9.3 C
Bucharest
March 2, 2021
EDITORIALS IN ROMANIAN

Victoria PSD- Închiderea cercului de putere a stângii

Teoretic (din păcate și practic, din punctul meu de vedere), les jeux sont faits, rien ne va plus.

Primul tur al alegerilor de anul acesta, cele administrativ-teritoriale, a luat sfârșit.

Stânga politică își recucereşte pozițiile. Și o face în forță şi fără nicio urmă de echivoc în fața unei drepte pulverizate din interior, slăbită și anulată de propiile frici și lupte interne.

Într-un procent de peste 70% la nivelul țării și peste 80% la nivelul Bucureștiului, PSD-ul, azi, și-a (re)înfipt stindardul și însemnele pe redutele teritorial-politice ale României.

Sunt oare românii atât de “de stânga” la nivelul ADN-ului national în mod voluntar sau în mod inconștient? 

Sau poate că amprenta celor peste 45 de ani de comunism își face simțită prezența și se impune așa cum virusul unei hepatite rămâne tot restul vieții în sângele celui bolnav, însă aparent însănătoșit?

Dar, în fond, la ce ne-am fi putut aștepta în mod rațional și real din clipa în care, odată cu numirea candidatului pentru primăria Bucureștiului din partea PNL, a existat o penibilă și interminabilă joacă de-a Baba Oarba și o continuă sfadă și luptă de orgolii între tristele figuri ale liderilor dreptei și te miri ce altă figură răsărită peste noapte ca opțiune salvatoare pentru o grămadă de mori de vânt?

Iar, mai înainte de asta, cutremurul masiv care a fragmentat și fărâmițat așa-zisa dreaptă în teritorii complet incerte, stinghere și aproape total anexate marelui continent pesedist a făcut să se zdruncine din temelii încrederea românilor în capacitatea dreptei de a se mai reprezenta sau reface în vreun fel în timpul record rămas până la începerea acestei campanii electorale.  Votul antipolitic dat prin absenteismul masiv la urne, o absență-protest a segmentului tânăr de populație, face ca, după o campanie cvasi inexistentă, după un simulacru electoral al unicului tur de scrutin, după candidaturi antidemocratice ale celor cu dosare penale și după toată tornada mediatică și justițiară care a premers și a ținut locul de campanie electorală, concluzia să fie una singură.

Aceeași care a fost şi continuă să apară o dată la fiecare 4 ani în ultimii 27 de ani- românii nu sunt pregătiți încă pentru o democrație reală în România.

O democrație creată printr-un exercițiu socio-politic conștient, matur și responsabil la care răspunsul să nu fie: ” L-am votat pe X sau Y pentru fotoliul de primar pentru că a furat destul până acum și sper că, de acum înainte, să se fi săturat doar să fure și să mai vrea să și facă ceva pentru noi”.

Nu voi blama absenteismul.

A nu vota poate reprezenta o opţiune legitimă de protest într-o țară în care acel vot lipsă sau acel vot anulat poate face diferența între ce vrei și ce nu mai vrei să existe din punct de vedere politic și social în viața ta.

Însă, repet, asta ÎNTR-O ȚARĂ DEMOCRATĂ.

Însă, într-o țară în care a merge la vot reprezintă o formă de a fi mânat de pe principiul turmei de către un berbec mediatic sau un altul spre o inevitabilă prăpastie care se întâmplă ca întotdeauna să fie aceeași, indiferent cât de mult te-ai strădui să crezi că, după alți 4 ani de speranțe stupide și deșarte, de data asta, vei nimeri pe câmpia cu iarbă grasă, aer curat, păstori iubitori și dornici de bine, chestia cu nemersul la vot este cotată și categorisită în România ca fiind trădarea și crima supreme.

În plus, a merge la vot doar mânat de disperare și la fel de stupida, poate chiar mai stupida idee că votul dat oricărui alt candidat decât celui detestat şi nedorit de tine, indiferent de unde vine acela, cine este sau pe cine reprezintă pe fond, devine soluția salvatoare și negarea dezastrului  prin recul, mie, una, mi se pare un gest de un tragism și de o gravitate care te lasă mut și complet lipsit de orice argument logic și de bun-simț.

