32.9 C
Bucharest
June 25, 2021
EDITORIALS IN ROMANIAN

1 Februarie. Continuarea boicotului?

Una din practicile şi regulile de bază ale manipulării spune că, pentru a distrage atenţia de la un lucru sau stare inconvenabilă pentru tine, este necesar să creezi o alta, superioară ca atracţie, care să întrunească toate condiţiile pentru a face publicul să se concentreze exclusiv asupra ei. Diversiunea perfectă.

Introduci taxe noi şi mai împovărătoare? Din senin, poate apărea semnul unui eventual scandal sexual, să zicem, în care ar putea fi vorba de o persoană publică importantă.

Vrei să îi faci pe oameni să nu mai fie atenţi la banii lor? Creezi un alt gen de scandal.

Aţi înţeles, sunt sigură, încă de la primul paragraf.

Nu mă pot abţine să nu compar ce spuneam mai sus cu ceea ce Liviu Dragnea încearcă să facă zilele acestea prin anunţul care a creat o adâncă şi firească nedumerire oricărui om raţional din România, mai mult sau mai puţin implicat în politică.

Domnul Dragnea spune că, în cazul în care legea electorală va fi modificată în sensul înlocuirii alegerii din primul tur al primarilor cu alegerea din două tururi a acestora, PSD nu va participa la alegerile locale, boicotându-le.

Ori exact aici începe şi se opreşte brusc, cu un puternic scârţâit de frână neuronală totul.

Ştim de greva votului, ca instrument de amendare a politicienilor de către cetăţeni.

Eu, una, nu ştiu însă de greva votului în ceea ce îi priveşte pe politicieni în momentul unui scrutin. Ca şi cum ei, politicienii, ar trebui să amendeze cetăţenii şi nu invers. Pe această logică mergând mai departe, politicienii ar vota cetăţenii şi nu invers.

Se lasă un întuneric ca de smoală peste minte când mergi pe un astfel de raţionament impus de o declaraţie atât de şocantă pentru judecata normală.

La fel, eu, una, nu ştiu de unde a apărut în mintea domnului Dragnea sintagma de boicotare a alegerilor, căci, din câte ştiu eu, da, boicotul este o formă de luptă şi politică, însemnând sistarea organizată a relaţiilor cu o persoană de orice fel ar fi ea în semn de represalii.

Vedeţi vreo legătură între ceea ce înţelege domnul Dragnea, preşedintele celui mai mare partid al momentului actual din România, prin boicot şi ce înţelegem noi, restul?

Asupra cui vrea domnul preşedinte al PSD să îşi îndrepte represaliile? Asupra noastră? A românilor, cetăţeni cu drept de vot? Şi de ce, la o adică, să fim tot noi cei care le suportă când întreaga supărare şi deranjul pesedist vin ca urmare a neînţelegerilor politice cu PNL-ul? Cum ar veni, după calculele social-democrate, relaţiile cu liberalii se rup prin noi şi pe cheltuiala noastră, chiar dacă nu numai logic (din nou, ştiu!), dar mai ales de bun-simt ar fi să le rupă ei între ei. Fără să fie nevoie să transforme cel mai important exerciţiu democratic cu urmări vitale pentru noi toţi în subiect de mascaradă, de senzaţional de prost gust şi de fals teren de luptă. Sună cunoscut cu ce spuneam la începutul acestui text?

Domnul Dragnea a aruncat o piatră. Ocupându-ne astfel intens mintea şi atenţia cu găsirea ei. Însă, trist şi grav în acelaşi timp este că această piatră, trecând de orice încercare de plasare în derizoriu, poate fi de o importanţă ce se va dovedi în timp un moment de adevărată schimbare a turnantei politice româneşti. Mai clar de atât, piatra urmează să ne aterizeze direct în cap nouă, cetăţenilor.

Ştim cu toţii că singurul scop al unui partid este obţinerea şi menţinerea puterii care, într-o democraţie, revine prin actul de vot. Ce interes sau calcule oculte ar avea o formaţiune politică să nu participe la actul suprem de validare şi confirmare a sa? Cu atât mai mult cu cât acest partid, întâmplător sau nu, este cel mai mare din statul nostru şi, dacă ar fi să ne luăm după propriile declaraţii, nu ar avea nicio grijă privitoare la câştigarea alegerilor. Cu sau fără alianţe şi, mai ales, dintr-un tur, două sau multe.

Atât de mare să fie dorinţa PSD-ului de apărare şi conservare a democraţiei şi stabilităţii României încât să fie dispus să îşi încheie existenţa pentru asta? Pentru că, în sine, ideea de neparticipare la unele din cele mai importante alegeri nu reprezintă altceva decât declaraţia de încetare a fiinţării polului social-democrat. (cel puţin oficial şi cel puţin prin validare populară)

Personal, nu cred în sacrificiul partidului unic al României. Cel care, indiferent de diferitele sigle şi titulaturi pe care le-a tot învârtit în toţi aceşti ani, s-a păstrat acelaşi din 90 încoace şi care, pentru majoritatea românilor, este sinonim cu exact contrariul a ceea ce vrea, mai nou, de la instaurarea preşedinţiei lui Liviu Dragnea, să exprime: Democraţie, schimbare, transparenţă, deoligarhizare, deschidere, etc.

