EDITORIALS IN ROMANIAN

Familia – Redefinirea

Sunt multe lucruri pe care le spun şi le fac politicienii.

Lucruri care ne influenţează mai mult sau mai puţin în viaţa de zi cu zi. Lucruri pe care trebuie să le acceptăm şi să le înghiţim de voie sau nevoie pentru că, nu-i aşa, politicul conduce ţara, iar asta nu ne lasă prea multe opţiuni de alegere chiar dacă guvernarea se întâmplă să ne fie pe plac sau împotrivă sau aceasta respectă mai mult sau mai puţin prevederile constituţionale şi cadrele legale unanim valabile.

Însă sunt lucruri pe care politicienii nu ar trebui să le spună sau să le facă la adresa modului în care fiecare dintre noi alege să îşi trăiască viaţa privată atât timp cât aceste alegeri nu impietează cu nimic asupra bunului mers al statului.

Tradiţional sau modern, în familie sau în afara uneia, căsătorit sau celibatar, tânăr, copil sau bătrân, de o religie sau alta, cu o orientare sexuală sau alta, vorbind limba română sau oricare altă limbă, în fine, în orice alt aspect care până la urmă ne priveşte pe fiecare dintre noi în mod strict, intim şi personal, politicul nu trebuie să aibă absolut niciun amestec indiferent că justificarea intruziunii şi a abuzului de putere vine pe fondul modificărilor aduse Constituţiei într-un sens presupus sau pretins a fi optim şi pozitiv pentru societate.

Cu toţii suntem parte activă în viaţa cetăţii. Prin vot, contribuţii de tot felul, naşterea şi creşterea a generaţii de oameni prin eforturi de cele mai multe ori inimaginabile tocmai din cauza felului în care politicienii înţeleg să ne trateze şi să ne respecte drepturile şi libertăţile civile prevăzute constituţional.

Fiecare dintre noi se naşte, creşte şi trăieşte de-a lungul întregii vieţi într-o familie. Una care se numeşte aşa pentru că include părinţii, copiii şi toate rudele care decurg dintr-un genitor sau celălalt până la ultima ramură posibilă de reamintit sau menţionat în vreun arbore genealogic.

Familie care la rândul ei, alături de toate celelalte familii de pe teritoriul ţării, alcătuieşte marea familie a statului.

Un stat care, dacă nu am exista noi, oamenii, alcătuiţi în familii de orice fel ar fi ele şi oricum s-ar defini şi redefini din perspectivă politică şi constituţională, ar rămâne doar o entitate abstractă, golită de însăşi elementele care îl fac să devină real şi funcţional.

Însă fiecare dintre noi, dincolo de tradiţiile în care ne-am născut şi care pot fi şi sunt de ordin religios, social, moral sau legal, înţelege diferit  noţiunea de familie şi felul în care aceasta trebuie să fie compusă şi gestionată.

Dar iată că politicienilor le vin mereu tot felul de idei bizare traduse în fel de fel de Ordonanţe de Urgenţă sau în proiecte legislative aberante care, în loc să ne facă viaţa mai bună şi mai uşoară nouă, nu lor, ajung să ne sufoce şi să ne limiteze din ce în ce mai mult existenţa şi toate acele libertăţi şi drepturi constituţionale despre care se face atâta caz ca fiind pârghii şi instrumente indiscutabile ce dovedesc că România este un stat modern şi democrat.

Redefinirea constituţională a noţiunii de Familie.

Iată un alt cui al lui Pepelea! De data asta unul mai gros decât orice bârnă din ochiul vreunui politician, pe temeiul căruia s-au găsit aleşii neamului ajunşi pe valul puterii şi luaţi total de el pare-se să zgândăre şi să agite iar apele moralităţii civile, lovind direct în temelia oricărei societăţi umane ştiută din vremuri imemoriale… aşa cum era odinioară definită familia -“Celula de bază a societăţii”.

Astfel, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat pe articole, luni, 27 martie a.c., propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie. Marţi, 28 martie a.c., deputaţii au dat votul final în privinţa proiectului de lege pentru modificarea Constituţiei. Rezultatul votului a fost din start unul mai mult decât previzibil în condiţiile în care deputaţi ai PSD, ALDE şi PMP au anunţat că grupurile parlamentare din care fac parte vor susţine proiectul de lege.

