1.1 C
Bucharest
December 1, 2020
EDITORIALS IN ROMANIAN

Ludovic Orban, next level către adevăratul primar al Bucureştiului

Ieşirea lui Ludovic Orban din cursa electorală marchează de fapt cel mai important punct de cotitură din tot ce înseamnă de luni bune de zile, pot să spun chiar de un an şi ceva de la venirea lui Klaus Iohannis la preşedinţie, reformarea actualei clase politice. Deloc surprinzător de altfel acest moment pentru unii dintre noi, însă adus la un grad înalt de paroxism cu ajutorul presei tocmai pentru că el subliniază un lucru esenţial:

Cum decurge de fapt în spate intriga din tot acest mare tablou al alegerilor locale şi în special al celor pentru Primăria Generală a capitalei.

Pentru că primarul general al capitalei este o replică la scară mai mică a şefului statului. Capitala în orice stat al lumii este nu doar inima acelei ţări, dar, mai ales, generatorul punctului de pornire a politicii de nivel înalt a statului. A se vedea, în cazul nostru, faptul că un fost primar al capitalei ajunge şef de stat, însăşi structura de guvernare a capitalei semănând cu cea de guvernare a statului.

Întrebarea rămasă în continuare drept amprenta definitorie pentru această campanie total distinctă faţă de precedentele este aceea care se leagă de nefirescul profilului candidaţilor intraţi cel puţin până în acest moment în cursa pentru primăria capitalei.

Observăm că partidele cotate ca fiind cele mai mari din România şi-au ales candidaţi în mod vădit complet erodaţi ca imagine şi străini de largul asentiment al publicului votant, ba, chiar ostili în percepţia publică generală.

Aceleaşi partide îşi aleg candidaţi discutabili din punct de vedere al integrităţii de orice fel într-un moment în care campania judiciar-politică a atins, pare-se, apogeul.

Iar dacă acesta este profilul candidaţilor, de ce trebuie ei lansaţi, ca apoi, pe filiera DNA-ului, să fie retraşi?

Tot acest spectacol seamănă izbitor cu o execuţie publică a unui om pe care tu, ca partid, îl consideri a-l avea cel mai valoros pentru o asemenea poziţie. Iar, culmea, execuţia vine via partid. Nu DNA. Şi vine cu o ferocitate extraordinară, asemenea unui sacrificiu ritualic, fiind clar că nu numai imaginea respectivului este distrusă, dar este definitiv compromisă însăşi imaginea partidului şi a potenţialului lui de câştig ulterior şi de ridicare deasupra celorlalte elemente politice din scenă cu probleme pe care le critici.

De ce?

Există mai multe variante de răspuns, dintre care în mod cert una este cea corectă.

  1. Conform modelului Iohannis, există o strategie unitară în spatele a ceea ce se poate vedea şi ştii, care să facă o schimbare din mers a actualei clase politice, aparent, de pe temeiurile „justiţiei” şi de pe temeiurile „voinţei” populare.
  2. Pentru că nici stânga politică, nici dreapta nu mai au nicio formulă corectă de a menţine iluzia unui eşichier politic echilibrat şi viabil.
  3. Pentru că deja există pregătită o altă trupă de actori politici, care să fie implementată din mers prin momente de genul Orban. Momente cu efect de trambulină, când, dislocuind un loc important din spaţiul politic, automat, propulsezi celălalt loc rămas plin. În cazul de faţă, Gabriela Vrânceanu Firea. Urmând ca, în final, surpriza care să marcheze definitiv această etapă să vină în plină campanie electorală. Căzând la fel de intempestiv ca o găleată de apă rece în capul alegătorilor, când şi partea plină de dinainte, dată drept singurul cal câştigător de către toate părţile politice, să dispară, apărând astfel adevăratul câştigător. Cel care acum, probabil, este cât se poate de la vedere. Dar fără să iasă în evidenţă prea mult, nefiind luat în calcul de (aproape) nimeni.

Nota pe care o am de făcut în încheiere este că nu trebuie să ne uităm la niciuna dintre actualele figuri manevrate şi prezentate ca având şanse redutabile.

Să nu uităm momentul Sorin Oprescu şi, mai recent, cel al renunţării la candidatură a lui Crin Antonescu în favoarea lui Klaus Iohannis.

Aşadar, de acum încolo, toată atenţia cred că ar trebui să se concentreze nu pe ceea ce vedem şi ştim deja, ci pe ceea ce nu se vede, nu se spune, dar este mai mult decât evident.

Related posts

1 Decembrie – Ziua Națională a României

Partid. Parlament. Guvern. Guvernare. Ţară- Liviu Dragnea

Dilemele sexuale ale catolicilor