26.3 C
Bucharest
July 31, 2021
EDITORIALS IN ROMANIAN

Vremea reactiunii

După aproape orice ultime alegeri în spațiul euro-atlantic, un același nume apare pe buzele tuturor: Vladimir Putin. Ca și cum adevăratul câștigător ar fi chiar el, președintele unei țări puternice, dar încă supuse sancțiunilor. Cum de ajung, mai nou, la putere aproape numai lideri pro-Putin? Dacă până și în SUA, concurentul istoric al Rusiei de la Războiul rece încoace, Donald Trump îi acordă o neobișnuită simpatie, nu e de mirare că  multe partide europene îl privesc,  dacă  nu ca pe un izbăvitor, cel puțin ca pe un model. E meritul lui Putin sau el însuși aparține unui curent mai general?

Primii care îl admiră și curtează sunt cei care văd principala prioritate în combaterea Islamului radicalizat. Deși războiul cu afganii, mai întâi, iar apoi cu cecenii, a avut, în fond, o miză imperialistă, escaladareaconflictelor cu populații musulmane a întreținut retorica `conflictului de civilizații`, care câștigă pe zi ce trece mai mulți adepți și în Occident. În acest sens, un președinte atașat de valorile  Bisericii Ortodoxe, deci de creștinism, pare cel mai potrivit pentru a conduce noul `război` planetar. Putin e unul din puținii lideri la putere care își asumă astfel de valori  și,  mai ales, nu se încurcă în retorica, considerată de unii cu efecte defetiste, a `corectitudinii politice`. E convins de superioritatea creștinismului și nu ezită să combată energic pe cine nu-i împărtășește opțiunea. Mulți creștini europeni sau americani îl văd,  în consecință, ca pe un `cavaler` în luptă cu `balaurul` valorilor non-creștine sau anti-creștine. Dar, chiar și în cazul în care altele sunt motivele întovărășirii cu Putin, invocarea unei alianțe salutare `anti-teroriste` e menită să convingă ușor pe cei reticenți, deci e eficientă propagandistic.

Președintele  rus e un autocrat, iar în fața veșnicelor probleme ale unei democrații, nu puțini sunt tentați de soluții de forță. E cazul, mai ales, al partidelor de extremă-dreaptă, care îi admiră autoritarismul și capacitatea de a-și fi redus, pe termen lung, adversarii la tăcere. Viktor Orban, de exemplu,îl copiază pe cât e posibil într-o țară totuși membră a UE. Alții, ca Marine Le Pen, visează să-l adaptezeîn propriul lor context, chiar dacă tradiția politică din țările lor e mult mai solid democratică. Naționaliștii, militariștii și autoritariștii îl au, indiscutabil, ca model.

Îl mai cultivă și euroscepticii.  Aflat într-o concurență uneori acerbă cu UE, Rusia pare un aliat ideal pentru cei care doresc destrămarea structurilor europene. După ani de consolidare a puterii, Putin e constrâns acum să mizeze pe un prestigiu internațional crescut al Rusiei, principalul său argument pentru a-și transforma domnia într-una pe viață. Nu poate fi,cu adevărat, un `nou țar` fără recâștigarea unei poziții mondiale de prim plan. Și, deocamdată, planul e de succes. Alături de euroscepticii de dreapta se află cei de stânga, care și ei caută aliați împotriva unei UE considerate prea liberale.

Privite mai de aproape, multe din aceste `alianțe` se dovedesc nu doar conjuncturale, ci și `împotriva naturii`. Dar, deocamdată, Putin e liderul alternativ prin excelență. Nu trebuie uitat nici ajutorul, mai mult sau mai puțin ocult, pe care regimul rus îl acordă diverselor partide care-i slujesc interesele. Altfel spus, după modelulsovietic, Putin e sponsorul multor partide străine utile politicii sale. Frontul Național din franța e doar un exemplu/

E ciudat, totuși, cum atâția europeni și americani preferă să ignore tenebrele regimului lui Putin. Ca și în cazul sutelor de victime ale avionului doborât, după toate probabilitățile, chiar de militari ruși implicați în conflictul din estul Ucrainei, despre care, deja aproape nu se mai vorbește. Dar și mai îngrijorător e că valorile asumate de Putin sunt și ale  multora dintre noi. Dacă aceasta e calea  pe care vor apuca națiunile europene, înseamnă că traversăm o criză serioasă de civilizație. Trăim, indiscutabil, o epocă pradă reacțiunii. Cu efecte care pot fi devastatoare.

Related posts

Viitorul Romaniei incepe in scoala

Abstinenta de la vot si inselarea alegatorilor

Parlament, numele tău este Graţiere