EDITORIALS IN ROMANIAN

Partid. Parlament. Guvern. Guvernare. Ţară- Liviu Dragnea

Se poate spune că 2017 a început bine.

Şi când zic asta, fac referire la situaţia politică din ţară şi nu atât la români.

Pentru că, din punctul meu de vedere, ca român, realitatea politică sau ceea ce s-a dorit mereu a fi aceasta nu s-a suprapus aproape niciodată cu realitatea mea de cetăţean trăitor şi plătitor de taxe şi impozite în România.

Dar, politic vorbind, la o primă privire, se poate spune că anul care tocmai a trecut, 2016, a fost încheiat la mustaţă înaintea declanşării unei adevărate crize politice la vârful statului.

Motivul este deja binecunoscut- escaldadarea tensiunilor politice din cauza conflictului apărut între preşedintele Klaus Iohannis şi liderul PSD, Liviu Dragnea, pe fondul nominalizării viitorului prim-ministru al noului Guvern.

Însă, în final, totul este bine când se termină cu bine, nu?

Sorin Grindeanu (foto) şi Guvernul acestuia sunt mult aşteptata revelaţie de sfârşit an şi început de unul nou.

De acum, putem spune- nu-i aşa?- că am intrat (teoretic şi virtual) într-o epocă de reaşezare politică în care acea mult aşteptată reechilibrare între strânga şi ce-a mai rămas din dreapta să aibă loc şi treburile să înceapă să  se mişte  în sens pozitiv şi crescător pentru ţară.

Liviu Dragnea a obţinut ceea ce a dorit- PUTERE. Teritorială. Parlamentară. Executivă. Şi o nouă doză de speranţă şi încredere din partea electoratului care a votat cu stânga şi pentru miraculoasele şi incredibilele programe de relansare şi restartare economico-socială ale României în următorii ani promise de liderul acestei părţi politice pe parcursul întregii campanii electorale.

În consecinţă, Liviu Dragnea, care a demonstrat şi continuă să demonstreze o tenacitate ieşită din comun, făcând un adevărat maraton de-a lungul sărbătorilor de iarnă şi continuând acum cu alcătuirea şi instalarea mult doritului şi disputatului Guvern al domniei sale, ar trebui, teoretic, repet, să înceapă să se relaxeze şi să colaboreze cu opoziţia politică. Şi într-un mod cu totul special şi necesar cu preşedintele Iohannis. Pentru ca lucrurile să înceapă să meargă şi mai ales să funcţioneze şi să devină viabile, iar programul promis să ia startul şi să îşi arate roadele cât mai curând posibil pentru toţi românii şi pentru ţară. (Sper că se înţelege spiritul de ironie cu care am punctat frazele anterioare.)

Însă, primele semne şi semnale din zona politică ale primelor zile ale acestui nou an nu par să fie dintre cele mai fastuoase şi încurajatoare în acest sens, în ciuda întregii tevaturi şi ambiţioaselor sforţări ale lui Liviu Dragnea.

La o primă privire aruncată pe lista de propuneri de miniştri pentru viitorul Guvern (cu siguranţă, la modul în care stau lucrurile în Parlament, nu doar propuneri, ci şi realităţi), alcătuită în mare secret şi în şi mai mare grabă, în stilul deja binecunoscut şi împământenit al  liderului stângii, pot fi găsite şi regăsite nume şi figuri care nu prevestesc nimic bun şi crescător sau revigorant pentru ţară. Ca să nu mai spun încurajator pentru eliminarea uneia dintre psihozele principale care a cuprins naţiunea în legătură cu atât de virulenta şi terifianta sintagmă “sistemul şi oamenii lui”.

Sorin Grindeanu, prim-ministrul numit, reprezintă nu doar capul de listă al Executivului, ci mai ales ţine capul de listă al celor veniţi sau emanaţi din “sistem” de pe lista noului Guvern. Cel puţin, aşa se vorbeşte pe culoarele puterii despre figura noului premier.

Apoi, pe aceeaşi listă, în bunul sens al răului inerţial care menţine România în topul ţărilor ale căror guverne şi ierarhii politice se întemeiază pe sistemul oligarhiilor interpartinice şi al frăţiilor de clan politic de alianţă sau consensuale, apar figuri ale unor indivizi care de-a lungul celor 28 de ani de politică românească au făcut parte, mai mult sau mai puţin la vedere, din diverse structuri statale şi au deţinut, deţin şi, după cum bine se vede, vor continua să deţină poziţii cheie, ca pârghii prin care acţionează aceste frăţii. Singura chestiune care i-a recomandat de fiecare dată a fost apropierea mai mare sau mai mică, intimă sau recomandată şi sănătoasă de unul dintre capii politici ai diverselor perioade şi partide politice- Teodor Meleşcanu, Olguţa Vasilescu, Daniel Constantin, Carmen Dan, Ana Birchall, etc.

