14.8 C
Bucharest
October 1, 2020
EDITORIALS IN ROMANIAN

Puzzle electoral. Puzzle de putere. Puzzle de vieţi.

Acum, când scriu aceste rânduri, este data de 7 mai, a doua zi de la debutul campaniei electorale de anul acesta.

S-au scurs deja două zile din primul tur de campanie, cea dedicată alegerilor local-administrative (menţiunea aceasta o fac pentru că, probabil, majoritatea celor care citeşte aceste rânduri în acest moment rămâne în continuare foarte confuză şi indiferentă la ceea ce înseamnă sau ar trebui să însemne pentru români aceste zile şi această perioadă din an).

Iar simptomul major al debutului de campanie este acela al unei uniformizări până la anihilare a oricărei noţiuni sau idei de “campanie electorală” aşa cum ar trebui să fie ea după toate tipicurile, manualele de gen şi orice analiză comparativă cu celelalte campanii electorale locale din anii anteriori din România. Avem (oare?) o campanie complet atipică şi complet diferită de orice am ştiut sau am crezut că ştim până acum la acest capitol în România. Şi asta nu doar prin prisma faptului că această campanie este, aparent, aproape inexistentă ca formă, dar şi pentru că fondul ei comportă un model cu totul special,  chiar invizibil unui ochi de privitor neexperimentat şi neatent la detalii, unele care, deşi deosebit de evidente, sunt departe de a fi identificate cu scopul şi interesele unei campanii electorale.

În timp ce campania electorală pare că nu interesează pe nimeni în aceste momente, ceea ce a captat în mod exclusiv atenţia opiniei publice româneşti şi continuă să ţină “prima pagină” a tuturor zonelor de mass-media şi focarelor de opinie socială în aceste zile este scandalul Hexi Pharma.

Pe scurt, scandalul izbucnit în urma investigaţiilor făcute de către jurnalistul sportiv Cătălin Tolontan în subteranele unuia dintre cei mai mari şi importanţi distribuitori de dezinfectanţi farmaceutici din România şi care a scos la iveală nereguli criminale legate de întreg sistemul sanitar românesc al ultimilor 27 de ani.

În condiţii normale, aş spune că această deconspirare şi demascare în plin flagrant a întregii reţele mafiote existente în cadrul sistemului de sănătate românesc (nu de acum şi nu doar în privinţa măsluirii unor dezinfectanţi) reprezintă un adevărat punct de cotitură pe lungul traseu al anevoisului drum spre locul în care România trebuie să ajungă în final pentru a se putea încadra cu adevărat la capitolul “democraţie” şi a-şi face loc pe lista ţărilor care dau într-adevăr dovadă de progres, transparenţă, corectitudine politică şi un sistem statal curăţat şi “dezinfectat” în mod real de corupţie şi mafie.

Spun în condiţii normale pentru că tot ceea ce se întâmplă în acest moment, şi nu doar în privinţa scandalului Hexi Pharma, este departe de a fi normal sau apropiat de normalitate.

De ce?

Am stat şi m-am întrebat care este rostul ca, în plină campanie electorală, atunci când atenţia fiecăruia dinre noi trebuie orientată cu maximă focalizare pe oferta pe care politicul o face pentru următorii 4 ani de administrare a ţării, să se creeze un asemenea val de isterie naţională în legătură cu un aspect care, nu numai că nu este senzaţional de nou şi nu poate fi o revelaţie bruscă a momentului, ci este un simptom cronic, tasat şi bine împământenit în România, alături de multe alte astfel de calamităţi şi drame naţionale ce rulează de 27 de ani pe acelaşi fond de corupţie şi anarhie politico-economice?

