13.8 C
Bucharest
October 23, 2021
EDITORIALS IN ROMANIAN

Imagine, slogan şi mesaj de campanie

Suntem în plină campanie pentru alegerile parlamentare.

De data aceasta, s-a revenit la votul pe liste, aşa cum bine ştim. Oficial, partidele sunt cele care ar trebui să conteze şi să fie vedetele acestor alegeri.

Au fost aproape câteva zeci de campanii în România şi s-a mers pe diverse strategii, teme şi cadre. Ca şi în privinţa strategiilor partidelor şi a oamenilor politici, consider că s-a încercat tot ceea ce era de încercat din această perspectivă. Şi, tot ca şi în cazul partidelor şi al oamenilor lor, variantele au fost epuizate, iar aceasta a deveit mai mult decât evident încă dinainte de alegerile locale din acest an.

În schimb, cum campanie trebuie să se facă (cel puţin oficial), aşa cum, într-o formă sau alta, actualele partide trebuie să meargă înainte într-o formulă dezirabilă pentru electorat, să vedem cum arată de fapt această campanie pentru parlamentarele 2016. Care îi este dinamica şi, în special, care îi sunt caracteristicile.

În dăţile trecute, am vorbit despre programele prezentate pe post de platforme de campanie. Implicit, a fost etalată şi viziunea expusă de partidele care şi-au înscris listele de candidaţi. Aşa cum am vorbit despre ce înseamnă, de fapt, aceste liste şi, mai ales, ce aduc ele nou sau semnificativ în acest sens. Iar concluzia a fost, de fiecare dată, că…din nefericire…nimic nou.

Acum, cred că este oportun de a vorbi despre modul în care partidele au considerat de cuviinţă să se prezinte ca imagine, slogan şi mesaj. Acestea fiind elementele centrale ale oricărei campanii electorale, care alcătuiesc ideea de bază a ei şi care ar trebui să ofere electoratului şi identitatea, şi intenţia, dar şi valoarea adăugată sau rebutată a oricărei formaţiuni. În plus, ar trebui să determine opţiunea pentru o formaţiune politică sau alta a fiecăruia dintre noi prin prisma identificării fiecărui elector în parte cu respectivul curent şi tendinţă politice.

După 28 de ani în care, ca şi în cazul programelor, toate sintagmele au fost folosite, tocite şi, în final, transformate în ceva indezirabil, angoasant şi fără nicio însemnătate, să vedem care sunt elementele despre care vorbeam mai sus ale principalelor partide participante la alegeri.

PSD-ul şi PNL-ul şi-au început campania într-un mod straniu. Acela de a-şi disputa un slogan. Arătându-se reciproc cu degetul din acest motiv prin acuzaţii penibile şi lipsite de inteligenţă, de furt, de copiere, plagiat şi te mai miri ce alte lucruri urâte şi de nedorit pentru un început de campanie şi nişte partide cu pretenţii de seriozitate.

Pentru că nu vreau să cred că imaginaţia staffului de campanie ar fi atât de săracă, încât să se ajungă la astfel de dispute. Decât dacă, ca şi în cazul programului PSD folosit indirect de către PNL, şi acest slogan nu ar reprezenta decât formula facilă pentru un plus de campanie.

Ambele formaţiuni, care-şi dispută principalul loc la putere, ne îndeamnă să credem în România, pe fundalul culorilor reprezentative pentru aceasta. Aceste elemente au mai fost folosite şi în precedentele ocazii electorale în care iubirea de ţară şi naţionalismul s-au vrut brusc şi obligatoriu reanimate.

PSD-ul s-a oprit la ”Îndrăzneşte să crezi în România”, afişând diverse figuri proeminente din partid ca exemplu de îndrăzneală şi credinţă în România. În final, însă, cred că pentru electorat contează în ceea ce îndrăzneşte să creadă liderul partidului, devenit şi sigla în sine, şi sloganul, şi programul şi, în general, tot ceea ce înseamnă campania pentru alegerile parlamentare a PSD-ului.

În schimb, PNL-ul nu s-a oprit la România. Ci a precizat că e vorba numai de ”România oamenilor cinstiţi”. Folosind, şi subsloganul ”România înainte”. În orice caz, direcţia săgeţii liberale este clară, ea indicându-l pe Dacian Cioloş. Omul românilor cinstiţi. Pentru o persoană complet dezinteresată şi neavizată cu privire la ce este eligibil şi ce nu în România, orice afiş liberal i-ar da de înţeles că în decembrie ne alegem premierul. Nu parlamentarii. Iar Dacian Cioloş, cel care între timp a reconsiderat refuzul de a fi folosit pe post de avatar electoral, a devenit candidatul numărul unu pentru această funcţie. Mai mult, Dacian Cioloş pare că este însuşi PNL-ul, care se pierde treptat din atenţia publică în spatele imaginii şi importanţei lui Cioloş.