Aşadar, dacă toţi suntem de acord că aşa-zisul boicot pesedist al alegerilor locale este una din cele mai mari aberaţii (sub toţi termenii posibili) pe care politica le poate naşte, în mod natural, apare întrebarea:

De ce a făcut acest anunţ Liviu Dragnea?

Exceptând decizia luată sub imperiul „nervilor”, caz ce pare că nu îl caracterizează şi care, oricum, este impardonabil la un asemenea nivel. Exceptând ideea de şantaj fără miză. Exceptând orice strategie de imagine care s-ar dovedi prea puţin folositoare, dacă nu falimentară de-a dreptul.

Şi, mai ales, exceptând un anunţ ulterior de revenire asupra deciziei. Caz care nu s-ar încadra în răzgândirile tipic politice, ci în numere de circ şi clovnerii care te (re)poziţionează automat acolo unde nu cred că unui partid cu pretenţiile PSD-ului i-ar mai conveni şi prii să fie. Spun repoziţionare, pentru că acolo a mai fost până nu de curând, avându-l drept principal decident şi emblemă pe Victor Ponta.

Deci, ce înseamnă pentru cel mai mare partid din România această rupere a relaţiilor cu alegerilor locale (urmând definiţia boicotului) şi, în consecinţă, cu noi şi cum se răsfrânge asta asupra noastră. Fiindcă am strania convingere că un astfel de gest nu s-ar reflecta asupra noastră ca o uşurare, ci, mai degrabă, ca o şi mai mare împovărare viitoare.

După părerea mea, mai rămân două variante plauzibile şi extrem de substanţiale în ceea ce priveşte nu numai viitorul politic din România.

În primul caz, v-aş atrage atenţia asupra unei noi diversiuni marca Liviu Dragnea. Anume, PSD nu mai face alianţe la alegerile locale. Dar poate şi va face alianţe la nivel local, după placul şi interesul organizaţiilor care, aparent, ar fi devenit entităţi cu drepturi excepţionale în această nouă conducere pesedistă de tip iluminist. Urmare, aliaţii săi de până acum, UNPR şi ALDE, vor merge singuri în alegerile locale, rezervându-şi dreptul de a face alianţe locale după caz şi prioritar cu PSD-ul. Care este ştirea aici? PSD nu face alianţe. UNPR nu face alianţe. Merg singuri în alegeri! Ce nu se reţine şi nu se valorifică informaţional suficient încât oamenii să înţeleagă şi să se acordeze perfect? Alianţele locale.

Adică exact cum pesediştii, uneperiştii şi aldiştii se pot (şi se vor) regăsi pe liste comune dintr-un judeţ sau localitate sub umbrela alianţei locale. În acest fel, v-aş propune să fiţi atenţi, pentru că, în spatele marelui anunţ naţional: PSD nu participă la alegerile locale, s-ar putea să existe scris cu caractere minuscule: dar fiecare organizaţie locală îşi rezervă dreptul să participe, cu sau fără alianţe, dacă aceasta este în interesul sau.

Între timp, deşi nu participăm la alegeri, declarăm deschis sezonul reducerilor politice de primăvară şi al noii stagiuni politice în care aceeaşi persoană sau partid declară lucruri complet opuse de la o zi la altă. Trend la care s-au alăturat în forţă mai nou şi premierul apolitic, şi preşedintele apolitic şi partidul lui Traian Băsescu.

Spuneam că nu îi cred nici pe domnul Dragnea şi nici pe oamenii săi sinucigaşi pentru cauze nobile. Însă cred în capacitatea acestuia de a pune în aplicare şi finaliza cu succes o eutanasiere (de formă) politică. Care trebuie, conform valului de înnoire politică european în principal şi de-abia apoi naţional, să dispară. Nu poţi primeni cu adevărat o clasă politică, păstrând însuşi simbolul erei pe care vrei să dispară.

Astfel, o eventuală neprezentare la alegerile locale ar putea capăta sens şi ar da startul oficial destructurării acestui mastodont politic ce păstrează în sine tot ce a însemnat politica română de mai bine de două decenii.

Rămâne să vedem în continuare cum vor evolua lucrurile. Iar bursa şi piaţa de speculaţii rămânând deschise, nu avem decât să aşteptăm şi să vedem ce va aduce data de 1 februarie, care coincide cu deschiderea primei sesiuni ordinare a Parlamentului. Poate un boicot şi aici?

Related posts

Femeile castiga teren in politica romaneasca

Partidele se intrec in criterii de integritate, dar… care integritate?

O intelegere geopolitica in Siria ?