EDITORIALS IN ROMANIAN

Cotele de gen şi reprezentativitatea reală a femeii în România

La sfârşitul anului trecut, Alina Gorghiu anunţa că în Parlament se depune în regim de urgenţă proiectul legii cotelor de gen, în aşa fel încât acesta să devină aplicabil odată cu alegerile din 2016.

Mai mult, liberalii declarau că această lege ar beneficia de sprijinul tuturor partidelor şi că fusese iniţiată şi o petiţie.

Pe scurt, legea cotelor de gen ar viza prezenţa a minimum 30% de femei pe listele întocmite pentru alegerile locale şi parlamentare.

Ca femeie, întreb:

În secolul 21, pentru ce este necesară o lege a cotelor de gen? Şi cu ce îmi poate fi mie, femeie din România, utilă o astfel de lege?

Ne place să credem că, după 20 şi ceva de ani de democraţie, ne-am trezit şi am ajuns într-o lume în care anumite valori, care înainte de 1989 ne erau prezentate într-un mod trunchiat şi aberant în raport cu ce exista în lumea civilizată aflată dincolo de zidul comunist, ne-au devenit mai mult decât accesibile, fiind un mod de viaţă cotidiană.

Trăim într-o lume modernă. O lume care ne obligă să ne adaptăm din mers la ea şi să o privim cu atenţie şi să o integrăm clipă de clipă în viaţa noastră. O lume din care femeia face parte la fel de natural şi de firesc ca şi bărbaţii.

Mai mult de atât, aş îndrăzni să spun că, acum, când suntem liberi să privim şi în viaţa celorlalte state ale lumii şi nu doar să zărim printr-o fereastră opacă ce ne creează o inaccesibilitate, ci să participăm în mod direct la această viaţă, vedem cum femeia are o cotaţie excepţională în lumea civilizată.

La orice căutare minimală pe Google, regăsim femei preşedinţi de stat, în ţări pe care nu le-ai fi crezut capabile de o astfel de deschidere şi acceptare, femei premier, candidaţi la cele mai înalte şi importante funcţii în stat, femei care conduc mega companii şi femei care realmente au un cuvânt greu de spus pentru viaţa a milioane de oameni.

Te-ai aştepta în condiitile acestea ca şi România să facă parte din acest circuit de deschidere mentală şi de promovare a unor astfel de valori într-un mod natural şi de cât se poate de transparent şi de real. Însă, din păcate, tot ceea ce poate să constate o femeie oarcare din România, una care se confruntă zi de zi cu problemele pe care le întâmpinăm cu toţii, dar în mod special şi cu cele pe care o femeie română le întâmpină, se rezumă la un trist şi restrâns adevăr:

Femeia continuă să fie un obiect în România.

Ceea ce am constatat din activitatea femeilor aflate în poziţii publice importante în alte ţări este că, pentru acestea, restul femeilor nu reprezintă un subiect de populism şi de menţionat atunci când doar vorbeşti de la nivelul funcţiei de condiţia femeii. În schimb, la noi, ceea ce pot constata în fiecare zi şi în fiecare clipă este că tocmai femeile care au ajuns în funcţii importante în stat sunt cele desfiinţează şi anulează complet rolul şi importanţa femeii de rând din România printr-o indiferenţă totală faţă de ea şi printr-o continuă şaradă demagogică, folosită ca orice altă unealtă politicianistă în momente şi în scopuri strict de interes personal.

Iar o propunere cum este cea a cotelor de gen mi se pare nu numai anacronică într-un secol în care nu mai vorbim de femei şi bărbaţi, ci de oameni, dar mai ales umilitoare şi periculoasă pentru că, tocmai pe fondul a ceea ce transmite dincolo de aparenţa de bună intenţie, este un semnal de ţară de condiţie medievală şi de mentalitate asemenea.

De aceea, chiar stau şi mă întreb cu sinceritate şi aş adresa această întrebare tuturor femeilor la care ajunge mesajul meu:

Cam ce au făcut femeile care au reuşit să ajungă în ultimii 26 de ani în poziţii privilegiate pentru femeile din rândul cărora au plecat?

Acele femei care au rămas poate anonime în societate, dar care fac societatea să meargă.

Care ar fi de fapt avantajele pe care le putem avea noi, femeile din cotidianul românesc, printr-o lege cum este cea iniţiată de Alina Gorghiu şi colegele domniei sale? Oare această lege mă reprezintă pe mine? O reprezintă pe prietena mea? Pe mama mea? Pe sora mea? Pe vecina sau pe colega mea? Pe restul femeilor de pe stradă şi de pretutindeni din România? Şi cum ne poate aduce în modul cel mai sincer şi mai concret un beneficiu?

Aşa cum stau şi mă întreb care o fi rostul de a împărţi un partid şi în organizaţii de femei. Lucru care este nu numai tras la indigo cu modul de organizare a Partidului Comunist Român, dar care nu face decât să sublinieze prăpastia mentală în viziunea făcătorilor de politică în România şi care, asemenea cotei de gen, creează exact efectul contrar a ceea ce se declară că se doreşte.

Sau, altfel spus, care este importanţa prezenţei a 30%, a 40% sau a 10% a unor doamne în Parlamentul României sau în oricare altă zonă a politicii, în afară de eternele proiecte sentenţional discutate, verbalizate doar, repet strict în interes politic şi strict pentru a crea imagine unui personaj sau partid politic, ca slogan de campanie sau ca o strictă deviză în raport cu problematica reală a tuturor femeilor acestei ţări?

Mi-aş dori foarte tare ca, în acest an în care şi aceste doamne care sunt de ceva vreme în diverse structuri ale statului, mai mult sau mai puţin politizate, dar în mod special aceste doamne care sunt în Parlamentul României (şi sunt de ceva ani!) să vină cu răspunsuri concrete la toate aceste întrebări puse de mine şi la multe altele care, firesc, sunt în mintea tuturor femeilor române, depăşind bariera vorbelor, imaginii de orice gen, politicianismului, preţiozităţii, superiorităţii personale şi trecând în lumea firească, cea a realităţii în care noi trăim.

Şi, ca o idee finală, poate şi o sugestie pentru doamnele aflate deja în politică. Dacă tot sunt atât de preocupate de semenele lor (nu că această preocupare s-ar resimţi într-un fel concret undeva), poate că nu ar strica deloc ca din acele minimum 30% de femei prezente pe liste să se propună ca 5% să fie dintre cele deja aflate în politică, lăsând restul de 25% pentru femei care încă nu au ajuns la privilegiul de a-şi crea legi şi facilităţi dinspre ele către ele însele.

Poate, printre aceste 25 de procente, se va găsi măcar o singură femeie care, odată ajunsă într-o poziţie ce, chipurile, face cinste celorlalte femei şi le reprezintă astfel şi pentru problemele lor specifice, să facă în sfârşit şi ceva pentru ca femeia română să se simtă cu adevărat reprezentată. Nu doar menţionat

Related posts

Parlament, numele tău este Graţiere

Crin Antonescu- Misterul abdicării unui preşedinte anunţat

Românii şi Brexitul