Acum, când mai avem trei săptămâni până la începerea oficială a campaniei electorale, România se confruntă cu un fenomen care este fără precedent pentru restul de campanii pentru alegerile locale şi parlamentare. Acela în care, deşi peste 80% dintre cei care în acest moment deţin funcţii importante în statul român, indiferent că sunt banali consilieri locali (ceea ce nu aş cota ca fiind chiar banal, dată fiind influenţa unui consilier în boardul unei primarii) şi trecând prin orice poziţie care presupune influenţă şi putere în stat sunt sub spectrul justiţiei, în marea lor parte fiind urmăriţi, cercetaţi penal, cu dosare aflate pe rol sau soluţionate cu sentinţe de închisoare cu executare sau suspendare pentru corupţie de orice fel.
Toţi aceşti oameni pe care îi vedem zilnic, începând de acum doi ani, şi care ţin breaking news-urile, constituind figurile centrale ale programelor mass-media pe tema cruciadei pe care justiţia a lansat-o împotriva marii corupţii de la nivel politic al ţării, sunt cei care deţin şi poziţiile cheie în stat şi, mai mult, continuă să ni se prezinte ca actuali sau viitori candidaţi pentru aceleaşi poziţii, dacă nu şi mai bine, ţintind mai sus, conducând partide care merg în alegeri, constituind alte şi noi partide.
Mai deunăzi, unul dintre binecunoscutele personaje cu probleme penale din politică, şi anume Marian Vanghelie, a ieşit extrem de inocent şi nonşalant pentru a anunţa constituirea unui nou partid. Partid care urmează să îşi facă intrarea pe scena politică peste trei săptămâni, moment care coincide cu debutul campaniei electorale.
Fiind foarte în vervă şi ţinând să sublinieze că la lansarea noului său partid vor participa 6 000 de oameni, printre care şi actuali parlamentari ai României, Vanghelie s-a arătat foarte relaxat şi foarte promiţător în a devoala anumite aspecte din culisele politice pe post de sare şi piper adăugate la viitoarea campanie.
Această apariţie eclatantă a lui Marian Vanghelie s-a făcut- unde credeţi?- în Palatul Parlamentului, unde Marian Vanghelie era înconjurat de câţiva parlamentari pe care, probabil, i-a şi cooptat deja în noua sa formaţiune politică. Iar ca bonus, Vanghelie a ţinut să ne anunţe că va candida şi la una din primăriile capitalei, păstrând însă supriza în privinţa numirii acesteia.
Noua formaţiune a lui Marian Vanghelie se numeşte PSDI. O variantă vanghelizată se pare a PSD-ului.
Pe scurt, ce putem spune despre Marian Vanghelie?
Putem spune că, după o ceartă furtunoasă şi plecarea intempestivă mai mult sau mai puţin credibile din PSD, şi-a făcut rapid un partid. PSRO-ul. Pe care l-a părăsit din vina DNA-ului, se pare, oferindu-l cadou lui Mircea Geoană. Un alt răzvrătit şi nemulţumit social-democrat, personaj cu pretenţii de înaltă societate diplomatico-politică, însă cu mult mai puţin pretenţios atunci când este vorba de lucruri primite de-a gata, fie chiar şi din partea unui fost adversar şi, în special, a unuia considerat vădit inferior statutului său intelectual.
Singurul lucru pe care îl poţi întreba când vezi aceste năstruşnicii, ca să îl cităm pe domnul Dragnea, (care a rămas şi este în ciuda cotaţiilor negative şeful celui mai mare partid de stânga din ţară cu un dosar ce îşi aşteaptă sentinţa finală pe 22 aprilie a.c. Sentinţă care ar putea să îl trimită puţin în spatele gratiilor, ceea ce ar fi foarte recomandat în măsura dovedirii gravelor acuzaţii aduse şi de pe temeiuri cât se poate de democrate şi de morală socială, căci de cea politică nu poate fi vorba) este:
Unde începe şi unde se termină adevărul legat de această mare şi continuă vânătoare de corupţi?
Pentru că în niciun stat civilizat şi democratic al lumii (nu mă refer aici la dictaturi sau parodii de democraţie) nu se poate întâlni un astfel de bâlci politico-justiţiar, o absurditate care depăşeşte grotescul, devenind de-a dreptul incredibilă, dispreţuind orice formă de logică şi bun-simţ.
