24.9 C
Bucharest
September 18, 2021
EDITORIALS IN ROMANIAN

Operaţiunea “Statul”

Un alt uragan se prefigurează la orizontul scenei politice româneşti.

O scenă care şi aşa arată cam ca atmosfera de prin filmele SF unde o colonie de pământeni supravieţuitori ai unui cataclism de proporţii bibilice este terorizată de nişte extratereştri care se luptă între ei pentru a deţine controlul asupra pământului.

Se înţelege sper că, în cazul de faţă, colonia suntem noi, românii, iar civilizaţia extraterestră sunt ei, politicienii, şi sistemul inventat de ei, care a devenit un soi de creier central al statului ce în mod sistematic o ia razna întorcându-se împotriva cuiva. În special împotriva propriului creator şi cu predilecţie împotriva democraţiei şi a românilor.

Asta la o primă vedere.

Aşa cum tot la o primă vedere, Traian Băsescu se pare că nu a fost preşedintele legitim al românilor în ultimul său mandat.

Cel puţin aşa par să stea lucrurile acum după dezvăluirile incendiare făcute de către Dan Andronic, fost consultant politic în campania prezidenţială a lui Traian Băsescu din 2009.

Conform celor spuse de Andronic într-o manieră cât se poate de stranie  acum, la 8 ani distanţă de acel moment şi acele evenimente, dincolo de întreaga interfaţă politică cotidiană, cea pe care o pot vedea toţi românii, şi care ne este prezentată în mod sistematic ca fiind cât se poate de reală şi serioasă, există o altă faţă a lucrurilor şi a puterii care se află în spatele puterii oficiale a statului şi de care, pasămite, nici măcar politicenii (sic!) nu au habar.

Iar acest nucleu de forţă invizibil, deşi extrem de la vedere, este cel care a decis în 2009 să încline balanţa victoriei în bătălia pentru Cotroceni în favoarea lui Traian Băsescu. Nimic mai simplu, aparent. Atât timp cât  ambele părţi ale problemei au acceptat cât se poate de senin că aşa trebuie să stea lucrurile pentru că o mână de oameni aşa vor şi aşa au decis din raţiuni care, din spusele fostului…..preşedinte l-au depăşit până şi pe el, cel pentru care au fost încălcate toate legile statului, începând cu Constituţia şi terminând cu cele care definesc fundamental orice democraţie din lume. Şi când spun ştiute şi acceptate de ambele părţi ale problemei, fac referire şi la tabăra din care făceau parte oponentului lui Băsescu, Mircea Geoană, candidat al PSD, şi echipa acestuia de partid şi campanie.

Cum s-ar spune, toată lumea a ştiut ce se întâmplă în acel moment şi mai ales, de ce se întâmplă, însă toată lumea a preferat să tacă şi să acopere cu bunăştiinţă această monstruoasă coaliţie al cărei nume de cod ar fi “Noi suntem statul!”.

Ilară şi tristă denumire, nu? Pentru că, până la urmă, se vede că nici măcar la alegerea numelor de cod pentru operaţiuni secrete în zona loviturilor de stat imaginaţia făcătorilor de înaltă şi absconsă politică din România nu excelează. Le-a luat-o puţin înainte Louis al XIV-lea, care şi-a declarat puterea absolutistă şi discreţionară de monarh al Franţei spunând “L’etat C’est Moi”.

Genul acesta de dezvăluire este precum o bombă cu efect întârziat ce îţi explodează în faţă exact când nici la o mie de ani lumină nu ţi-ar putea trece prin cap că ea ar fi existat vreodată fie şi în cea mai sinistră şi neinspirată dintre glumele lui Traian Băsescu care, de altfel, îi plac lui însuşi atât de mult.

Pentru că genul acesta de informaţie, dezvăluire sau “aducere aminte bruscă” este devastatoare pentru securitatea şi existenţa reală a democraţiei româneşti şi pentru certitudinea că România s-a aflat vreodată pe drumul care măcar să ducă la democraţie dacă nu chiar acolo.

Dar, ce spun eu?! În România, totul este posibil. Tot ce poate fi mai rău, evident, ca să mă fac bine înţeleasă.

În situaţia dată, prima întrebare care cred că îi vine oricui în minte este: Cine conduce cu adevărat România şi, mai ales, în ce manieră o face?

Iar următoarea întrebare inclusă primeia este: Dacă există oameni precum Dan Andronic, care au fost şi continuă să fiinţeze în apropierea acestui gen de “soare negru “ al puterii, de ce aceşti oameni se complac într-o tăcere criminală, în acest joc diabolic ca, mai apoi, la distanţă de ani şi ani de un moment extrem de delicat şi grav pentru ţară, prin dimensiunea apocaliptică a celor întâmplate şi lăsate să curgă într-un mod cât se poate de firesc, se trezesc să vorbească într-o bună zi, aruncând în aer întregul stat român cu tot cu structurile lui cele mai importante şi demolând final orice urmă de încredere a românilor în democraţia românească şi în făcătorii de politică şi preşedinţi de ţară?

