EDITORIALS IN ROMANIAN

Micul dictator şi marele partid

”Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt INVIOLABILE.” (Constituţia României, art.30, alin.1)

 

Statul modern a apărut ca urmare a manifestării libere a opiniei fiecăruia dintre noi. O libertate la care s-a ajuns deloc uşor, cu numeroase sacrificii devenite simboluri universale.

Evoluţia omenirii înseşi are la bază recunoaşterea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor omului. Alături de obligaţiile pe care fiecare dintre noi le avem. Iar din această garantare a drepturilor şi obligaţiilor noastre s-a născut şi legea fundamentală a statului modern- Constituţia.

Un mecanism simplu pe fond, care funcţionează atât timp cât ambele părţi implicate, cetăţenii şi statul pe care aceştia îl formează, îşi onorează deopotrivă îndatoririle şi îşi respectă drepturile. În caz contrar, ştim cu toţii ce înseamnă acest revers sau le ce poate duce el.

În istoria noastră recentă, avem un moment care, deşi dus la extrem din cauza condiţiilor existente, a creat un alt destin pentru noi şi ţara noastră datorită manifestării opiniei publice. Sau, mai precis, a curajului de a-ţi manifesta opinia în public.

Ştim cu toţii că primele luni ale acestui an au fost şi sunt în continuare marcate de proteste ale românilor care, uzând de dreptul lor la libera exprimare, şi-au (re)făcut cunoscută opinia. Una care, întâmplător sau nu, este diferită de cea a guvernanţilor acestui moment. Nimic mai firesc, aş spune, pentru un stat în care Constituţia prevede aceleaşi lucruri pentru toţi şi în care cetăţenii sunt parte activă a guvernării. Nu doar o masă pasivă, care trebuie să primească şi să accepte tacit şi resemnat orice act venit din partea celor aflaţi la conducere.

Dar iată că atunci când am fi crezut că momente cum a fost cel al emiterii OUG 13 reprezintă doar accidente sau supralicitări nefaste, tocmai din Parlament, instituţia care constituie sau ar trebui să constituie în primul rând forma de reprezentativitate cetăţenească, şi abia apoi cea politică, se nasc idei şi proiecte periculoase. Care, deşi poate că nu vor avea nicio şansă să devină legi, deci acte cu titlu executoriu, interpretează Constituţia în funcţie de interese exclusive de grup şi, ca atare, limitative, creând precedente extrem de grave, care ne fac să ne întrebăm:

Când a devenit Constituţia ciocanul discreţionar şi complet interpretabil care ne loveşte pe noi, cetăţenii, de fiecare dată când puterea doreşte să îşi fixeze şi să îşi sigileze poziţia?

Mai precis, un parlamentar aflat la al treilea (!) mandat în Forul Legislativ al ţării, timp în care a uzat pe deplin, nestingherit de nimeni şi de nimic de ”dreptul” pământean al politicianului român de a ieşi dintr-un partid ca să intre în altul, ieşind apoi şi din acela, intrând în altul, ieşind, intrând şi reintrând apoi în partidul care l-a şi adus prima dată în Parlament, pe scurt, exprimentând toată plaja de ofertă de partide, a înaintat o iniţiativă legislativă potrivită unui sistem dictatorial sau arhaic, decât celui democratic. Deh, traseismul nu se pedepseşte, dimpotrivă. Creează mandate prelungite şi idei de limitare a altora.

Este vorba despre propunerea legislativă pentru completarea articolului 397 din Legea 286/2009 privind Codul Penal a domnului deputat Tudor Ciuhodaru care vine- chipurile- să acopere un vid legislativ.

Vid care, dintre toate vidurile posibile şi unele dintre ele cu adevărat necesar de acoperit, care credeţi că este?!

Nici mai mult, nici mai puţin decât ”incriminarea anumitor tipuri de acţiuni săvârşite în scopul schimbării ordinii constituţionale ori a îngreunării sau împiedicării puterii de stat”, pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi!!

Chiar aşa şi chiar acum. Fără nicio legătură- bineînţeles!!- cu evenimentele din ultimul timp şi larga exprimare cetăţenească în dezacord cu proiectele puterii.

Motivarea sau, mai bine zis, motivările acestui proiect?

Ar fi…profilul extrem de tolerant al statului român.

Adică, tocmai pentru că există toleranţă, una dintre caracteristicile democraţiei, mai trebuie să….tăiem din ea. Prea multă toleranţă duce la prea multă democraţie. Iar, în democraţie, oamenilor le pot veni idei periculoase. Cum ar fi cea în care să îşi spună un punct de vedere contrar celor care conduc şi care s-au angajat, odată cu validarea lor prin votul popular, să apere şi să respecte drepturile şi interesele cetăţenilor pe care îi reprezintă. Drepturi în care intră, mai ales, libertatea de exprimare.

O altă motivare este faptul că noul Cod Penal nu condamnă toate formele de încălcare a articolelor 1 şi 13 ale Constituţiei României.

Articolul 1 face referire la statul român. Iar articolul 13 la limba oficială. Garantându-se, printre altele, ca valori supreme ”demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic(…), în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989”, separaţia puterilor în stat, precum şi supremaţia Constituţiei şi a legii.