În cazul de faţă, nimic nou şi nimic neaşteptat pentru că, după cum deja ne-am obişnuit de ceva vreme, vorbim despre ”Casa de putere Dragnea”. Ale cărei caracteristici sunt total atipice faţă de ceea ce s-a putut vedea până acum în zona de putere a stângii şi cu atât mai greu de prevăzut şi anticipat în acest moment. Singura trăsătură care rămâne, totuşi, firul vizibil şi conductor al modului în care decurg lucrurile este  secretomania şi o acţiune extrem de incisivă, în tăvălug, care nu poate fi frânată aparent de nimic şi de nimeni.

Şi, şi mai mult şi mai important de atât, vorbim despre PSD şi formula politică atât de bine împământenită şi consacrată de-a lungul a peste două decenii în care liderul grupului aflat la putere în interiorul formaţiunii de stânga face regula pentru grupurile subordonate şi izolate (acelea care ar mai putea exista, deşi sunt convinsă că Liviu Dragnea s-a asigurat că nu mai există) în sânul partidului şi, bineînţeles, impune ritmul şi sensul de mers şi de vot opoziţiei politice.

O Opoziţie care în acest moment este inexistentă, aşa cum s-a văzut de la 11 decembrie încoace. Cu atât mai mult acum, când ar fi fost momentul oportun să demonstreze cu este cu adevărat opozantă politic, aşa-zisa opoziţie s-a rezumat doar la o serie de declaraţii sterile şi în contextul dat nu doar absurde, dar de-a dreptul penibile. A se vedea declaraţiile doamnei Turcan, locţiitor de preşedinte căutat al PNL-ului, cele ale  domnului Nicuşor Dan, ai cărui colegi de partid fac jurnale de parlamentari, crezând, probabil, că aceasta este calea de a face opoziţie în Parlament şi, nu în ultimul rând, cele ale domnului Traian Băsescu, mai preocupat de regulile de protocol, de cetăţenia moldovenească retrasă şi de Igor Dodon decât de Liviu Dragnea şi noul Guvern.

Începând cu nişte consultări la care nu au avut nicio propunere de premier, fie ea şi formală, şi culminând cu aceste momente în care doamnele şi domnii de la PNL, PMP şi USR nu fac altceva decât să declare, nimeni, dar absolut nimeni nu şi-a asumat rolul opoziţiei şi nu am văzut pe nimeni în ultimele două zile să trateze în Parlament la modul serios, asumat şi profesionist politic ceea ce această nouă guvernare a început să însemne.

Liviu Dragnea nu a putut să-şi aroge la vedere şi în mod oficial drepturile de învingător pe toate liniile politice de până acum.

Însă, tot răul spre bine. Liviu Dragnea şi-a arogat întreaga pradă de război şi, pe deasupra, continuă să confişte din mers toate poziţiile de putere ale statului într-un mod neaşteptat şi incredibil de comod şi profitabil, cu mult mai avantajos decât dacă s-ar fi aflat oficial şi în deplinătatea drepturilor constituţionale în poziţia unui prim-ministru al statului.

Aşadar…pentru aceste prime zile ale acestui nou an. Situaţia stă în felul următor:

Cea mai mare provocare a acestui an (probabil şi a celor următori)?

Liviu Dragnea, Liviu Dragnea, Liviu Dragnea, s.a.m.d.

Statutul preşedintelui României?

Unul complet izolat. Mai formal ca niciodată şi în pericol de a deveni şi mai formal de atât, cât timp în Parlament se poate vota orice, inclusiv şi o formă de guvernământ mai avantajoasă. Se înţelege sper că pentru domnul Dragnea şi interesele domniei sale. Interesul nu este nicidecum al domnului Dragnea de a păstra un dialog cu preşedintele Iohannis, ci aş spune că interesul înţelept al domnului preşedinte Iohannis ar fi să menţină un dialog şi altfel decât prin sms cu domnul Dragnea în cazul în care mai doreşte evident ca în România să existe un echilibru politic şi un şef de stat în persoana lui.

Statutul celorlalte partide?

Consider că, mai întâi, aceste celelalte partide ar trebui să îşi facă simţită existenţa. Iar un prim pas ar fi tocmai organizarea şi manifestarea opoziţiei de care vorbeam mai sus.

Puncte care pot suferi sau nu modificări şi asupra cărora voi reveni amănunţit în editorialele următoare.

Vă doresc un An Nou plin de înţelepciune. Şi nu doar politică.

La Mulţi Ani!

Related posts

Partid, caut lider şi direcţie

Gardul

Opoziţia