Cum s-ar zice, din lac în puţ!

Românii s-au învățat să voteze în contră, atunci când nu votează în neștire asemenea unor mecanisme stricate, care repetă la infinit aceeași secvență indiferent cât de anacronică și nefastă ar fi ea.

Mai nou, românii votează după trendurile impuse de “moda politică americană”. Dacă America are un candidat femeie la campania pentru prezidenţiale, de ce nu am fi noi, românii, cu un pas înaintea Americii si nu am alege o femeie la….capitală…?!!!

Din acest moment, Bucureștiul o are drept primar general pe Gabriela Vrânceanu Firea.

În acest moment, orice comentariu sau analiză la adresa persoanei politice a noului primar general al capitalei sunt nu numai inutile, dar și revelatoare prin lipsă.

Dacă capitala țării a redevenit roșie, atunci echilibrul de forțe politice din celelalte județe și municipii ale țării este complet pierdut. Asta indiferent cum arată sau vor arăta exit-pollurile azi sau în zilele următoare.

De ce?

Pentru simplul motiv că, așa cum mai spuneam, capitala este oglinda în care românii pot privi concret (dacă vor avea ochi să vadă și dorința de a înțelege vreodată adevărul) cum va arăta configurația alegerilor parlamentare, care vor avea loc în noiembrie anul acesta și, în consecință, care va fi balanța între stânga și dreapta parlamentare şi, pe cale de consecinţă, stânga şi dreapta politice ale eşicherului politic de acum înainte. Şi, bineînţeles, cum va arăta viitorul Guvern al țării. Cel care se va forma după alegerile parlamentare din toamna acestui an.

De asemenea, indiferent cum vor arăta din acest moment încolo exit-pollurile primăriilor de sectoare din București, ceea ce trebuie ținut minte și înțeles este că tonul politic pentru oricare dintre sectoarele capitalei va porni și pornește întotdeauna din spatele fotoliului de primar general al Bucureștiului.

Iar în ceea ce privește persoana celui de-al doilea favorit al cursei, Nicușor Dan…

Ei bine, eu nu aș merge până într-acolo încât să confund această opțiune politică a unei părţi a tinerilor prezenți la urnele de vot cu o dreaptă politică românească și cu o nouă formaţiune politică apărută în sprijinul și pentru reformarea dreptei politice, așa cum deja lansează ca mesaj o mare parte a mass-media și a presei în aceste momente.

Capcana candidatului pseudopolitic este reiterată acum, la mai puțin de doi ani de la experiementul trăit de noi toți la alegerea președintelui țării.

Nicușor Dan este doar o interfață pentru ceea ce politicul a agreat tacit și mai mult decât vizibil ca fiind linia de desfășurare a evenimentelor dintre momentul prezidențialelor, cel al nefericitului și tragicului  moment Colectiv, trecând prin etapa noului Guvern tehnocrat și găsindu-și o finalitate logică, firească și inevitabilă în prezent.

Ba, aș îndrăzni să spun că Nicușor Dan este o continuare firească a “manevrei Iohannis”. Manevră de resusitare a dreptei democratice românești cu ajutorul unui aparat politic nou-nouț via Occident în termeni și pretenții.

Acolo unde toate variantele de încercare de rebrenduire și refacere a unui segment politic important eșuează, acel gol trebuie acoperit automat cu ceva ce trebuie să sugereze noutatea și să valideze așa-zisa voință populară.

În concluzie (ca o primă concluzie a celor întâmplate până în acest moment și în această campanie), tot ce se poate spune acum este că cercul tranziţiei începute acum 27 de ani se închide în același loc din care a și pornit.

Stânga politică își reintră în drepturi în mod oficial, antrenând după sine un vid de contrapondere, care dezechilibrează în mod periculos fragilul echilibru căutat și încercat în ultimul sfert de veac de neodemocraţie românească.

Nu a existat o campanie politică. A existat o cruciadă politică a stângii. Un război câștigat înainte de a fi început cu armele, greșelile și lipsa unui oponent politic real.

 

Related posts

Multiculturalism

O intelegere geopolitica in Siria ?

Omul cu masa