Tot România pare să fie şi preocuparea principală a ALDE. Această formaţiune sau anexă politică, căci nu ştim ce este cu adevărat, pe lângă lozincile de genul celeia prin care formaţiunea ne promite să ne dea pensii, etc. susţine prin sloganul sau că redă România românilor. Inutil de întrebat în acest caz ce i-a determinat tocmai acum să o facă după ani buni de făcut politică şi stat la masa puterii şi ce i-a împiedicat până acum să nu ne-o redea? Şi în acest caz, însă, nu partidul este primordial. Aşa cum se presupune că ar trebui să fie mai ales în cazul unui vot pe liste şi mai ales în cazul unei ”anexări cu statut independent” la un partid cum este PSD-ul. Călin Popescu Tăriceanu, care, deşi se vrea locomotivă de campanie, în realitate, se pierde în spatele personajelor mai importante cu care, la un moment sau altul a făcut alianţă. Acum, Tăriceanu fiind asociat cu Liviu Dragnea. Aşa cum, cu alte ocazii, a fost asociat cu Traian Băsescu. Ceea ce este cu adevărat notabil în acest caz rămâne faptul că vorbim de unul dintre personajele care, oricând, ne poate prezenta o formaţiune cu titlu politic funcţională şi folositoare doar din perspectiva calculelor şi a jocurilor politice, nu a existenţei sale de sine stătătoare.

După ”emoţia” semnăturilor şi a siglelor de prezentare, în sfârşit, USR-ul şi-a prezentat sloganul. Cu, din nou, Dacian Cioloş folosit pe post de avatar, USR ne-a anunţat că ”În sfârşit, ai cu cine”. Un îndemn ambiguu, interpretabil şi care conduce la foarte multă ironie şi cinism involuntar, şi care, dacă nu am ştii că este campanie, ne-ar putea provoca la nişte opţiuni fără nicio legătură cu…politica. În final, aflăm că avem cu cine…vota! Iar accentul cade tot pe Dacian Cioloş, transformat în cel mai dezirabil candidat la o funcţie pentru care nu trebuie să candidezi. Şi în cazul USR-ului, totul se identifică cu liderul. Anume, Nicuşor Dan. Dublat după alegerile locale de Clotide Armand. Umbriţi total amândoi în prag de alegeri parlamentare şi în campanie de acelaşi şi nimeni altul decât Dacian Cioloş.

În cazul PMP-ului, partidul, sloganul (”Mişcăm România”), ca şi programul şi candidaţii sunt ultimii care contează. Aici, totul rezumându-se la Traian Băsescu. Şi ca să exemplific şi mai bine, v-aş întreba câţi români ar vota PMP-ul ca opţiune şi identificare politice reale şi câţi ar vota….Traian Băsescu!? Şi câţi români ar şti ce este PMP, dacă nu li s-ar spune că este partidul lui….Traian Băsescu!? La acest punct, nu avem un partid intrat în alegeri. Avem un lider şi un sistem politic în sine. Care, cu sau fără un partid la purtător, este capabil să acopere şi să facă faţă, indiferent de forma pe care ar lua-o, oricărei provocări politice şi electorale.

PRU…..

Personal, nu am înţeles ce slogan are pentru aceste alegeri. Însă, cu sau fără un slogan propriu-zis, înţelegem oricum că totul este ”Pentru români. Pentru România” (biata Românie, vedeta absolută a tuturor campaniilor şi atât de lipsă în rest) cu Vlad Ţepeş în frunte împotriva tuturor celorlalţi. Aşa cum, acum patru ani, PPDD lupta pentru români împotriva tuturor ”ciocoilor”. Ca, ulterior, să se vadă care dintre ciocoi au fost artizanii formaţiunii şi cu care s-a fuzionat în final. Cert este că, dintre aceşti (ne)iubitori de România şi de români, unul a fost ales de către PRU ca fiind exponent de încredere pentru votanţi- Victor Viorel Ponta. Imaginea simultană şi concomitentă a PRU-ului, dar şi a PSD-ului. Ajungându-se pe cale logică şi firească la Liviu Dragnea. Şi, mai puţin discutat şi vizibil, dar cât se poate de real, la Traian Băsescu.

În această campanie, s-au mai încris şi alte câteva…. partide. Singurul lor rol fiind acela de a contribui la calculele finale pentru stabilirea configuraţiei  politice din noul Parlament.

În concluzie, această campanie nu este nicidecum una despre programe, sloganuri, candidaţi şi nici măcar partide. Aşa cum, repet, sistemul de vot reintrodus ar putea să ne ducă iniţial în eroare.

Cea mai importantă dintre trăsăturile acestei campanii la care trebuie să fim foarte atenţi rămâne aceea că nu este vorba despre partide şi în mod special despre cei care alcătuiesc lista de candidaţi şi care ar trebui să ne intereseze cât se poate de serios şi de direct deoarece ei vor alcătui viitorul Parlament.

Această campanie  este cu şi despre liderii de partide.

Iar rezultatul, ecourile şi efectele le vom vedea după campanie imediat, când respectivii lideri vor face un pas înapoi şi se vor topi în interiorul partidelor lor, iar noi vom rămâne în faţa crudei realităţi- noul Parlament şi noua dinamică ca idee de migrare şi poziţionare a noilor poli de control şi putere politici.

Evident, rezultatul final traducându-se în noul Guvern. Motiv pentru care trebuie să existe un plus de seriozitate şi de gravitate faţă de un aspect cum este cel al noului Parlament, care, deşi în realitate contează enorm, a fost transformat (aparent) în ceva complet lipsit de consistenţă şi importanţă.

Related posts

Guvern de uniune nationala? Nu!, nu… si, totusi, poate…

Politica Pop

Cealalta America