14.6 C
Bucharest
February 25, 2021
EDITORIALS IN ROMANIAN

Startul către nimic

Mai sunt numai câteva zile până marţi, 26 aprilie, când se termină oficial perioada înscrierii pentru candidatură la alegerile locale.

Şi, tot oficial, de pe data de 5 mai, începe campania electorală.

Nici nu ştiu exact cum să încep să spun ceea ce aproape că nu se poate spune despre ce va însemna şi ce înseamnă încă de pe acum această campanie electorală pentru mine ca cetăţean al României, dar, mai ales, ca om care practică de o grămadă de ani o meserie în strânsă legătură cu zona politicii.

Pentru că ceea ce se întâmplă cel puţin de un an în sfera politică din România este departe de a putea fi analizat la rece şi obiectiv. Ca atare, acum, când suntem puşi cu toţii în faţa unei alte mari încercări ce ţine de cum va arăta viitorul nostru social, profesional, economic, financiar, familial, personal şi în special cel comunitar, privit prin prisma momentului de realitate politică în care ne aflăm, putem vedea că acest viitor aproape că nu există în termeni şi condiţii care să ne reconforteze sau măcar să ne lase acea speranţă pe care ne-am obişnuit să o folosim drept refugiu pentru aproape toate neajunsurile şi iluziile spulberate brutal sau lent în ultimii douăzeci şi ceva de ani.

Aşa cum mai spuneam şi în alte editoriale ce au premers această clipă, alegerile local-administrative şi îndeosebi alegerea primarilor bucureşteni, a celor de la sectoarele capitalei şi a primarului general al capitalei, reprezintă de fapt fundamentul, patul germinal şi borna cu numărul 0 de la care se (re)porneşte de fiecare dată cu evaluarea situaţiei politice la nivel înalt pentru ceea ce se întâmplă în sânul elitelor clasei politice, în sânul partidelor politice şi, nu în ultimul rând, pentru modul în care poate fi  creat un profil şi se poate contura un prezent, dar mai ales un viitor curent politic care va domina această scenă în următorii 4 ani.

În plus, alegerile locale şi mai cu seamă alegerile de la nivelul Primăriei Generale a capitalei dau tonul şi determină un extraordinar de fin şi clar barometru pentru sensul orientărilor şi opţiunilor electorale cetăţeneşti, ştiut fiind că bucureştenii, ca bazin electoral şi ca profil de elector în mod particular, determină un pattern aparte faţă de profilul oricărui alt element  electoral aflat în afara graniţelor capitalei.

Bucureşteanul, ca unitate electorală în orice calcul politic, reprezintă un factor de diagnostic orientativ pentru starea şi situaţia reale ale fiecărui partid politic şi, ca atare, a felului în care dinamica politică urmează să ia o cale sau alta în următorii 4 ani, înclinând balanţa puterii pentru stânga, dreapta sau pentru orice altfel de tendinţă politică încă neexplorată sau necombinată la nivel paralamentar şi, mai departe, într-un viitor Guvern.

Restrângând aria de analiză (momentan) la ceea ce se întâmplă acum la nivelul Bucureştiului în legătură cu personajele care şi-au depus până în prezent candidatura pentru această cursă electorală, concluzia este una dintre cele mai dezarmante şi şocante cu putinţă.

NU EXISTĂ UN CANDIDAT REAL PENTRU PRIMĂRIA GENERALĂ A BUCUREŞTIULUI.

Cum s-a ajuns la acest vid de imagine şi prezenţă în actuala arenă electorală, după ce, în urmă cu 4 ani, bucureştenii îl alegeau pentru a doua oară pe Sorin Oprescu în funcţia de primar al Bucureştiului şi după ce, ani de-a rândul, Bucureştiul perioadelor de campanie electorală a fost o zonă a efervescenţei, un soi de festival politic mult aşteptat la care fiecare dintre cetăţenii “capitalişti” s-a simţit impulsionat să participe ca la un eveniment nu doar de o uriaşă importanţă socială, dar mai ales ca la o loterie a vizelor politice sau la o bursă a pariurilor politice unde urmau să se înfrunte unele dintre cele mai emblematice, inedite, puternice, incitante şi colorate figuri politice ale momentului?!?

Îmi aduc aminte de efervescenţa perioadei electorale dintre anii 2000- 2012, care, pusă în contrast cu acest moment, face ca acele clipe să pară nu numai extrem de îndepărtate, desprinse parcă dintr-un alt loc şi un alt Bucureşti, ci mai ales să arunce printr-un contrast extrem de deprimant şi îngrijorător o lumină sumbră şi rece asupra nimicului pe care-l trăim cu toţii acum în această perioadă de campanie electorală.

Oameni precum Crin Halaicu, Victor Ciorbea, Viorel Lis, Adrian Videanu, Traian Băsescu, Sorin Oprescu, puşi în contrast cu Gabriela Vrânceanu Firea, Nicuşor Dan, Robert Turcescu, Sorin Câmpeanu şi alte nume şi posibilităţi care încă se vehiculează, dar care încă nu au fost extrase din uriaşa roată a loteriei halucinainte ce se tot învârte de săptămâni şi zile în şir, par, prin comparaţie, un muzeu cu statui ecvestre pus faţă în faţă cu o expoziţie caricaturală.

