22.6 C
Bucharest
May 12, 2021
EDITORIALS IN ROMANIAN

O paradoxala popularitate

Un sondaj recent indica pe primul loc al preferintelor electorale PSD. Din numarul total  al alegatorilor, putin peste 20% ar vota cu partidul fostului premier Ponta. Din 56% decisi deja cu cine sa voteze, 45% i-au ales pe ultimii detinatori ai puterii inainte de actualul guvern tehnocrat. Sa nu uitam ca intre timp, acest partid a cucerit, in premiera, functia de primar general al capitalei. Pare un paradox: Ponta si guvernul sau au plecat pe usa din dos, de teama ca protestele impotria lor ar putea degenera intr-o revolta de amploare, dar dupa nu mult timp, iata ca popularitatea partidului e mai infloritoare ca nicicand. E cu atat mai surprinzator cu cat, intre timp, au iesit la iveala o parte din abuzurile fostei puteri, printre altele incercarea de acoperire a plagiatului fostului premier ori viata de nabab a fostului ministru de Interne. Si mai ales ca actualul sau lider a fost deja condamnat la inchisoare cu suspendare pentru fortarea demiterii fostului presedinte Basescu, in celedin urma esuata. Cu toate acestea, PSD are toate sansele sa revina la putere peste cateva luni. Cum se poate explica un astfel de fenomen?

Trebuie mai intai sa ne intoarcem in urma. PSD – peatunci se numea Frontul Salvarii Nationale – s-a nascut ca partid de mase. Mitinguri dominate de noii lideri populiști, marșuri cu potențial agresiv, propagandă televizată partizană (intr-o perioada cand nu exista alternativa televiziunilor private), moștenirea mentalității partidului unic și a activismului politic dirijat de putere, preferința pentru tabere cât mai largi – toate au contribuit la un prim succes electoral zdrobitor. Principala tema a campaniei fusese apărarea în fața unui insidios imperialism occidental, iar frica a fost cel mai eficient agent electoral – se exploata abil naționalismul pe care îl pompase ani de zile regimul lui Ceaușescu. Dar dacă opoziția față de Occident doar a frânat aderarea la Uniunea Europeană, acestrăstimp a fost suficient delung casă modeleze un sistem politic și o societate cu un foarte ridicat grad de corupție. Având girul electoral al `națiunii`, întărit de folosirea milițiilor de mineri, un instrument inedit de teroare, noul partid de mase a adaptat corupția regimului comunist muribund (din anii`80) la condițiile trecerii la capitalism și democrație. Astfel a apărut un tip nou de partid-stat, bazat pe o nouă politizare (mai soft decât ceacomunistă) a societății, deci pe un clientelism politic foarte larg. Ion Iliescu, care a știut să combine retorica populistă a protecției sociale – prin amânarea retrocedărilor și privatizărilor – cu teroarea minerească și cu caracatița corupției, l-a promovat drept urmaș pe Adrian Năstase. Acesta a încercat să dea un lustru occidental partidului, pentru a părea un reprezentant onorabil al social-democrației europene. Dar clientelismul a cunoscut un nou avânt, asocierea cu partidul devenind inevitabilă pentru majoritatea funcțiilor publice, iar intruziunea puterii în sferele cele mai diverse ale societății s-a intensificat. Adrian Năstase l-a propulsat,la rândul său, drept urmașpe Victor Ponta, care i-a moștenit stilul arogant, dar i-a adăugat un gust suplimentar de a juca la cacealma – plagiatul tezei de doctorat, alaturi de cele ale altor colegi de guvernare, e reprezentativa si pentru noua epoca a imposturii politice.

Dar succesul de durată al PSD are si alte explicatii in afara fricii (care a adus destule voturi in favoarea unor cinici demagogi) ori a interesului (prin intermediul culturii extinse a corupției, pentru multi o cale mai sigura spre succes social si economic). Principala realizare a acestui partid e că a propus un model influent, care a fost preluat, mai mult sau mai puțin, de catre toate celelalte partide. Corupția, clientelismul și impostura se regasesc astăzi peste tot, ca și cum infecția s-ar fi generalizat. De aici și succesul (trecător) al unor mici partide anti-sistem, ori recursul, în disperare de cauză,la un guvern tehnocrat. Poate că nici tinerii care au format primul mare grup de emigranți români din post-comunism, care au fugit terorizați de minerii lui Iliescu, nu au bănuit că va fi vorba nu doar de un interludiu politic de cativa ani, ci de o epoca lungă destule decenii, căreia încă nu-i întrezărim sfârșitul.

Dacă absenteismul va fi tot atât cât numărul indecișilor de azi, PSD va reveni la putere. Singura șansă de a evita un astfel de scenariu e ca protestul popular anti-Ponta de la precedentele alegeri prezidențiale să revină în actualitate prin refuzul reîntoarcerii la un regim binecunoscut. Dincolo de cei care profită de un astfel de regim, fiecare dintre alegătorii indeciși ar trebui să nu uite toate năpastele venite pe capul lor, pe cel al părinților și pe cel al fiilor lor, timp de un sfert de secol, de la trioul politic Iliescu-Năstase-Ponta și de la partidul lor de mase.

 

Related posts

1 Februarie. Continuarea boicotului?

Revoluția morală

Este Romania tara cersetorilor, a hotilor si a drogatilor?