EDITORIALS IN ROMANIAN

Dacian Cioloş: Open National political Games

Sunt vremuri tulburi în România şi în lume. Istorice.

Pentru că nu este puţin pentru o naţiune, ca să nu mai spun individ, să trăiască o schimbare radicală de paradigmă globală.

Şi pe cât de tulburi sunt aceste vremuri, pe atât de puţin par lucrurile a se mişca pe plan politic în ţara noastră. La o primă vedere, se poate spune că, după instalarea la putere a unei majorităţi politice ce s-a transformat deja într-un mastodont şi o telenovelă continuă a justiţiei şi a ”sistemului”, viitorul nostru arată şi sună înspăimântător de unilateral şi închis. Cel mult, putându-se relua combinaţiile şi conflictele politice deja uzate şi care nu vor aduce nimic nou.

Ne place sau nu, politica noastră este una arhaizată, care funcţionează pe model de paşalâc sau colonie şi care nu a reuşit să se integreze nici în sistemul politic modern şi nici în marea politică europeană vestică la care am aderat şi pe care le tot reclamăm.

Europa şi lumea trec printr-o prefacere radicală. România ar trebui să se acordeze acestor schimbări, ieşind din izolarea şi modelul politic practicat până în prezent. În definitiv, truism sau nu, nu suntem singuri în lume. Şi ar trebui să ne vindecăm odată pentru totdeauna de acest autism politic şi geopolitic în care trăim tocmai pentru că nu suntem izolaţi de restul lumii şi nu putem funcţiona în afara ei.

O primă încercare de ieşire din preistoria politicii, s-a făcut odată cu venirea preşedintelui Klaus Iohnnis. A continuat, oricât de inadecvat şi forţat a părut atunci cu instaurarea unui Guvern tehnocrat. Condus de o figură neasociată politicului obişnuit- Dacian Cioloş. Astfel, în acord cu acest ”model”, în viitorul apropiat, figura şi aşa estompată a preşedintelui va deveni din ce în ce mai ştearsă, în locul ei căpătând preponderenţă şi un contur mai puternic omul care întruchipează tot ceea ce s-a vrut a fi şi a reprezenta pe fond Klaus Iohannis. Dacian Cioloş reprezintă noul model de lider politico-social român în acord cu ceea ce Europa devine.

Zilele acestea, domnia sa şi-a oficializat organizaţia neguvernamentală cu obiective politice. O discordanţă aparentă în logica uzuală a unui ONG. Însă similară celei a Guvernului tehnocrat. Una care, însă, capătă înţeles în contextul celor spuse mai sus, în măsura în care au fost încercate toate variantele combinărilor politice la orice nivel.

Şi cum toată lumea a interpretat politically correct acest demers, de altfel, extrem de previzibil încă de acum câteva luni bune, întrebarea firească care a decurs imediat a fost cea referitoare la şansele pe care această nouă formaţiune- atipică în contextul politic autohton, deşi nu unică ca iniţiativă- le poate avea şi ce segment electoral poate viza.

Despre Dacian Cioloş se spune că nu este un om politic. Adevărat. Dacian Cioloş nu este un om politic tipic român cu care publicul şi clasa politică să se fi obişnuit deja. De aceea, Dacian Cioloş este o provocare pentru români. Acesta este şi motivul pentru care, în strategia lui de PR, una care, în paranteză fie spus, nu este deloc rea, dimpotrivă, domnia sa nu a dorit să devină membrul niciunui partid politic deja existent. Oricât de multe oferte şi premise extraordinare au existat până acum.

Dacian Cioloş este acea figură complet în acord cu imaginea politicianului modern european. De aici, şi modul în care înţelege să activeze în politica noastră şi să îşi lanseze pe o piaţă şi aşa sufocată viitoarea formaţiune politică.

Unii (profanii politici) ar putea spune că viitorul politic al domnului Cioloş a murit înainte de a se naşte, odată cu afectarea imaginii sale în urma ocupării funcţiei de premier. Poziţie în care a părut de cele mai multe ori ezitant şi confuz. Aceste trăsături accentuându-se şi mai tare în momentele în care, curtat fiind politic, a preferat o situaţie ambiguă celei a unei angajări. Aparent. Doar aparent.

În peroada campaniei pentru alegerile parlamentare, PNL şi USR s-au folosit- cu succes- de imaginea lui Dacian Cioloş, reuşind astfel o intrare în Parlament.

Pentru Dacian Cioloş a fost o mişcare tactică inspirată în care s-a făcut o testare a profilului său politic şi de lider, tatonând reacţia românilor la adresa sa şi, evident, contabilizând voturi ulterioare. În aceste condiţii, putem spune că Dacian Cioloş s-a folosit de PNL şi USR. Nicidecum invers. Iar această ”uzitare” continuă.

La schimb, PNL a putut în acest mod să îşi mai prelungească şi să îşi reoficializeze o existenţă şi aşa afectată. Iar, în umbra imaginii lui Dacian Cioloş, USR-ul a putut să rămână în germinaţie şi în aşteptarea adevăratului său rol. Acestea sunt şi motivele pentru care, imediat după alegerile parlamentare, tema ”Dacian Cioloş premierul PNL şi/sau USR” a fost nu doar abandonată şi voit uitată, ba, din contră, s-a creat, uimind şi vexând opinia politică, un curent anti-Cioloş în aceste partide!