Un om care încalcă justiţia, principiile statului de drept, etica de orice fel a unui stat şi popor, pe care le aruncă fără rezerve şi scrupule în aer, se prezintă ca fiind singurul care poate să prezerve şi să perpetueze aceste valori pe care le încalcă ordinar şi repetat, declarându-se în acelaşi timp un om curat, cinstit şi îndreptăţit să ocupe şi să continue să îşi reclame ocuparea unei poziţii de orice fel importantă într-o structură sau alta a statului.
Multiplicaţi de mii de ori acest statut şi o să reiasă fosta, actuala şi, spre şi mai marea nenorocire a noastră, viitoarea clasă politică a României.
Cazul lui Marian Vanghelie nu este singular. Cazul lui Marian Vanghelie este un status al României.
Cazul lui este al majorităţii celor care fac politică şi ne cer să îi alegem acum, în aceste alegeri sau următoarele.
Pe cine suntem noi forţaţi să alegem?
Pe cei care au dosare penale, care fură, mint şi înşeală în mod ostentativ, nemaiobosindu-se să se ascundă. Imediat după ce au părăsit sediul DNA sau al închisorii, declară sifdându-ne, pe cei care, chipurile, am conta la vot, că un mic impediment, cum este cel de natură penală, nu o să îi împiedice să facă politică în continuare şi să candideze.
De altfel, viziunea despre lege, cinste şi corectitudine, dar mai ales de respect faţă de om a celor din politică se reflectă şi în modul în care, fără să fim în campanie electorală, sub ochii noştri, pretutindeni, aceasta se desfăşoară deja, justificată fiind printr-un (alt!) blat parlamentar, ce a condus la o lege prin care politicienii şi partidele au voie să îşi facă reclamă şi între campanii.
Aşa cum ştim, atunci când vine vorba de propriile interese şi calcule, Parlamentul şi partidele se uniformizează, devenind o singură voinţă.
Acelaşi principiu funcţionează întocmai şi în cazul alegerilor, unde tot ceea ce mai putem spune din observaţiile cât se poate de directe este că pare că ei s-au şi votat între ei.
Cum mai pot fi convingători aceşti indivizi dacă eu, cetăţean, îi văd pe stradă pe toţi candidaţii inundând cu banerele intersecţiile, îi văd pe lângă blocuri în tricouri cu însemnele partidelor, găsesc în cutia poştală scrisori tipice campaniei electorale, repet, toate acestea înainte de începerea legală a campaniei electorale?
La fel, cum am putea cataloga faptul că un arestat peventiv sau un urmărit penal nu are absolut nicio problemă în a ni se prezenta drept produs politic de cea mai mare importanţă şi utilitate pentru România, pentru oraşul nostru, pentru viaţa noastră, când ei, ca şi în cazul „nevinovatelor” materiale publicitare electorale şi a zbenguielilor trupelor de campanie ale unui candidat sau altul printre oamenii de pe stradă, ies din instituţiile de justiţie şi intră în sediile de partide, sub lumina reflectoarelor, în studiourile de televiziune, invitându-ne să îi votăm, să îi susţinem, să îi iubim, să îi respectăm şi să îi credem, mai ales, pe cuvânt că sunt cea mai bună opţiune? De altfel, aceeaşi din ultimii 27 de ani.
Este Marian Vanghelie un fenomen izolat de incredibil tupeu şi incredibilă sfidare la adresa noastră, a românilor din ţara asta şi de pretutindeni? La adresa democraţiei reale? Pentru că, până la urmă, dacă este posibil ca astfel de indivizi să continue nestingheriţi să conducă România şi să profite de toate privilegiile pe care le au din poziţiile deţinute de ani de zile, şi dacă justiţia română nu a reuşit până acum să dovedească şi să condamne la mai mult de 10 ani vreunul dintre aceşti mastodonţi de corupţie decât cu puţina excepţie a lui Dan Voiculescu şi aceea anemiată şi extrem de susceptibilă de anumite bănuieli, dacă niciun român nu a putut, nu a reuşit şi nu va reuşi niciodată de acum încolo să îşi facă un partid fără binecuvântarea vreunei mâini lungi din clasa politică şi fără să fie sfidat pe faţă de către minunaţii reprezentanţi ai acestei tagme care ne râd în nas, spunându-ne: faceţi-vă partide, cine vă opreşte?, mai putem vorbi de democraţie?
Eu cred că democraţia a murit sau că niciodată ea nu s-a născut în România.
