5.3 C
Bucharest
January 18, 2022
EDITORIALS IN ROMANIAN

Între extrema stângă şi extrema dreaptă, cine şi ce?

Există în România posibilitatea apariţiei şi întreţinerii unor partide de extremă, indiferent de spectrul ideologic în care acestea se plasează?

Aceasta ar fi întrebarea cu care vă propun, de data aceasta, să începem.

De unde vine această întrebare şi de ce ar trebui să ne preocupe pe toţi în momentul de faţă?

Din punctul meu de vedere, este o întrebare care se naşte dintr-o reflecţie şi dintr-o reflexie cât se poate de naturale a realităţii actuale a politicii româneşti.

De altfel, s-a tot vorbit în ultimii ani cel puţin, cu preponderenţă începând din anii 2000 şi…..puţin, de creşterea în putere şi în anvergură socială pe plan european a partidelor de extremă. A fost o dinamică foarte activă şi expansivă. Şi aceasta pentru că Europa în sine, ca stat unitar prin Uniunea pe care o formează, a început să traverseze o punte importantă istorică odată cu sfârşitul anilor ’90 şi începutul anilor 2000. Iar această perioadă se află cumva spre sfârşitul ei. A durat mai bine de un deceniu şi se numeşte noua Europă a Statelor Unite ale acestei părţi de lume. State care, acum, uitându-ne înapoi, se vede bine că nu au făcut această uniune într-un mod total amiabil şi lipsit de conflictualitate în interiorul acesteia, unul din efectele acestei conflictualităţi de clivaj şi fuziune fiind şi Greexit-Brexit la care am asistat cu toţii de curând.

Pe acest fond, în acest răstimp, în Europa, au proliferat şi expansionat puternic, prinzând un teren pe cât de neaşteptat, pe atât de periculos, partidele de extremă. România a avut o stare de latenţă în toată această dinamică politico-socială europeană, fiind un stat a cărui reacţie de adaptare, poate şi prin aderarea ei mai târzie la Uniune, din această perspectivă, de-abia acum pare să înceapă să îşi facă simţită prezenţa.

Şi în România anilor ’90-2000, au existat câteva tendinţe de formare a unor entităţi politice cu accente mai mult sau mai puţin naţionalist-extremiste. Una dintre ele fiind bineştiutul PRM.

Până de curând (căci 30 de ani sunt o parte infimă în economia timpului unui stat şi a istoriei) noi, românii, am trăit într-o formă de extremism. Cea comunistă. Poate că destul de multă lume cunoaşte, nu ştiu, comunismul reprezintă extrema stângii. Şi în acest caz însă, ţara noastră a avut o formă de comunism cu totul particular. Cu o tendinţă cvasi-socialistă, datorită faptului că liderii de atunci au adaptat într-un mod cu totul ”original” ceea ce URSS a imprimat ca doctrină şi linie în această parte de lume.

Iar în cei 28 de ani de democraţie pe care i-am parcurs până în momentul de faţă, s-a încercat într-un mod la fel de ”original” o conversie a extremismului de stânga pe care l-am trăit peste 45 de ani într-o formă ”originală” de viziune democrată a ţării noastre.

De data aceasta, s-a mers în extrema cealaltă, în opinia mea. Adică, s-a încercat o extremizare spre viziunea şi tradiţia vestice. Iar rezultatul, acum, la distanţa aceasta de timp, este acela de care am mai pomenit şi pe care putem să îl vedem şi să îl simţim foarte bine cu toţii:

O lipsă totală de identitate naţională, politic vorbind. O lipsă totală de orientare social-cetăţeanească către o ideologie politică sau către o alta. Toate acestea manifestate, fireşte, printr-o puternică dezamăgire, care se reflectă cel mai vizibil şi îngrijorător în perioadele de vot.

Din ’89 încoace, tot încercăm să ne conturăm identitatea ca ţară, din perspectivă politică, socială, economică, culturală, etc.

Un efort care, din păcate, nu a fost suficient şi nici corect canalizat, în lipsa unei maturităţi naţionale, căpătată prin experienţă. Deoarece, nici clasa politică pe care o avem nu şi-a dorit sau nu a reuşit să îşi creeze o stabilitate din punctul acesta de vedere. Ca să nu mai vorbesc de conturarea corectă a identităţii ei.

Ca atare, în momentul de faţă, ne aflăm într-unul dintre cele mai dificile şi stranii dintre perioadele ultimilor 70 de ani. Aceea de a nu şti ca cetăţeni, ca oameni care vor merge iar la urne în câteva luni, care sunt adevăratele identităţi ale partidelor politice de pe scena politică actuală pentru a ne putea defini propria identitate şi opţiune în acest sens.

Acum o sută de ani, România experimenta o nouă Constituţie şi o nouă paradigmă politică. Existau atunci două partide mari, care dominau scena politică a vremii. Unul dintre ele, de tip partid-stat, cu o ideologie formală- Partidul Naţional Liberal, care a dominat cel mai lung şi cel mai puternic contextul politic de atunci.

Celălalt-PNTCD- fiind un soi de ”garnitură” a PNL, care servea, de altfel, la rându-i, intereselor de menţinere a puterii ale primului. Atunci, a existat până şi varianta partinică a UNPR-ului zilelor noastre. În formula partidului generalului Averescu.

ŞI tot atunci a apărut şi s-a dezvoltat cu putere o mişcare de natură extremistă pe fondul politic intern menţionat mai sus, dar mai ales pe fondul politicii externe a respectivului moment

Dacă vom fi atenţi, vom putea observa că şi acum lucrurile tind să se mişte, cumva, în acelaşi fel.

Şi aceasta din cauza fondului politic intern actual, unde deriva partidelor noastre este mai mult decât evidentă, pe o linie ascendentă de dezamăgire socială faţă de clasa politică şi faţă de felul în care se exercită actul de guvernare. Dar şi din cauza tendinţelor politice externe europene şi mondiale.

Peste noapte, au început să răsară nişte entităţi politice, care, nu se ştie cum, prind teren (pare-se).

Care, nu se ştie de ce, par că au aderenţă la mase.

Şi care, s-ar putea, ca în actualul moment în care ne aflăm să creeze o uriaşă surpriză în noul Parlament şi pe mai departe.

Nu ştim dacă ele sunt emanaţia actualelor partide ca o formulă de testare a pieţei electorale sau, pur şi simplu, sunt nişte emanaţii rezultate prin colmatarea nemulţumirii sociale de-a lungul acestor ani.

Cert este un lucru: toate acestea ar trebui să ne ridice un mare semn de întrebare sau de atenţionare mai degrabă.

Ce doresc aceste entităţi să se întâmple? (cu adevărat! atenţie)

Care este scopul pentru care acestea sunt create? (real, atenţie!)

Având în vedere că profilul lor este unul naţionalist şi ultranaţionalist. Ceea ce, automat, rezultă într-o formă sau alta de extremism.

Şi, ca încheiere, aş atrage atenţia asupra unui lucru:

Discursul lui Victor Ponta de acum câteva săptămâni şi luni, cu o puternică şi vădită tentă extremistă, instigatoare de-a dreptul. Victor Ponta, cel la care se face apel vehement şi agresiv în ultimele zile din interiorul unuia dintre aceste partide, cu trăsături şi tendinţe evident clare ca cele menţionate mai sus, pentru a-i deveni lider.

Related posts

Revolta Romaniei impotriva Romaniei

Cabala listelor electorale parlamentare

Cine va raspunde?…