O mişcare care l-a disociat încă o dată pe Cioloş de clasa politică tipică, uzată şi invalidă, dar care l-a făcut şi mai dorit şi mai plăcut unei părţi semnificative a opiniei publice. O contribuţie de capital social şi politic pozitiv la care au licitat din plin şi atacurile PSD-ului, cât şi o prezenţă discretă, dar coerentă şi bine punctată în spaţiul public a lui Dacian Cioloş, figură care prin chiar neutralitatea sa a reuşit să devină omul politic ideal într-un ocean de oameni politici imperfecţi, care şi-au încheiat ciclul de viaţă.

Şi ca o dovadă de bună gestionare a ”echipei politice Dacian Cioloş” stau mărturie temperanţa şi extrema prudenţă pe care fostul prim-ministru le-a dovedit în toată această perioadă furtunoasă pe plan intern prin reţinerea sa de la opinări cu o direcţie bine definită, indiferent de pozitiv sau negativ.

Acestea pe fondul dezorientării şi dezamăgirii uriaşe a românilor din cauza rezultatului alegerilor parlamentare şi a epuizării capitalului de imagine şi speranţă într-un partid care a fost gândit ca fiind mesianic- USR-ul, dar care s-a dovedit curând lipsit de leadership, de proiecte şi posibilităţi reale.

În spatele scenei dezamăgirii naţionale, rămâne în continuare să se antreneze Dacian Cioloş. Cel a cărui imagine nu este deloc atât de afectată, aşa cum s-ar putea crede, totul intrând la capitolul pierderi şi derapaje bine calculate şi controlate ale unei imagini, ale unui lider şi ale unui brand ce au pornit de la ideea de salvator. Unul apărut într-un context extrem de delicat în care un astfel de rol se cerea, ca să continue silenţios şi să se desăvârşească acum când, mai mult ca oricând, România are nevoie şi de un lider şi de un adevărat partid providenţial.

Iar în situaţia actuală, atât pe plan intern, dar mai ales pe plan extern, obiectivele politice anunţate de fostul prim-ministru capătă amploare pe fondul unui discurs atât de diferit de cel cu care ne-am obişnuit deja. În care nuanţele şi nivelele dintre social şi politic se armonizează, se credibilizează şi nu sunt în conflict ca până acum şi în care se vorbeşte despre viitorul României în spaţiul european.

Ca să discutăm despre şansele pe care le are proiectul politic al lui Dacian Cioloş, ar trebui mai întâi să discutăm despre oportunitatea sa externă şi, mai ales, despre susţinerea sa în exterior.

Ce se poate spune în legătură cu persoana şi personalitatea politice ale lui Dacian Cioloş văzute prin prisma europeană şi refllectate în politica internă a României?

După opinia mea, răspunsul ar fi acela că s-a epuizat necesitatea impulsului germanic (cum spuneam, Klaus Iohannis a fost doar o avanpremieră) şi s-a ajuns la gura de oxigen franceză. În condiţiile în care, în noua Europă, rolul şi statutul Franţei vor fi în măsură să ne susţină în dilematicul şi delicatul triunghi Rusia-NATO via SUA- şi Europa occidentală. O Franţă care, la rândul ei, va decide o schimbare majoră de linie europeană, începând cu data de 23 aprilie când au loc aici alegerile prezidenţiale. Şi înainte ca spiritele să se inflameze, înţelegând poate greşit ceea ce vreau să spun, aş dori să menţionez sau, şi mai corect, să reiterez doar atât: Politica internă şi oamenii săi sunt nuli, atât timp cât ei nu au pondere în cea externă. Aici, intervin oameni ca Dacian Cioloş. Oameni, care, trecând de subiectivitatea umană şi ajungând la obiectivitatea pe care o reclamă realitatea, sunt nu doar necesari, ci imperios necesari.

Revenind la spaţiul intern: Cel în care însuşi opozantul declarat al lui Dacian Cioloş, Liviu Dragnea, reclama ”o dezbatere care să unifice clasa politică în jurul interesului naţional”, amintind de ”Guvernul, partidele politice, europarlamentarii români şi toţi ceilalţi care pot sprijini într-un fel sau altul interesul României la nivel european” şi de centenarul Marii Uniri, eveniment care, întâmplător sau nu, reprezintă şi laitmotivul platformei lansate în noiembrie anul trecut de Dacian Cioloş. Acestea toate subliniază oportunitatea apariţiei pe scena politică a ceea ce Dacian Cioloş tocmai a anunţat.

Aşa cum ne-a obişnuit, mişcările lui Dacian Cioloş sunt bine calculate şi dozate. Şi chiar dacă am tinde să credem că ele nu sunt de anvergură sau se pierd în haotica şi trepidanta viaţă politică românească, eu, una, sunt sigură că, în această primăvară, se vor lămuri cât se poate de bine toate lucrurile care ţin de acest aspect.

 

Related posts

Regionalizarea electorala

Operaţiunea “Statul”

Victoria PSD- Închiderea cercului de putere a stângii