12.6 C
Bucharest
October 26, 2020
EDITORIALS IN ROMANIAN

Politica Pop

La campionatul mondial de fotbal din 1982, desfasurat in Spania, in tribunele stadionului care a gazduit meciul dintre Polonia si URSS, spectatorii si mai ales telespectatorii au putut vedea cum un grup de suporteri flutura insemnele Sindicatului `Solidarnosc`, varful de lance al luptei anticomuniste in tarile socialiste de atunci, in conditiile in care in Polonia deja era instaurata legea marțială. Chiar si telespectatorii din Romania au putut vedea cadrele respective, transmise in intreaga lume. Si astfel, un simplu meci de fotbal devenea prilejul pentru o neasteptata publicitate politica.

Sunt, de fapt, multe prilejurile de acest gen intr-o lume care e deja un `sat global`. Ultimul a fost recent incheiata editie a concursului de muzica pop Eurovision, extrem de popular si de longeviv. Pentru multi a fost o reala rampa de lansare – de exemplu, pentru suedezii de la ABBA –, ceea ce ii confera o miză aparte. De data aceasta a castigat reprezentanta Ucrainei, Jamala, cu un cantec intitulat `1944`.

Nu doar concurența cu reprezentantul Rusiei, ci chiar textul melodiei a inflamat un raport deja puternic conflictual intre cele doua țări. Oamenii sunt dispusi sa uite prea usor tragediile celor din preajmă, iar a le reaminti are nu doar un rol terapeutic, ci si unul mai vădit politic. Fiindca nu lasă ca dramele istoriei să rămână o simplă statistică a distrugerilor și masacrelor, ci și prilejul pentru procese politice corespunzătoare unor schimbări de mentalități.

Câți se mai gândesc azi la drama avionului prăbușit in estul Ucrainei acum aproape 2 ani? Chiar daca probele devin din ce in ce mai evidente impotriva rușilor – chiar și a militarilor de dincolo de graniță ucraineană –, din motive de realpolitik cazul a ieșit deja de sub reflectoarele mediatice. Jamala cântă acum drama poporului său, tătarii din Crimeea. Un popor deportat in integralitate in 1944, `pedepsit` de Stalin pentru colaboraționism cu ocupanții germani.

Nu a fost singurul popor din imensa URSS supus unor asemenea dislocări de masă. Cum bine a precizat istoricul francez Nicolas Werth, esența regimul stalinist poate fi rezumată drept `teroare și haos`. Brutalitatea polițienească și lipsa de pregătire administrativă au crescut foarte mult numărul victimelor, minimul estimat fiind de circa 20% din total, in cazul tătarilor, deși cifrele reale pot fi mult mai ridicate. Dar astazi, in Rusia lui Putin, Stalin e din nou un erou național.

De fapt, Putin a reușit ceva puțin probabil inaintea lui: sa-i împace, în aceeasi mixtură ideologică, pe Soljenițîn și pe Stalin, CEKA/NKVD-ul/KGB-ul și morții Gulag-ului, Ortodoxia și promotorii unui ateism sângeros. Tătarii nu doar au fost deportați, dar decenii la rând li s-a interzis să se întoarcă în Crimeea, care inre timp s-a rusificat si mai mult.

Ceea ce e ingrijorator e ca, in cele din urma, confruntarea cu trecutul comunist n-a condus in Rusia la o fermă delimitare de moștenirea sa.

S-a produs chiar o metamorfoză, care perpetuează mentalități forjate in perioade crude, bazate prea mult pe cinism și trufie, drapate cu naționalism și un periculos gust pentru excese autoritariste. Dar epoca colonialismului clasic, când imperiile își promovau deopotrivă propriile interese și propria cultură, a apus. Acum e mult mai greu să convingi cultural prin simple strategii politice. Iar Rusia e mult mai neconvingătoare cultural decât alte țări, și ele cariate de derive autoritariste.

Turcia, de exemplu, in ciuda re-islamizării din ultimii ani, dispune de o mult mai interesantă cultură alternativă, la fel Iranul, după decenii de dictatură teologică.

Cultura și politica și-au modificat raporturile, iar a ignora noua lor dialectică devine o carte mai perdantă ca oricând. `1944` nu e doar un an printre alții, ci pentru mulți, nu doar tătari, o traumă încă nedepășită. Iar arta, fie și pop, nu se hrănește numai cu iubiri neîmplinite.

 

Related posts

Ca un Sfinx

Candidatura independentă, între posibil şi imposibil

Lecţie politică