EDITORIALS IN ROMANIAN

Dacă în politică totul ar fi luat în serios, am sta cu toţii acasă

Recent toată mass-media au trăit o profundă revelaţie şocogenă- UNPR+PMP= Think-Joke-Eat. Adică, într-o traducere cât se poate de directă şi de simplistă spre naivă- UNPR a fuzionat cu PMP.

Ok. Extraordinară ştire pentru o perioadă din an aproape complet lipsită de emoţii şi găselniţe politice, care să menţină trează atenţia opiniei publice aflată în timpul marii relaxări anuale de vacanţă.

Că doar artizanul/artizanii din spatele acestui mic giumbuşluc cu tentă de ştire bombă sunt maeştrii absoluţi în arta manipulărilor punctuale, bine ţintite şi servite pe post de răcoritoare acidulată în vreme de caniculă şi arşiţă politice.

Dar întrebarea este: Care UNPR?

Că UNPR-ul, ca partid, nu a existat niciodată aşa cum există un partid în realitate. Deşi, a avut un întreg profil al unuia. Doar că acest profil, cu tuşe puternice de exacerbare şi exagerare a acestei pretinse realităţi, s-a dovedit a fi un fake politic. Fake care i-a servit unui singur om politic- Traian Băsescu.

Cum s-ar zice, ciclul a fost încheiat, cercul s-a închis, iar UNPR-ul s-a întors la matcă, în sânul creatorului său.

Restul de poveşti, de genul întâlnirilor ultrasecrete ale lui Traian Băsescu cu actualul aşa-zis lider al UNPR-ului, Valeriu Steriu, prin tot felul de locuri agreate şi frecventate mai mult sau mai puţin oficial de fostul preşedinte din motive de distracţie personală sau pentru savoarea presei şi a iubitorilor de can-can politic, rămân exact ceea ce sunt- chestiuni de can-can politic.

Ca de altfel, şi declaraţia pe care Traian Băsescu a făcut-o la o zi după anunţul ”importantei” fuziuni:

”…o condiţie pentru a deveni partid subvenţionat de stat. Dacă va obţine 5% la alegerile de la sfârşitul anului, PMP va fi conectat la banii publici.”

Până acum, PMP-ul fiind conectat la ce bani? Ai cui? Întrebarea ar fi aceasta la una dintre motivaţiile domnului preşedinte.

În plus, la fel de spectaculoasă, o altă motivaţie a acestei fuziuni, după cum povesteşte domnul preşedinte Traian Băsescu, ar fi aceea că “UNPR are o zestre foarte importantă: parlamentarii veniţi din PPDD. Vom constitui grup parlamentar, care ne va permite să avem oameni în secţii la alegerile parlamentare”.

Dar lada de zestre s-a dovedit a fi goală dinainte să vină mirele să curteze mireasa şi să o ducă cu alai la primărie. În cazul de faţă, la tribunal.

Căci, între primărie şi tribunal nu este decât un pas. Ca şi între iubire şi ură. Una incluzând-o pe cealaltă cel mai adesea.

O altă întrebare la fel de importantă ar fi următoarea: Unde-i zestrea?

Căci se pare că lada de zestre a fost golită acum trei săptămâni. Conţinutul său fiind epuizat de parlamentarii PSD. Mai bine zis, ca să nu jignim mireasa, a fost însuşită printr-un gest de viol (a se înţelege strict eufemistic acest termen şi strict în sens politic) al grupului PSD Senat, care a ţinut în mod special şi pervers (tot politic) să ducă până la capăt această abominaţie şi să desfiinţeze total zestrea din care a mai rămas doar o fărâmă la Camera Deputaţilor. Unde, câţiva dintre aparţinătorii grupului UNPR sunt precum găinile turmentate, stând în scaune şi ridicând mâna la comandă. Că doar pentru asta au şi fost lăsaţi să mai existe în puţinul timp până la noul Parlament. Moment după care s-ar putea să mai existe doar ca amintire….politică…în marea poză de familie a UNPR-ului cu cei un milion de membri şi cu noua programă de interes naţional a domnului preşedinte Băsescu.

