25.9 C
Bucharest
June 17, 2021
EDITORIALS IN ROMANIAN

România via Europa în faţa noului val de schimbare

Europa se află în plin proces de schimbare. O dinamică care nu a încetat niciodată, dar care, în ultimii 9 ani, de la ultima mare criză economică, şi-a modificat substanţial geometria şi rata de amplificare.

Mulţi analişti şi comentatori politici ai momentului sugerează că ceea ce se întâmplă acum cu Europa reprezintă un fenomen a cărui ciclicitate este lesne de recunoscut şi de identificat în istoria europeană datorită faptului că bătrânul continent a comportat o particularitate unică de-a lungul timpului-asimetria repartizării nucleului de putere şi inegalitatea evolutiv statală a ţărilor care alcătuiesc corpul continental european.

La o privire mai atentă, am putea spune că Europa traversează momente total particulare. Fie şi datorită faptului că, înainte de formarea Uniunii Europene şi de apariţia noţiunii de “bloc de apărare europeano-american continental”, ţările europene nu puteau fi puse sub semnul comun al gândirii şi acţiunii în planul puterii politice şi economice.

Toate semnele şi semnalele care emană dinspre nucleul dur al puterii europene actuale indică faptul că dinamica sa de forţă se îndreaptă spre un moment de cotitură istorică de la care încolo Europa nu va mai fi niciodată la fel.

Fie că este vorba despre un nou val de criză economică care începe să se contureze din ce în ce mai pregnant şi să îşi facă simţită influenţa chiar în mijlocul marelui edificiu al Uniunii Europene subliniat şi întărit de semnalul dat de Marea Britanie ce şi-a manifestat de curând dorinţa vădită de a se retrage din Uniune, fie că este vorba despre escaladarea unei situaţii insurmontabile în ceea ce priveşte punerea de acord a marilor puteri europene în legătură cu criza migranţilor şi felul în care aceasta trebuie soluţionată într-un mod amiabil cu toate ţările europene, în aşa fel încât prăpastia ce se adânceşte de la o zi la alta între realitatea personalizată a fiecărei entităţi statale continentale şi centrul de putere şi decizie europeană să nu ia amploare şi să nu se transforme într-o anarhie care ar putea să arunce Europa într-un haos cu efecte devastatoare pe termen lung, fie că este vorba despre continua presiune venită dinspre situaţia supratensionată geopolitică pe care Europa o are în raportul cu Rusia şi, mai ales, cu tot ceea ce înseamnă conflictul politico-militar din Orient, în acest moment, Europa se află la o răscruce care face ca viziunile despre viitorul imediat al nostru, al tuturor, să prezinte câteva scenarii nu tocmai îmbucurătoare sau roze.

Iar în tot acest tablou cu nuanţe apocaliptice, România se poziţionează mai incert şi mai fragil ca oricând în ultimii 27 de ani.

Cu o instabilitate internă crescută şi cu o vulnerabilizare continuă în faţa propriei dileme politice statale, ţară noastră se află pusă cu spatele la zidul marelui edificiu european care se cutremură din temelii şi cu faţa către o perspectivă de viitor care poate capăta accente dramatice pe termen scurt şi mediu.

Care au fost efectele marelui val de destructurare economică din 2007 şi ce a însemnat pentru România aderarea la Uniunea Europeană în 2005 nu ştim încă, însă putem resimţi cu toţii prin tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi ceea ce continuă să se manifeste ca un efect de domino în economia statului român şi în tendinţele particulare ale politicii atutohtone.

La 27 de ani distanţă de primul mare val de schimbare care a întors la 180 de grade întreaga gândire europeană a dinamicii continentale şi care a făcut din România o ţară democrată, cu intenţii şi planuri orientate spre progresul vestic, concretizate într-un “Efect cliquet”, fenomen de integrare ireversibilă pe un nou drum şi într-o nouă paradigmă de ţară, iată-ne ajunşi la momentul în care suntem forţaţi ca, de această dată, să ne dovedim maturitatea căpătată în ultimii zeci de ani petrecuţi la umbra marilor puteri ale democraţiei vestice şi să privim atent, mai întâi, la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, în spaţiul european al deciziilor de forţă şi perspectivă şi, în acelaşi timp, să reuşim ca, acum măcar, să ne adaptăm din mers unui cumul de forţe care ne obligă la o adjudecare corectă şi o fructificare pertinentă a poziţiei noastre în rândul ţărilor cu un potenţial aparte geoplitic.

