28.7 C
Bucharest
September 25, 2020
EDITORIALS IN ROMANIAN

Abuzurile Binelui

`Spotlight` e in primul rand un film despre presă. Despre combinația de banalitate cotidiană și dezvăluiri capabile să schimbe cursul istoriei. De fapt, in aceasta stă principalul său merit: capacitatea de a ilustra cât de întrepătrunse sunt realitățile. Unele din cele mai sugestive, în sens plastic, cadre ale filmului privesc cartiere ale Boston-ului, unde locuințele, parcurile de joacă și bisericile catolice sunt concrescute atât de strâns încât o separare e, de fapt, foarte greu de operat. E însăși temeiul abuzurilor denunțate: granița dintre bine și rău devine cețoasă pentru victime, copii și adolescenți incapabili să vadă, cel puțin la început, un violator în persoana unui preot binevoitor. Fiindcă preotul abuzează în primul rând de autoritatea sa de reprezentant al Binelui, ceea ce dezarmează conștiințele copiilor și părinților.

Catolicii sunt în general vexați de ceea ce ei numesc repetate campanii de discreditare, invocând faptul că majoritatea pedofililor nu sunt preoți. Dar problema nu e statistica, ci prestigiul Bisericii. De fapt, aceasta e, probabil, și principala explicație a strategiei de până la declanșarea marilor scandaluri în ultimele decenii. Preoții au fost acoperiți de zeci și zeci de episcopi din toată lumea. Am putea privi cu îngrijoare în urmă și să ne închipuim un fenomen subteran ce a caracterizat cine știe câte secole de istorie catolică. Oare câți copii și adolescenți au fost abuzați de preoți în două milenii de creștinism? Desigur, a fost mereu un fenomen marginal, dar faptul de a fi fost mereu dosit agravează culpabilitățile. Preoții abuzatori nu au fost pedepsiți, ci, implicit, lăsați să-și continue practicile. E o vină dintre cele mai grave pentru un episcop? Cum a fost posibil așa ceva într-o Biserică unde erotismul cel mai benign a fost mereu privit cu mare suspiciune? Cum remarcă și un perosnaj din film – inspirat, ca multe altele, de o persoană reală –, în Biserica Catolică a dominat o `cultură a secretului`, menită să ascundă ipocrizia unui cler a cărui practici sexuale erau, într-o măsură semnificativă, în contradicție cu doctrina sa oficială. Nu doar că preotul catolic trebuie să fie celib – și deci cu desăvârșire cast –, dar predica sa nu poate fi decât explicit împotriva relațiilor sexuale în afara căsătoriei, împotriva homosexualității ori ale oricărei practici secuale premature. Și iată că numărul îngrijorător de mare de preoți abuzatori le încălcau pe toate acestea. Conducătorii Bisericii considerau că a-i alunga pe abuzatori ar fi ca și cum ar deschide cutia Pandorei – o acceptare jenantă a prea deselor eșecuri în privința strictei sale morale sexuale. În plus, alături de scandalurile financiare ori de discutabilele asocieri politice, abuzurile sexuale nu puteau decât discredita o instituție care miza decisiv pe virtuțile sale. Oamenii au așteptări suplimentare de la Biserică, chiar dacă îi pot înțelege limitele. Doar că în acest caz grija de propriul prestigiu – pe baza principiului: ce nu-i mărturisit îți oferă mereu un credit de nevinovăție – a presupus cauționarea unui număr cu mult mai mare d enoi abuzuri. Unii episcopi au fost ei înșiși abuzatori, dar mulți alții doar i-au acoperit pe proții vinovați. Aici Biserici i-a jucat feste trufia sa de a gândi `în secole` – cum menționează și un persoanj al filmului. Ce mai contează, pentru o instituție milenară, câteva abuzuri. Doar că cel pe care pretind că-l slujesc gândea diferit – Iisus spusese explict: cine va face ceva rău copiilor, mai bine și-ar lega o piatră de gât și s-ar îneca. Un episcop responsabil ar fi putut să-și dea demisia, dacă superiorii săi de la Vatican nu luau măsuri.

Într-un dialog al filmului, desfășurat la o întrunire de binefacători, se avansează o altă scuză: Biserica face atâta bine, de ce să nu-i tolerăm `mici` păcate? De câte ori nu s-a auzit un astfel de argument în decursul istoriei! Aici trebuie să intervină grija noastră: nici o instituție și nici un om nu pot invoca binele făcut pentru a justifica răul. Răul nu e tolerabil în acest fel. E ca și cum ai spune că atenția acordată de preoți copiilor e mai importantă decât abuzul care a insoțit-o. Dar în spatele acestei gândiri se află și realitatea unei instituții religioase cu un cler în scădere. Nu l-a sprijinit Ioan Paul al II-lea pe mexicanul Marcial Maciel Degollado, liderul carismatic al `Legionarilor lui Hristos`, împotriva acuzațiilor despre abuzuri? – acuzații în cele din urmă confirmate. Era pur și simplu entuziasmat de succesele misionare ale ordinului. Printre obiectivele programatice ale acestui ordin catolic se aflau, desigur, și `valorile creștine ale familiei`. Cardinalii Law – e unul din persoanjele filmului, fiind intre 1984-2002 arhiepiscop de Boston – sau Pell – din 1987 episcop auxiliar de Melbourne, iar din 2001 mitropoolit de Sidney și primat [Primate] al Australiei –, printre cei mai prestigioși care au acoperit multe cazuri de preoți abuzatori, au fost `conservatori`, deci extrem de exigenți, în discurs, în ce privește morala sexuală. De aceea și Vaticanul i-a sprijinit. Ne putem întreba cine a avut inițiativa acestei strategii de acoperire a culpabililor? Papii, episcopii locului ori pur și simplu forța unei tradiții seculare, dacă nu chiar milenare?

Unul din personaje, o fostă victimă care se lupta, fără mare succes, pentru demascarea vinovaților, precizează că nu a fost vorba doar de un abuz sexual, ci în primul rând de unul spiritual. Dar Bisericile abuzează spiritual în multe alte feluri, iar grija pentru efectele nocive ale acestor abuzuri e din păcate scăzută în societate. Biserica însăși nu are, de cele mai multe ori, forța morală de a medita la practicile sale care par deplin benigne, fiindcă – ca și Ioan Paul al II-lea mai sus menționat – se gândețte în primul rând la atragerea și menținerea a cât mai mulți credincioși în ograda sa. Iar criticii sunt priviți ca rău-intenționți, simpli dușmani ai propășirii sale. E, de aceea, mai necesar ca oricând un cod anti-abuz spiritual elaborat în afara Bisericii – oricare ar fi ea, chiar și Ortodoxă. Pentru a nu lăsa așa ușor ca Răul să se ascundă în cutele Binelui. Nu întâmplător ancheta de la Boston Globe a avut la origine un impuls decisiv venit din partea unui nou director – un evreu nu anti-catolic, ci pur și simplu mai liber în raport cu multiplele ți inefabilele rețineri pe care mulți le aveau chiar și printre jurnaliștii locali.

 

Related posts

Nine O’Clock -24 de ani

Politica Pop

Depolitizarea mentalului românesc