Şi-n final, ultima, dar nu cea din urmă motivare a aceluiaşi domn preşedinte spune totul despre ceea ce există cu adevărat în spatele marii glume politice numită fuziunea prin absorbţie UNPR-PMP:

”Întrebat cum va colabora cu oamenii veniţi din UNPR, după ce i-a numit la un moment dat “trădători”, Băsescu a explicat: “În politică se pot spune foarte multe lucruri. Dacă aş ţine cont de tot ce mi s-a spus mine, nu aş mai putea face politică, aş sta numai cu soţia.”

Aceasta cred că este afirmaţia ce reprezintă cheia de boltă revelatoare a întregii explicaţiuni legate de misterioasa şi brutala fuziune aflată în discuţie.

Acum, lăsând la o parte orice glumă, când de fapt este cât se poate de serioasă în fond, deşi am încercat o tentă de uşoară ironie ca să mai destindem puţin o atmosferă care şi aşa este destul de ceţoasă şi de încâlcită de ceva vreme în politică românească, ceea ce ar trebuie să ne preocupe cu adevărat în legătură cu toată această poveste şi cu toate celelalte poveşti care au loc în politica noastră la suprafaţă sau în profunzime, rămâne adevărata miză: formarea noului Parlament din această toamnă.

Ceea ce se încearcă prin aceste diversiuni, care sunt cât se poate de transparente şi naive aş spune, sub posibilităţile unui om poltic ca Traian Băsescu, reprezintă de fapt ideea de reformare a dreptei politice. Inexistentă în acest moment. Iar această reformare extrem de importantă şi urgentă, care, de fapt, este în derulare de ceva vreme, nu se poate face decât prin intermediul stângii. (!)

Oricât ar părea de neverosimilă afirmaţia mea şi oricât de facile au părut în permanenţă poziţia şi statutul UNPR-ului în cei şase ani de existenţă, acesta fiind considerat de majoritatea ca un partid de stânga în special, printr-o eroare evidentă de percepţie şi viziune, actuala situaţie demonstrează că, în fapt, singura constantă puternică, singurul nucleu cu adevărat viabil din perspectiva capacitării unei drepte politice rămâne Traian Băsescu. Indiferent ce etichete ar purta acesta ca idee de formaţiune pe care, la un moment sau altul, ar călăuzi-o.

Deoarece, oricum ar fi şi oricât de greu ar fi de acceptat de către unii sau de alţii, Traian Băsescu a rămas de facto în memoria colectivă drept efigia dreptei româneşti, fiind singura entitate politică care poate să creeze şi să reformeze acest segment politic.

Traian Băsescu a cedat puterea şi anvergura teritoriale unui alt personaj politic la fel de important în acest moment, aş îndrăzni să spun. Un fel de alter-ego al său sau geamănul său de stânga. În condiţiile acestea, cedând şi controlul puterii politice teritoriale, iar această parte din acest joc îi revine nimănui altuia decât Liviu Dragnea.

Pentru că Traian Băsescu, ca profil de lider politic, şi-a fundamentat întotdeauna puterea pe structura parlamentară. Chiar şi în condiţiile în care PD-L a avut, după PSD, cea mai mare anvergură administrativ-teritorial politică.

Deci, acum, în această situaţie, este firesc ca acţiunea lui Traian Băsesu să înceapă înaintea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, să crească ca intensitate în timpul lor şi să atingă apoteoza imediat după încheierea campaniei.

Aşadar, adevărata miză a fuziunii UNPR-PMP şi a tuturor combinaţiilor de gen care vor mai urma de acum încolo au ca scop reformarea dreptei cu ajutorul stângii şi cu suportul direct şi total al celor două figuri cele mai importante ale momentului, vizibile sau mai puţin vizibile, recunoscute sau mai puţin recunoscute, însă incontestabile dincolo de orice speculaţie media sau de orice alt gen- Liviu Dragnea şi Traian Băsescu.

Related posts

Familia – Redefinirea

Profesioniştii

Necesitatea absurdului