Aşadar…idealurile revoluţiei. Evenimentul maxim de exprimare a unui popor, atunci când drepturile şi libertăţile sale nu sunt doar încălcate, dar şi luate. Aceeaşi Revoluţie care îi permite acum domnului Ciuhodaru nu să se ocupe de meseria sa de medic, ci să emită legi care să cenzureze. Cât despre restul, demnitate, dreptate, pluralism, etc., se pare că, în viziunea aceluiaşi domn, ele fac referire doar la cei care se află la putere.

Ultimele două motivări care sfârşesc şirul ilogic şi complet deplasat de la democraţie al acestei propuneri fac referire la ”lipsa unor măsuri care să descurajeze şi să pedepsească orice acţiune împotriva ordinii constituţionale săvârşite de persoane, organizaţii sau partide care au dus la exacerbarea acestor manifestări” şi ”cererea de autonomie a Ţinutului Secuiesc”. Inutil, să mai observăm aici exploatarea unui subiect care, departe de a fi rezolvat, a devenit fantoşa oricărui politician sau partid care vrea să îşi justifice acţiunile cu caracter antidemocratic şi exclusiv interesate. Evident, şi acest domn politician mai divers în coloratura politică decât curcubeul îşi va motiva în acelaşi fel iniţiativa.

Trecând însă peste această enumerare absurdă, ridicolă şi jignitoare la adresa inteligenţei şi demnităţii oricărui român, ce este cu adevărat important la acest proiect este declararea făţişă a faptului că oricine se împotriveşte puterii trebuie pedepsit.

În limbajul acestui politician, care demonstrează încă o dată că orice iniţiativă parlamentară ar trebui supervizată şi filtrată înainte de a ne pierde tuturor timpul, banii şi energia, riscând să devină legi făcute de politicieni pentru politicieni împotriva celorlalţi, Constituţia României este exclusiv la discreţia puterii. Puterea de stat, cum spune acest domn deputat. Omiţând că această putere este nulă, atât timp cât nu deţine sau nu mai deţine girul popular şi că statul nu este domnia sa, nici partidul pe care îl reprezintă şi care îi permite astfel de manifestări. Conform propunerii sale, acest gir trebuie menţinut şi în mod coercitiv dacă este necesar. Orice măsură se impune pentru ca puterea să fie menţinută. Total conform principiilor democraţiei şi statului de drept, nu-i aşa?

Dacă noi, cetăţenii, suntem limitaţi prin astfel de politicieni care fac parte din actul de guvernare şi care folosesc Legea fundamentală discreţionar după înţelesul şi interesul personal şi de grup, cine îi mai poate limita pe ei?

Cei care funcţionează, crezând că statul sunt doar ei, iar Constituţia este un fel de ghilotină de buzunar? Cei care se consideră reprezentativi şi intangibili şi care ne transformă drepturile în indulgenţe?

Din 1989 încoace, ciclic, s-a pus problema revizuirii Constituţiei. Însă întotdeauna doar pentru acordarea intereselor noii puteri.

În ceea ce priveşte cetăţenii, s-a considerat, indiferent de cine a fost la putere, că o frază generală, cu nimic adaptată specificului nostru ca neam şi ţară, este suficientă.

Comod, pentru ca orice Tudor Ciuhodaru al acestor aproape 30 de ani să ne interpreteze drepturile şi să le încadreze- cum altfel- în politica unui partid sau altul.

Niciodată însă, nu s-a pus problema revizuirii Constituţiei pentru acordarea şi asigurarea fără echivoc a drepturilor noastre, pe care am fost obişnuiţi de către politic să le privim ca excepţii, nu ca reguli.

Aşa cum nu s-a pus problema că Parlamentul prin membrii săi şi, evident, partidele din care aceştia fac parte, sunt datoare să respecte Constituţia şi, prin ea, cetăţenii statului român. Iar aceasta prin elaborarea unor legi conforme democraţiei şi nevoilor naţionale neinterpretate politic.

Aparent, legea de care am vorbit în acest editorial se numără printre multe altele, catalogate din start ca fiind cel puţin ”inedite” la modul negativ.

Şi tot aparent, delimitarea formaţiunii din care respectivul parlamentar face parte ar trebui să garanteze anularea proiectului în sine.

Dar, faptic, rămâne o dilemă care trebuie, în opinia mea, să devină subiect de dezbatere şi de iniţiativă imediată:

Într-un stat eminamente politizat, în care singurul reper şi unica măsură este cea politică, în care Constituţia este transformată în statut de partid şi îndreptar politic de către oricine îşi imaginează că a ocupa o funcţie înseamnă a putea face orice, în care puterile statului au devenit una singură, cine şi ce ar trebui să ne mai asigure pe noi că, mâine, de exemplu, opinia noastră nu ar trebui să fie şi ea dictată dintr-un singur loc şi de către o singură persoană?

 

Related posts

In tara pensiilor speciale poporul tace

Dilemele sexuale ale catolicilor

Unirea din 1859- semnificaţii istorice, reverberaţii contemporane