Pentru România, ceea ce se întâmplă acum la nivelul marii structuri a Uniunii Europene este departe de a fi îmbucurător sau încurajator.

Iar ce se întâmplă în ţară, la toate nivelele, începând cu cel politic, trecând prin cel economic şi terminând cu cel social, ar putea fi considerat de-a dreptul dezastruos.

Cu o economie aflată într-un proces accelerat de disoluţie şi destructurare, cu un corp politic monolitizat şi orientat exclusiv spre a menţine puterea cu orice preţ, anacronicizat şi defazat de la orice armonizare cu lumea aflată dincolo de graniţele româneşti, cu o lipsă totală de viziune progresistă şi democrată a celor aflaţi la putere în ultimii 27 de ani asupra felului în care România trebuie să se aplice la noile cerinţe pe care poziţia de membru cu drepturi depline în cadrul marii frăţii democratice europene a impus-o ca standard şi statut pentru o integrare completă (inclusiv cea din zona monedei) cu o societate civilă anarhizată şi dezorientată total din cauza presiunilor continue exercitate dinspre politic înspre civil de-a lungul ultimilor ani, cu o fractură insurmontabilă între structurile puterii şi cetăţenii statului şi cu o competenţă şi capacitate din ce în ce mai reduse ale reprezentanţilor politici din ultimii 25 de ani ai statului român de a negocia prioritar interesele şi profiturile pe care România ar trebui să le aibă de pe urma intrării în U.E., toate acestea fac ca, în acest moment, să ne aflăm în acea poziţie de vulnerabilitate şi expunere totale în faţa marelui val de schimbare care ameninţă să ne arunce la periferia Europei.

Astfel, la numai o lună înaintea raportului Comisiei Europene ce va avea loc în luna aprilie a acestui an, care are în vedere prezentarea programelor naţionale de reformă şi a programelor de stabilitate (în cazul ţărilor din zona euro) sau de convergenţă (în cazul ţărilor din afara zonei euro) şi care abordează finanţele publice în ceea ce priveşte statele membre, România se află într-un mare impas al cărui efect va lovi din plin abia în toamnă, când soarta întregii Uniuni Europene va fi decisă după bilanţul evenimentelor în plină desfăşurare ale acestui an.

Impasul în care se află ţara noastră în raport cu fenomenul marelui curent de transformare europeană stă sub semnul politicii interne şi al jocurilor pe care aceasta le face pe plan naţional.

Pentru că,  pentru o ţară care după 26 de ani se confruntă în continuare cu o neîntreruptă anarhizare a puterii şi cu o puternică demonetizare a propriilor valori naţionale şi a propriei imagini proiectată în lume, pentru o ţară care, în plin secol 21 şi în mijlocul unei lumi democratizate şi modernizate, tinde spre acelaşi model arhaizat al oligarhizării puterii interne şi al fratricizării luptelor pentru menţinerea puterii, indiferent de efectele dezastruoase pe care aceasta le produce la nivelul statului şi al structurilor lui economice şi sociale, pentru o ţară în care separaţia puterilor în stat este înţeleasă şi aplicată ca o izolare a fiecărei puteri-executivă-prezidenţială-parlamentară-civilă-una în raport cu cealalată şi toate în raport cu interesele de facto ale statului democrat, raportul de bilanţ de ţară cu care se poate prezenta România în faţa Europei în luna aprilie este unul dramatic. Acest raport, cu siguranţă, nu ne va ajuta să ne poziţionăm nici de această dată de partea celor care se pot pune la adăpost în faţa marilor provocări istorice europene şi mondiale ale momentului şi ale viitorului.

Related posts

Femeile castiga teren in politica romaneasca

Regionalizarea electorala

Klaus Iohannis, prea puţin. Liviu Dragnea, prea mult.