În paranteză fie spus, dacă ar exista un astfel de consens şi în chestiuni cu adevărat benefice nouă, ci nu doar buzunarelor şi imaginii lor, ce viaţă am avea şi ce fericite ar fi toate familiile din România. Indiferent de natura componenţei lor.

Aşadar, carevasăzică, familia, în viziunea majorităţii politicienilor români, reprezintă în mod obligatoriu, strict şi ca la buchea Constituţiei (aici nu se ştie dacă este vorba de Constituţia din 1864, 1866, 1923, 1964, Pravilele secolelor XIV-XVII sau de legile tribale ale primilor migratori de pe teritoriile actualei Românii) doar uniunea dintre un bărbat şi o femeie!

Iar, în acest caz, se presupune că orice altă formă şi formulă de alcătuire familială umană, cum ar fi cea monoparentală, a cuplurilor homosexuale, a familiilor în care ambii părinţi sunt decedaţi, cea în care părinţii sunt divorţaţi, cea în care nu există urmaşi sau ei nu sunt dobândiţi pe cale naturală sau sunt adăugaţi familiei respective prin adopţie etc., etc., nu poate fi definită ca fiind o familie în termenii prevăzuţi prin Constituţie.  În consecinţă, aceste genuri şi antimodele de familie ies de sub incidenţa protectivă şi îndrituitoare a legii organice a ţării şi se plasează într-un soi de ilegalitate şi marginalitate socială.

Cum s-ar spune, oricine vrea să îşi spună familie, dar nu sunt femeie şi bărbat, nu reuşesc să se reproducă şi să rămână împreună până la sfârşitul vieţii oricăruia dintre cei doi soţi sunt în afara legii şi în afara dogmelor morale tradiţionale sociale şi religioase creştine.

Şi, până la urmă, conform noii redefiniri constiuţionale a familiei din perspectiva politică, familia este alcătuită doar din bărbat şi femeie. Copiii nefiind cuprinşi în aceast cadru ca elemente obligatorii şi definitorii ale familiei cu statut cadru constituţional şi cu beneficii pe măsură. Sau sunt?!

Retorica dilematică pe această temă poate continua la infinit şi poate merge până într-acolo încât să ne punem năuci întrebarea: De fapt, noi cine suntem, ce vrem şi către ce ne îndreptăm până la urmă?

Aşa cum a făcut-o şi stimabilul filosof deputat PNL Ben-Oni Ardelean, un adevărat Hamlet al Parlamentului : “Suntem sau nu suntem? Ne păstrăm identitatea sau cedăm în faţa presiunilor externe?”, zăpăcind instantaneu audienţa şi trimiţându-ne în abisalele incursiuni ale meandrelor concretului românesc în care ne tot zbatem fără scăpare de vreo 28 de ani.

Cum ar veni, to be or not to be român şi familist?

Ce să mai vorbim despre discriminare, încălcarea şi violarea drepturilor la viaţă privată, a libertăţii de alegere, a dreptului la ocrotire din partea societăţii şi a statului, egalitate între soţi şi garantarea egalităţii cetăţeneşti, drepturile minorităţilor sexuale şi drepturile minorităţilor religioase, drepturile pe care femeile le au în societatea modernă? Drepturi câştigate cu preţul a milioane de vieţi sacrificate de-a lungul istoriei, o istorie care pentru politicienii români actuali pare să aibă valoarea univocă de a dispune după bunul plac de orice drept constituţional sau de altă natură legală.

Politicienii vorbesc despre familie şi despre redefinirea ei şi mă întreb cam cât de mare pot fi ipocrizia şi neruşinarea acestei frăţii al cărei comportament discreţionar a ajuns să fie un flagrant în măsura în care, zi de zi, noi, românii, vedem în sânul marii familii politice tot felul de lucruri pe care politicienii, căsătoriţi sau nu, familişti înfocaţi şi tradiţionalişti convinşi le fac sub nasul nostru, ostentativ, lipsit de orice pudoare sau precept de bună creştere şi moralitate sau respect la adresa noastră, a cetăţenilor acestei ţării şi a familiilor noastre. Mândrindu-se chiar când sunt surprinşi în atitudini şi împrejurări complet anapoda, ce contravin total preceptelor moralei creştine sau a celei de bune moravuri sociale pe care, acum, aceiaşi politicieni încearcă să ni le vâre pe gât sub formă de dospeală îndoielnică în vatra constituţională cu iz de rug bigot şi fanatism de secol medieval.

