestiunea ar trebui privită si din alte unghiuri. E indiscutabil că Moșul e un bun pedagog al `dăruirii`, acel gest care poate reuni considerație, recunoștiință, responsabilitate ori chiar sacrificiu – valori morale nu ușor de transmis celor mici ori mai puțin mici. Darurile sunt, in general, prilej de mai destinsă și încrezătoare comuniune, ceea ce poate, oportun, atenua inevitabilele asperități ale mediului familial ori de prieteni. Pot ocaziona și o relansare a unor relații amorțite, cum ajung, din păcate, majoritatea dintre ele. Fiindca un dar presupune – daca nu e formal ori meschin interesat – o preocupare specială de apropiere, un pas în întâmpinarea celuilalt. Moșul e, nu întîmplător, un bătrân blajin. Bătrânețea e, prea adeseori, o etapă a suferințelor și chiar umilințelor – din cauza infirmităților, slăbiciunilor ori singurătății nedorite –, astfel încât exemplele de înțeleaptă și caldă senectute nu sunt chiar la îndemână.

Moșul ne reamintește că trecerea timpului ar trebui să însemne progres moral și crescută disponibilitate sufletească.

Fiind un personaj mai degrabă de basm, atenția Moșului îi vizează în primul rând pe copii. Statutul cultural al copilului a variat în istorie, iar atenția sporită acordată astăzi copiilor nu a fost o permanență a istoriei. Copilul nu e doar un adult încă imperfect, nici o simplă vârstă plină de nimicuri, ci un reper sufletesc esențial al unui om preocupat de spiritualitate. Copilăria e o șansă și pentru cei mici și pentru cei mari. Realitatea unei deveniri, a unei formări, a unor activități mai libere, a exercițiului profund spiritual al jocului – toate contribuie la forjarea unei personalități. Iar pentru adulți, responsabilitatea educării celor mici ridică mult ștacheta exigențelor morale.

Contează prea puțin dacă Moșul există sau nu. Oricum trăim în bună măsură și în registrul imaginarului, unde multe sunt doar fictive. Nu doar nu am supraviețui altfel, ci fără acesta nu am putea avea un raport mai intim cu realitățile spirituale. Moșul e un personaj simbolic care poate avea, cu puțin efort pedagogic suplimentar, o influență benefică.

De fapt, dacă am medita mai atent la virtuțile evanghelice, le-am promova mai bine sub orice formă. Nu Moș Crăciun îi face concurență lui Iisus, ci dezinteresul nostru pentru dimensiunea etică a vieții. În loc să-l ia la rost pe Moș, creștinul are face mai bine să-și ia la rost propria conștiință.

Related posts

Bilanţ. Anul şi preşedintele

O nouă cruciadă politică

Adevăratele alegeri încep acum