4.3 C
Bucharest
April 11, 2021
EDITORIALS IN ROMANIAN

Când începe şi când se termină campania electorală

„Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
Secţiunea 7 – Campania electorală
Art. 64
Campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data desfăşurării alegerilor şi se încheie în ziua de sâmbătă care precedă data alegerilor, la ora 7,00.”

Nu ne-am lămurit nici acum, după 26 de ani de democraţie presărată o dată la doi ani (statistic vorbind) de campanii electorale când începe şi când se termină ele.

Dacă înainte de 1989, nu ştiam din proprie experienţă ce înseamnă nici democraţie, nici campanie şi, subînţeles, nici actul de vot, ei bine, din 90 încoace, de când cu mareea de partide politice care au năpădit viaţa românească, ne confruntăm şi cu o suprasaturare de campanii electorale. Campanii care se derulează continuu şi cu a căror prezenţă ne-am obişnuit atât de tare în peisaj încât nici nu ne mai punem întrebarea firească şi logică privitoare la termenul şi modalitatea de desfăşurare în primul rând legală şi apoi morală a lor.

De fiecare dată, cu cel puţin un an înainte de începerea campaniei pentru alegerile locale mai ales, în media, sunt scăpate nume, se vehiculează candidaţi, se promovează, aparent accidental, diverse figuri care, pe surse, ar putea fi candidaţii oficiali ai unui partid sau altul.

În acelaşi mod, de fiecare dată cu mult înainte de debutul campaniei electorale, partidele încep să promoveze, întâmplător sau nu, diverse persoane care devin comunicatori acerbi ai formaţiunii politice şi, mai mult de atât, figuri ce tronează pe bannerele din localităţile ţării, sub motiv de prezentare a câte unui proiect esenţial pentru comunitate.

În acest stil, în Bucureşti cel puţin, avem exemple de minimum trei candidaţi deja ştiuţi pentru primăriile de sector sau primăria generală ale căror bannere şi corturi s-au tocit deja de la soare şi, acum, de la ninsoare.

O să spuneţi că este dreptul fiecărui partid să se promoveze cum poate şi cum ştie mai inteligent, eludând orice prevedere care ar putea să le fie defavorabilă. Însă, trecând peste discuţiile etice şi morale de care, se cunoaşte, politica este prea puţin legată, aş întreba dacă, totuşi, nu este cazul ca legislaţia electorală să conţină prevederi cât se poate de clare şi de specifice şi cu privire la limitele de promovare politică în scopuri evident electorale în perioada stabilită legal drept nefiind campanie.

În 2012, ca şi în acest an, am avut două campanii. Nici nu s-au încheiat ele bine, ca şi negocierile pentru guvernare, lupta şi aranjamentele pentru ocuparea diverselor poziţii, că începuseră deja discuţiile despre potenţialii candidaţi la alegerile europarlamentare şi marea şi mult aşteptata dezbatere naţională cu privire la cei care vor candida pentru preşedinţia României.
S-au încheiat alegerile prezidenţiale. Au început atacurile, certurile, negocierile şi luptele partinice, interpartinice, între alianţe şi în cadrul alianţelor electorale devenite deja unele de guvernare, asezonate din plin, ba chiar evident suprapuse, cu încălzirea pentru startul alegerilor locale şi parlamentare.

Şi aceste lucruri numai în ultimii patru ani. Împărţind 26 de ani la toate aceste cicluri electorale şi preelectorale, rezultă un peisaj halucinant, nebunesc, haotic, tradus într-o campanie în regim non-stop de care este normal ca marea parte a populaţiei să fie ori sătulă până peste cap şi complet ermetică la orice astfel de fenomen, ori total desensibilizată din punct de vedere perceptiv. Şi cum altfel poate deveni ceva care se regăseşte tot timpul în spaţiul tău vizual şi nu numai?
Stări generale ale oricărora dintre noi, ce s-au transformat în terenul perfect de manevră a partidelor politice şi în cadrul mai mult decât ideal pentru ca orice alegere să se încheie cu rezultatul dorit de către aceleaşi partide politice, nicidecum de către noi.

Problema la care ar trebui să fim totuşi atenţi, aflându-ne, din nou, într-un an electoral real, nu doar sugestiv, constă tocmai în a sesiza aceste derapaje care au loc de atâta vreme, chiar sub ochii noştri, şi care, mai mult sau mai puţin, de fiecare dată, ne-au ghidat greşit în opţiunile pe care le-am avut faţă de clasa politică şi tot ce ţine de ea. Şi asta tocmai pentru că rezultatul, atunci când vom trage în noiembrie linia de final a acestui an electoral, să nu ne mai creeze starea şi convingerea că (iar!) am fost păcăliţi, manipulaţi şi supuşi voinţei unilaterale a celor care fac politică.

În plus, aş mai adauga, că nu este de lăsat deoparte sau omis nici aspectul legat de vigilenţa noastră ca cetăţeni cu drept de vot asupra celor pe care urmează ca partidele să ni-i prezinte oficial, după ce, luni de zile, ni i-au prezentat neoficial. Atenţie care ar trebui să fie concentrată mai ales asupra calităţii lor, a parcursului lor şi manifestării şi abordării tuturor acestor probleme pe care le-am ridicat mai sus.

Pentru că nu este suficient să vrem să schimbăm, dacă nu suntem atenţi în mod corect şi real la cine şi ce vrem să schimbăm.

Related posts

Startul către nimic

Perdanta politica a strutului

Referendumul