De ce s-a ajuns la această acută criză de imagine şi de oameni care să poată fi demni de luat în calcul la vot?

Care este anomalia şi unde s-a creat ea în sânul partidelor politice (atâtea câte au mai rămas ele sau aşa cum se mai pot prezenta ca fiind aceste formaţiuni politice), încât să nu se mai poată arunca în actuala bătălie electorală şi eroi, nu doar momeli politice?

Criza partidelor politice a început de ceva vreme.

Iar această criză aflată în plină desfăşurare a atins unul dintre cele mai dramatice şi devastatoare momente acum, când toate aceste forţe politice trebuie să îşi asigure viabilitatea şi existenţa în sânul societăţii civile prin aceşti candidaţi, potenţiali câştigători ai alegerilor locale.

Uriaşa şi letala criză a partidelor româneşti este cu atât mai evidentă şi înfricoşătoare cu cât, oricum ai privi, la oricare dintre actualii candidaţi, ca profil politic etalon pentru partidele şi zonele de influenţă şi interes pe care pretind că le reprezintă, te izbeşti în mod dureros şi năucitor de aceleaşi contraste aberante.

Este imposibil să nu remarci o totală lipsă de reprezentativitate, carismă, programe electorale cu miez şi aplicabile realităţii şi nevoilor oraşului şi oamenilor, CV-uri dubioase nu numai politic, dar mai ales aptitudinal, profesional şi deontologic, cu grave încărcări de ordin juridic, mergând până la penal şi cu o uriaşă şi definitivă separare, aproape autistă, de orice înseamnă reprezentativitatea “om la om”, aşa cum trebuie să fie ea în cazul oricărui individ care se pregăteşte să treacă printr-o baie de forţă şi opţiuni cetăţeneşti.

Niciunul dintre actualii pretendenţi la fotoliile de primari ai capitalei, fie ei de sectoare sau pentru Primăria Generală, nu inculcă şi nu sugerează nici măcar 0,0001% încrederea şi dorinţa oricărui om de a merge pe data de 5 iunie la vot.  Ca să nu mai spun de a pune ştampila de vot pe vreunul dintre ei.

Cum ai putea să vrei, ca om cu un minimum bun-simţ civic şi cu o minimă decenţă socială, să pui ştampila de vot pe cineva care tocmai ce a ieşit de la DNA? Pe cineva care a primit o pedeapsă penală pentru fraudă electorală, corupţie, trafic de influenţă, spălare de bani, participare la infracţionalităţi de grup mafiot politic? Pe cineva care îţi surâde suav dintr-o poză plastifiată (la propriu şi la figurat!) şi care îţi vorbeşte ca un mecanism stricat despre cei 700 km de autostradă plus încă 400 km de şosele făcute în nu se ştie ce ţară şi în nu se ştie ce lume de partidul pe care-l reprezintă şi pe care-l elogiază? Pe cineva care a picat al patrulea la zarul sorţilor de la care tot îşi trage ultima răsuflare fantoma acelei formaţiuni politice pe care urmează să o reprezinte, formaţiune politică ce s-a găsit să se joace de-a “pălăria magicianului” din care tot se scot diverse figuri politice tocmai acum când este mai multă şi mai multă nevoie de certitudini şi dovezi irefutabile de soliditate, intransigenţă şi mână forte din partea unei importane zone politice?

Care ar fi motivul logic şi ferm pentru care, în ziua de 5 iunie, tu şi familia ta aţi ieşi din casă ca să mergeţi la vot, atât timp cât, până în acea zi a votului, campania electorală din România anului 2016 a fost o campanie iniţiată şi demarată de ‘’justiţiadă’’ şi continuată într-o sarabandă grotescă de liga ‘’jurnaliadei’’ a candidaţilor şi încheiată- cel mai probabil!- printr-o alegere “independentă” inexistentă, aşa cum a fost şi cazul lui Sorin Oprescu în urmă cu 8 ani.

Cum sună viitorul potenţialei infrastructuri politico-administrative româneşti de după data de 5 iunie, când 70 % dintre actualii candidaţi pentru poziţiile de primari din ţară şi din capitală sunt oameni cu dosare penale aflate pe rol sau cu sentinţe definitive, oameni care au în spate partide ai căror lideri la rândul lor sunt “puşcăriabili”, proscrişi şi dovedit indivizi cu tendinţe antisociale şi antidemocratice?

Cam aceste sunt, în mare, concluziile momentului, acum, la mai puţin de 2 săptămâni de MARELE START SPRE NIMIC ŞI NICIUNDE POLITIC PENTRU URMĂTOAREA ROMÂNIE.

Cum şi ce urmează să facem noi, cetăţenii votanţi, de acum încolo rămâne ca fiecare să analizeze şi să hotărască, gândindu-se doar la un singur lucru pe care-l consider a fi cu adevărat cel mai important în toată această menajerie de circ politic dâmboviţean- Votul tău, al meu, al oricăruia dintre noi hotărăşte pentru toţi ceilalţi.

Related posts

Panama Papers, jurnalism de investigatie sau scurgeri ’cu dedicatie’?

Majoritate parlamentară indiferent obţinută= Guvern

(Ne)Campania pentru alegerile parlamentare