Pentru că, să fim serioşi şi cât se poate de lucizi şi pragmatici, mizeria, infecţiile, lipsa totală a medicamentelor şi a materialor sanitare de calitate din spitalele româneşti, imensa caracatiţă a mafiei albe bine întreţinută şi complet conectată la mafia politică autohtonă, condiţiile inumane în care lucrează majoritatea cadrelor sanitare şi condiţiile letale în care este spitalizată şi tratată majoritatea românilor în oricare dintre spitalele ţării nu reprezintă o noutate (!) şi nu pot fi subiecte de bulversare instantanee a mentalului colectiv românesc acum, după 27 de ani de când cu toţii ne confruntăm cu toată această realitate halucinantă.

Însă, făcând un pas înapoi şi rămânând în zona lucidităţii şi a bunului-simt, oricine este atent şi interesat poate vedea cu claritate şi uşurinţă felul în care lucrurile se leagă într-o diagramă demnă de un scenariu conspiraţionist.

V-aş propune, pentru început, să facem un exerciţiu de întoarcere spre înapoi. Mai exact, spre momentul Colectiv şi puţin mai înainte de acel moment, nu cu foarte mult timp înapoi, ci doar până la instalarea pe fotoliul de la Cotroceni a lui Klaus Iohannis.

Scandalul dramei Colectiv a adus în prim-planul opiniei publice româneşti satisită şi sufocată de o clasă politică complet anacronică, depăşită şi absolut ostilă oricărei forme de democraţie şi normalitate, o realitate care a trebuit să fie pusă în lumină cu preţul vieţilor omeneşti- în România, corupţia ucide!

La rândul lui, Klaus Iohannis a căpătat contur şi s-a format din mers ca preşedinte al României pe acelaşi fond de suprasaturaţie şi agonie pe care românii l-au acumulat de-a lungul a douăzeci şi ceva de ani de dus pe umeri aceeaşi clasă politică coruptă, aberantă şi complet ostilă acestui popor.

Formula Klaus Iohannis plus drama Colectiv au cumulat un rezultat şi un punct de focar de la care încolo, lucrurile şi-au urmat milimetric traseul prestabilit şi bine calculat al celor care, acum, au mai bifat un punct vital ce completează nevăzuta “hartă a comorii” cu titlul de faţadă de “Schimbarea clasei politice”.

Evenimentul Colectiv a deschis unul dintre cele mai importante capitole în ceea ce acum se numeşte reconstrucţia României de pe temeiuri neodemocratice. Prin uşa deschisă de drama de la Colectiv, întreaga Românie se presupune că a făcut trecerea spre o nouă zonă şi un nou nivel de schimbare la faţă a democraţiei româneşti.

Drama celor ucişi în nefastul incident de la Colectiv a reuşit acea galvanizare a opiniei publice atât de lâncedă şi apatică în ultimii 27 de ani, dând naştere la un nou val de mişcare socială, care acum tălăzuieşte şi spumegă la orice strigăt de luptă lansat dinspre zona mass-media, aşa cum arenele tălăzuiesc şi aclamă sau huduie la comanda şefului de galerie pe un standion sportiv- mişcarea feisbucdrama.

Zeci de jurnalişti din toate colţurile presei şi de la toate nivelele mass- mediei dau tonul în lumea virtuală unor adevărate “coride” naţionale în momente cheie şi în clipe extrem de bine calculate.

Pe aceşti lideri de opinie şi creatori de mişcări stradale ad-hoc îi putem regăsi la aproape orice meeting născut “spontan” din valurile înspumate ale virtualităţii pentru a se revărsa pe arterele Bucureştiului şi ale altor oraşe ale ţării.

Prin natura sa, codul deontologic al jurnalistulului prevede că acesta ar trebui să rămână în afara oricărei atingeri de ordin politic. Teoretic.

Practic, lucrurile par să stea complet diferit, iar amestecul politicului în presă şi al presei în politic şi în orice substrat cu acest nume nu mai constituie o surpriză sau un subiect tabu.

La Colectiv, au ucis indiferenţa şi corupţia. Apoi, presa a constatat că ucigaşul are mai multe feţe, iar una dintre ele se numeşte infecţiile intraspitaliceşti şi o proastă gestionare a cazuisticii specifice marilor arşi.

