EDITORIALS IN ROMANIAN

De la preşedinte, la senator

Traian Băsescu a anunţat că este foarte posibil să candideze la alegerile parlamentare din această iarnă.

În declaraţia de presă a lui Traian Băsescu referitoare la acest lucru, motivarea este aceea că ţine de obligaţia domniei sale ca şef de partid să ia ”steagul partidului în mână”.

Singura oprelişte şi ”dilemă” fiind că nu ştie în momentul de faţă dacă mai are sau nu ”capacitatea de tracţiune pentru partid”.

În urmă cu doi ani, mai exact în 2014, atunci când şi-a încheiat ultimul mandat la Cotroceni, întrebat fiind de viitorul sau politic, Traian Băsescu a declarat că NU este interesat de nicio altă funcţie, implicare sau joc politic. Considerând că oricare alte variante, în afară de ultima sa poziţie, cea mai înaltă de altfel în orice stat din lume, sunt inferioare, inferiorizând însuşi rangul politic pe care Traian Băsescu l-a căpătat, dar şi însuşi caracterul cu totul particular al omului politic şi personalităţii Traian Băsescu.

La o primă vedere, nu pare şi nu este un raţionament deloc exagerat.

În acelaşi fel, s-a pus problema şi în privinţa unei eventuale preşedinţii a unui partid. Însă, cu toate acestea, în final, Traian Băsescu a devenit preşedintele unui partid.

Iar după ce vremea alegerilor locale a trecut, atunci când Traian Băsescu a vehiculat o altă variantă tipică domniei sale, aceea de a (re)candida la Primăria Bucureştiului, acum, după incidentul Firea-Băsescu, cel în care se presupune că imaginea fostului preşedinte al României a fost grav avariată şi că nu ar putea să existe nicio reparaţie corespunzătoare în ochii electoratului atât de puternică încât să şteargă acest stigmat,  conflictul fiind închis, în urma unei misterioase medieri, soldată cu renunţarea doamnei Firea la acuzaţiile aduse lui Traian Băsescu, acesta anunţă extrem de candid o posibilă variantă nouă de joc cu care ne-a obişnuit atât de mult: Candidatura sa pentru un loc în Parlamentul României.

Aceasta ar putea fi posibilă în viziunea lui Traian Băsescu prin prisma partidului pe care îl conduce şi a viitorului acestuia. Un argument cât se poate de firesc şi de logic, având în vedere că tot ceea ce PMP-ul reprezintă este tocmai Traian Băsescu.

Dar nu şi un argument sau, mai bine zis, un motiv suficient de puternic pentru ca un om politic cu istoricul, potenţialul şi parcursul lui Traian Băsescu să treacă de la statutul de ex-preşedinte al ţării la cel de simplu parlamentar.

Şi dacă ne amintim tocmai relaţia pe care Traian Băsescu a avut-o întotdeauna cu Parlamentul în timpul mandatelor sale şi evidentul de marele grad de dispreţ categoric pe care l-a avut la adresa statutului parlamentarilor şi la ceea ce aceştia alcătuiesc în final, cu atât mai mult, această idee pare şi mai năstruşnică.

În plus, în cazul PMP, Parlamentul nu poate reprezenta pentru Traian Băsescu un loc confortabil sau măcar acceptabil din perspectiva satisfacerii nevoii sale de control şi putere. Evident, este vorba de amplitudinea şi magnitudinea pe care PMP-ul îl are în bazinul electoral real al României.

În afara oricărei alianţe următoare, post alegeri parlamentare, se înţelege.

Pentru că lucrurile sunt extrem de simple pentru oricine care cunoaşte ce înseamnă Traian Băsescu.

Traian Băsescu are şi va avea întotdeauna ”capacitatea de tracţiune” de orice de natură politică, la orice nivel, în orice moment mai mult sau mai puţin favorabil.

Iar o poziţie de deputat sau senator pentru Traian Băsescu ce ar putea însemna?

Singurul lucru care îmi vine în minte, oricât de straniu şi de incredibil ar părea (la fel de straiu si incredibil ca şi această idee a preşedintelui) în legătură cu această variantă, este acela că, printr-o răsucire neştiută, abracadabrantă, de forţe, conjuncturi şi alianţe, Traian Băsescu, odată ajuns în Senatul României (spre exemplu) să poată să acceadă la cea de-a doua poziţie de putere în stat.

Iar din această poziţie, ei bine, lucrurile pot căpăta o altă perspectivă pentru Traian Băsescu în mod cât se poate de evident.

Corect constituţional sau nu, acest argument ar putea să reprezinte o motivare extrem de puternică pentru ca Traian Băsescu să coboare, aparent, pe scara puterii, pentru a urca pe o altă parte a acesteia într-un moment extrem de delicat politic.

Chiar şi aşa însă, când ai fost numărul unu într-un stat şi în putere, motivele pentru care alegi să faci un astfel de pas (sau de joc) trebuie să aibă mize şi calcule cu mult mai complexe şi în mod clar superioare celor… de a tracta un efemer partid de la care tu însuţi nu manifeşti pretenţii prea mari.

Nu mi s-a părut o secundă şi nu cred că a părut niciunei persoane neatinsă de patimi şi subiectivisme politice că, de când a creat, cel puţin din perspectivă publică, PMP-ul, Traian Băsescu şi-ar fi consumat prea multă energie şi ingeniozitate pentru a-l transforma într-o forţă reală în afara persoanei şi personalităţii domniei sale. Dacă partidul pe care preşedintele Băsescu îl conduce este încă în acest stadiu este pentru că aşa a dorit Traian Băsescu. Ci nu pentru că liderul său şi-ar fi pierdut abilităţile şi capacităţile de a mai crea o formaţiune politică care să conteze.

Aşadar, de ce i-ar veni acum ideea lui Traian Băsescu (care, fie vorba între noi, nu fost oprit de către nimeni şi nimic să se implice drept candidat la alegerile locale, de dragul obligaţiilor morale şi nu numai faţă de partidul pe care îl conduce şi pe care le reclamă de-abia acum) să-şi anunţe o posibilă candidatură pentru Parlament, alta decât cea la care am făcut referire mai înainte? Repet şi subliniez, ţinând cont de caracterul total particular al personajului politic numit Traian Băsescu.

Tocmai că aceasta ar fi unica posibilitate reală pentru oricine cunoaşte felul în care un lider politic cu un profil ca al celui despre care vorbim poate şi vrea să participe în realitate la o diversiune politică cu implicaţii mult mai mari, mai grave şi mai profunde în viitorul imediat politic românesc.

Pentru că Traian Băsescu rămâne, dincolo de superficialitatea unor momente pe care le creează, şi pe acelea de altfel foarte bine ţintite, un loc de la care pulsul puterii trebuie să fie şi poate fi luat în mod constant pentru a vedea evoluţia corectă a acesteia.

 

Related posts

Românii şi Brexitul

Nine O’Clock -24 de ani

Micul dictator şi marele partid