Vedem zilnic politicieni foarte căsătoriţi şi foarte onorabili, moralişti şi moralizatori care ne vorbesc despre fapte de vitejie politică şi bunăstare socială şi etică, dar care, la o privire cât se poate de superficială, putem observa cum îşi etalează firesc şi nonşalant concubinele ca pe nişte accesorii de lux, cum ajung până la cel de-al patrulea divorţ şi cea de-a cincea căsătorie (neoprindu-se probabil din achiziţii în panoplia propriului harem dacă legea ar fi tolerat poligamia). Cum au o orientare sexuală mai mult decât îndoielnică, însă bine pitită după tradiţionala poză de familie etalată august prin presă şi pe la televizor. Cum îşi abuzează copiii prin opulenţa grotescă pusă la dispoziţia acestora încă din faşă şi prin conceptul de “beizadea” atribuit automat urmaşilor cu sânge albastru ce le permite la rândul lor să abuzeze de cei mai puţini privilegiaţi şi apăraţi constituţional prin puterea pe care le-o conferă familia (politică) din care se trag.

Vedem cum prostituţia de orice gen sau orientare sexuală este la ea acasă în sânul marii familii politice şi cum sintagma de bun creştin devine o monedă de schimb între BOR şi partide şi un slogan de campanie la îndemâna oricărui candidat care mai face o sponsorizare de câteva zeci sau sute de mii de euro către cutare locaş de rugăciune sau înaltă faţă bisericească.

Vedem multe şi rele în curtea şi în viaţa marii familii politice. Însă, aşa cum se spune că este bine să faci ce spune popa, nu ce face el, se pare că şi în cazul politicienilor şi al politicii recomandarea ar fi aceeaşi – priveşte, uluieşte-te şi supune-te.

Pentru că politica nu ţine cont de tradiţii aşa cum nu ţine cont nici de Constituţii sau legi atunci când este rândul nostru să întrebăm şi să cerem.

Interesele politicii merg mână în mână cu orice parte a societăţii atât timp cât profitul politic pe termen lung este asigurat.

Însă, ca să mă întorc la familia noastră, cea tradiţională sau poate cea modernă sau, şi mai bine!, cea constituţional-politică.

Pentru că redefinirea noţiunii de familie este o urgenţă nu doar în contextul revizuirii Constituţiei şi pentru că această definire nu doar că ne priveşte pe toţi, dar trebuie să ne implice pe toţi, cine şi de ce le dă dreptul politicienilor să ne revizuiască şi să ne redefinească vieţile după bunul plac şi după cum îi mai taie capul pe fiecare care mai ajunge în zona puterii, umilind şi denigrând milioane de români cu mult peste ceea ce deja primim de peste douăzeci şi ceva de ani sub formă de porţii de democraţie şi injecţii cu cocteiluri constituţionale tip bombă?

Este pentru a treia oară în ultimii 28 de ani când se revizuieşte Legea noastră fundamentală. Şi, sinceră să fiu, eu nu îmi fac prea mari speranţe că această revizuire va transforma Constituţia în ceea ce ea a fost gândită şi destinată şi trebuie să fie exclusiv pentru cetăţean şi nu pentru uşoara interpretare şi rapida servire a politicului. Iar dacă până acum am fost consultaţi formal şi au făcut oricum ce au dorit, servindu-ne doar iluzia participării şi importanţei cuvântului noastre, atunci când vine vorba de ce fiecare dintre noi are mai intim şi mai sacru- dreptul de a trăi, de a se iubi şi a fi cu oricine simte şi doreşte şi de a crede sau nu crede în ce doreşte- nimeni şi nimic în afara noastră nu poate să ne dicteze asta.

Please follow and like us:

Related posts

Parlament, numele tău este Graţiere

Suferinţele tânărului Ponta

Umbrele din spatele primarului