12.4 C
Bucharest
November 19, 2019
EDITORIALS IN ROMANIAN

Revoluția morală

In prima jumatate a anilor `90, Emil Constantinescu era o mare speranta pentru toti cei exasperati de reacționarismul regimului post-comunist al lui Ion Iliescu. Intelectual, reprezentant al civismului renascut dupa decenii de dictatura, dar mai ales apostol al purificarii statului de corupția înfloritoare intr-o epoca de tranziție, de traficul de influență generalizat ori de crasa incompetență a administrației, Constantinescu a juns presedinte pe valul anti-PSD – un partid care si-a schimbat numele de cateva ori, dar năravul ba. L-a numit premier pe Victor Ciorbea, o alta mare speranta a politicii `morale`. Ardelean la origine – o regiune mai bine văzută in privinta caracterului uman decat altele –, cu experienta de magistrat, implicat in sindicalismul neafiliat PSD, de curand primar al  capitalei, Ciorbea reprezenta si un partid aureolat de inchisorile politice comuniste ori de opozitia acerba impotriva lui Iliescu. Varujan Vosganian, scriitor premiat, creator a diverse formatiuni de dreapta, aliat al unei noi clase de intreprinzatori energici, parea si el un viitor reformator al politicii autohtone, in numele unei infuzii salutare de valori morale. După 2004, Călin Popescu-Tăriceanu a ajuns, printr-un joc al conjuncturilor, premier in locul PSD, care initial chiar castigase alegerile – tradarea unui mic partener a schimbat totul. Cum Traian Băsescu avea planuri de a acapara total scena politică – prin disclocarea celorlalte formațiuni si forjarea unui mare partid prezidential –, rezistenta opusa de premier a părut de-a dreptul eroică, de cavaler in lupta cu balaurul unei tendințe spre autocrație. Astăzi, toți cei menționați – dar si altii cu trecut asemănător – sunt mercenari ai partidului pe care l-au combătut vehement. Ai partidului pe care ani de-a randul l-au prezentat ca pe răul absolut. Cu alte cuvinte, nu doar ca nu au reusit sa alunge PSD afara de pe scena politica, ci au ajuns chiar sa-i promoveze `valorile`.

Acum cateva luni, sute de mii de oameni au protestat zile la rand impotriva unor planuri ignobile ale PSD. S-a invocat, de  catre partidele de opozitie ori de catre diversi lideri de opinie stringen’a unei replieri morale, pentru a evita o derivă fatală a societății. Binele a ieșit la luptă cu Răul. Și dacă peste câtiva ani, protestariii acelui final de iarnă vor avea surpriza să descopere ca `liderii` lor de atunci au ajuns, si ei, in solda PSD? De unde vine aceasta vulnerabilitate uluitoare? Explicatiile sunt multiple. Cei mai sus amintiti se zbat sa supravietuiasca politic, dupa diverse bulversări ale scenei autohtone, astfel incat au preferat sa lase la o parte valorile de alta data in numele unui pragmatism amoral. Cazul lor tine cel mult de lipsa de caracter – in masura in care punem preț pe fidelitatea față de anumite idealuri sau măcar fata de anumite programe ideologice. Din pacate,  problema nu se rezuma doar la atât. Fiindca nu e vorba  doar de involuția morală a unora. Mai grav e  ca prea mulți vehiculează retoric valori in care, de fapt, nu cred. E frumos si seducator sa vorbesti despre moralitate publică, dar pentru cei mai mulți sunt vorbe fara acoperire. Ei insisi, in diverse contexte sociale, se comporta nu foarte diferit de cei pe care îi contestă. Câți dintre ziariștii anti-PSD chiar dau dovada, in viata lor cotidiană, de comportamente morale. Nu e vorba aici de corupție. Dar o cruciadă morală impotriva corupției nu invocă doar disjuncția onest-corupt. Aceasta e o disjuncție juridică: unii respecta legea, iar altii nu. A fi moral presupune insa mai mult decat respectarea legalității. Iar marile discursuri anti-PSD abuzează de o retorică morală, împărțind oarecum lumea in doua: oneștii și ticăloșii. Problema e că `oneștii` au poate alte  merite – sunt mai citiți, mai pricepuți in profesia lor etc. –, dar nu sunt neapărat mai sensibili moral. Multi urmaresc la fel de fără scrupule propria imbogățire, mulți nu sunt tocmai grijulii in ce priveste raporturile cu subordonații ori angajații,  multi nu sunt interesati de cum arată spațiul public, iar unii nu se gandesc nici macar de doua ori inainte de a promova anumite idei, preocupati de prestigiul lor, dar nu si de influența, nu totdeauna fastă, pe care o au asupra altora. `Fă ce zice popa, nu ce face popa` – iată o înțelepciune nu totdeauna potrivită.

Pentru a disloca `antropologia` PSD, e nevoie nu doar de retorică moralistă, ci mai ales de oameni mai morali, care  să ia in serios valorile pe care le promovează discursiv. Sa nu ne facem iluzii. Daca  PSD castiga detasat alegeri – chiar cu sprijinul decisiv al unei armate de absenteiști – vina nu e ignoranța oamenilor, care  n-ar fi știut ce votează. Mulți au votat PSD in deplina conștiinta de cauză, fiindca sunt apropiați, ca tipologie umană, de filozofia de viață promovată de acest partid – căreia îi e doar o fidelă expresie politică. Dar si multi din cei care n-au votat PSD seamănă cu cei care l-au votat. Din punct de vedere al valorilor morale. Iar formatorii de opinie anti-PSD nu sunt nici ei la antipodul moral al celor atat de criticați. Pentru ca PSD sa se refugieze in manualele de istorie e nevoie de o revoluție morală – iar cea politică doar să-i urmeze. Când din ce in ce mai multi romani se vor comporta, oricare ar fi contextul social si oricine ar fi la putere, altfel decat `psd-istul` tipic, am putea spera ca ceva cu adevarat se va schimba.

 

Related posts

Forta redutabila a Europei

Este Romania tara cersetorilor, a hotilor si a drogatilor?

Modificarea schimbării în PSD