Cu ajutorul tirului susţinut al presei, atenţia opiniei publice îngrozită şi oripilată de moartea celor 64 de tineri şi de inimaginabilele chinuri şi nesfârşita agonie prin care au trecut şi încă mai trec cei rămaşi în viaţă după acea catastrofă a fost orientată constant şi susţinut de la monstruozitatea dovedită a clasei politice la hidoasa faţă a sistemului sanitar românesc, care a furat definitiv şansa la viaţă a acelor tineri prin acelaşi sistem corupt, infectat, şi la propriu şi la figurat, de germenele mafiei. Aceleiaşi mafii cu rădăcini adânci înfipte în politic.

Acum, la distanţă de 7 luni de acel moment şi în plină campanie electorală, scandalul Hexi Pharma vine să se aşeze ca următorea piesă importantă în imensul puzzle aflat în spatele acestui întreg spectacol de lumini, sunete şi fum (tristă ironie).

Se ştie că în niciun loc din lume, indiferent cât de puternică şi importantă ar fi presa ca cea de a patra putere a oricărui stat democrat şi oricât de motivat deontologic şi patriotic ar fi un jurnalist, indiferent din ce zonă de presă ar veni el, demararea unei anchete de amploare care să implice toate mecanismele statului şi să răscolească până la rădăcina tuturor structurilor lui, dinamitând de la bază la vârf întreaga putere politică şi economică a acelui stat nu se poate realiza fără acceptul şi participarea tuturor actorilor implicaţi în acel scandal. Dar mai ales ale grupului incognito de interese şi putere aflate în spatele acelui scandal şi în spatele acelui jurnalist şi trust mediatic.

Pentru că, nu-i aşa, dacă te apuci să te iei la trântă cu un balaur, trebuie să fii cel puţin Făt-Frumos sau un pui de zmeu cât să poţi avea certitudinea de măcar 50% că vei putea să-i faci faţă bestiei şi să mai şi ieşi viu şi învingător din arenă.

Aparent, şi numai aparent!, scandalul Hexi Pharma nu are nici cea mai vagă legătură cu campania electorală. În realitate, întregul program electoral al actualei campanii este grefat pe aceeaşi canava pe care se brodează în aceste momente, punct cu punct, Hexi Pharma Gate.

Cine şi ce interese ar avea ca toată atenţia opiniei publice şi a electoratului să fie abătute în aceste momente spre jumătăţile de oca cu dezinfectanţi ale Hexi Pharma şi nu spre acel nimic electoral despre care vorbeam în articolul meu trecut şi care este mai evident decât oricând?

Cine şi de ce trebuie să abată atenţia alegătorului în aceste momente de la realitatea aflată în spatele “candidaţilor” actuali şi al zonei politice din care aceştia vin, dar mai ales, de la cine şi ce se află în spatele fiecărei figuri de pe benere, postere, flaiere şi din spatele ecranelor televizoarelor (pentru că feisbucul, în această campanie electorală, este lăsat în umbră, iar aceasta este o trăsătură specifică extrem de importantă pe care o voi analiza în detaliu într-un alt editorial) într-un moment în care toţi aceşti candidaţi ar trebui să fie în plină evoluţie electorală, dar care se comportă şi se manifestă extrem de fantomatic, suspect de silenţios şi voalat pentru nişte adevăraţi pretendenţi şi concurenţi într-o cursă electorală reală?

Răspunsul la aceste întrebări se regăseşte inclus (şi) în episodul Hexi Pharma şi în toate replicile de acelaşi gen care îi vor urma.

Iar această urmare nu se va sfârşi odată cu actualul tur electoral.

Să nu uităm, sau mai bine spus, să ne aducem aminte: Alegerile local-administrative sunt prima etapă, una dintre cele mai importante, este adevărat, pentru felul în care va decurge şi va arăta următoarea etapă electorală, cea a alegerilor parlamentare.

Însă, asupra acestui subiect voi reveni.

 

 

Related posts

Legea strutocamila

Partidele se intrec in criterii de integritate, dar… care integritate?

Revolta Romaniei impotriva Romaniei