Iar cel mai straniu şi inexplicabil rămâne faptul că, printr-o ciudată coincidenţă, declaraţiile şocante făcute de Andronic şi susţinute mai mult sau mai puţin de incredulitatea senină a preşedintelui (sau nu) Băsescu, de acceptarea plat-melancolică a lui Mircea Geoană, depăşit vizibil de acest adevăr care l-a inclus din capul locului, dar pe care a preferat să-l nege sau să-l acopere din aceleaşi motive care se pare că l-au determinat şi pe Traian Băsescu să accepte fotoliul prezidenţial destinat lui Geoană, ci nu lui, de voci săritoare în sprijinirea bifării hâdului adevăr precum cele ale unor jurnalişti ca Sorin Roşca Stănescu sau a unor politicieni precum Victor Ponta vin pe fondul încercărilor repetate însă eşuate până acum ale multiplelor părţi ale politicii, inclusiv a celei aflate acum la putere, de a dinamita şi destructura definitiv instituţii vitale ale justiţiei şi securităţii statului, cum sunt cea a DNA-ului sau cea a SRI-ului.

Aparent, şi se pare că doar aparent, la originea acestui sens nefast, complet scăpat de sub control pe care au luat-o lucrurile se află dorinţa acerbă pe care o are o mulţime de nume sonore ale politicii, mediului de afaceri şi presei din România de a-şi păzi spatele şi a-şi asigura libertatea cu orice preţ. Chiar şi cu acela care presupune destabilizarea statului şi aruncarea României în aer cu tot cu români.

Pentru că, în fond, sistemul de justiţie nu se rezumă la un nume sau un om. Aşa cum sistemul de Securitate al statului şi structurile lui de siguranţă nu se rezumă la un alt om ajuns într-o măsură sau alta co-făptaş şi co-iniţiator al unor acţiuni ce depăşesc cu mult nivelul de conspiraţie secretă şi se plasează în acea zonă în care orice om normal la cap îşi pune întrebarea dacă nu cumva toată această poveste halucinantă ţine de chestiuni cu mult mai grave decât anihilarea unui grup de interese din zona puterii sau demascarea retroactivă şi inutilă a unei fraudări electorale oribile.

Florian Coldea a părăsit de curând poziţia pe care a ocupat-o ani în şir, inclusiv în 2009, în cadrul structurilor SRI, în urma unui uriaş scandal care are ca punct de plecare ideea de intervenţie şi imixtiune în aspecte ce ţin de securitatea statului şi de cea a justiţiei.

Alături de el, Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, a devenit o altă ţintă favorită a acestui abracadabrant scandal. În 2009, întâmplător sau nu, Laura Codruţa Kovesi era Prim-Procurorul României.

Iar aceste două nume, împreună cu alte nume din vârful ierarhiei puterilor în stat, apar în mod repetat, inadmisibil şi incredibil amestecate în tot felul de scenarii, care merg de la banalul trafic de influenţă şi deja rutinata spălare de bani până la ideea de lovitură de stat.

Însuşi numele lui Dan Andronic, delatorul apucat brusc de o criză de conştiinţă de nu se ştie ce natură, figurează pe listele DNA-ului fiind acuzat, printre altele, de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului în chestiuni care pare că au o foarte mare legătură inclusiv cu cele întâmplate în 2009 şi cât se poate de direct şi evident cu nucleul exclusivist şi atotputernic aflat în spatele întregului mecanism de reglare discreţionară şi abuzivă a puterii în stat.

De cel puţin 3 ani de zile, ceva s-a dereglat în mod ireparabil în resorturile puterii. Ceva ce a declanşat un adevărat război pe viaţă şi pe moarte între politică, structurile de securitate ale statului şi cele ale justiţie, ţintind cu predilecţie capete precum cel al lui Florian Coldea, Laurei Codruţei Kovesi, George Maior, Petre Tobă sau al unor politicieni aruncaţi în arena cu lei şi maziliţi în final de către însuşi sistemul pe care l-au creat, aşa cum este Gabriel Oprea.

Miza? Pare a fi una care depăşeşte cu mult orice imaginaţie sau speculaţie pe care oricare dintre noi o putem anticipa sau gândi.

Dacă legitimitatea unui preşedinte şi a unor alegeri democratice poate fi pusă la îndoială după ani de zile şi dacă un om poate arunca peste noapte în aer întreaga identitate statală a unei ţări, catapultându-ne cu tot cu ţară înapoi cu zeci de ani în hăurile unei istorii înfricoşătoare, putem spune fără niciun fel de reţinere sau dubiu că, da, este foarte posibil să ne culcăm într-o seară cu un preşedinte, care a fost ales teoretic în mod democratic prin vot popular şi legtim, şi să ne trezim a doua zi cu un altul care conduce România nu neapărat legitim sau democrat.

Şi asta pentru că alţi câţiva oameni au decis că orice noţiune de democraţie nu li se potriveşte şi nici nu li se aplică românilor.

Şi, atunci, mă întreb noi în ce  ţară ne vom culca azi şi ne vom trezi mâine şi cine ne conduce de fapt?

 

LATER UPDATE:

 

Ca o coincidenţă, după dezvăluirile lui Andronic, într-un timing extraordinar de bine sincronizat, apare şi ”fugarul” Sebastian Ghiţă, dispărut cu trei zile înainte de Crăciun şi regăsit cu trei zile înainte de Paşte.

Toate aceste concidenţe conduc către o singură idee şi un singur loc: schimbarea balanţei regimului de putere de până acum.

Şi acesta este, dintre toate lucrurile care se întâmpă şi dintre toate personajele care apar şi dispar, unicul lucru care ar trebui să ne menţină trează atenţia. Nimic mai mult şi nimic mai puţin.

 

Related posts

Ghinionul naţional

1 Decembrie: Kazahstan sărbătorește Ziua Primului Președinte

NINE O'CLOCK

Panama Papers, jurnalism de investigatie sau scurgeri ’cu dedicatie’?