EDITORIALS IN ROMANIAN

Parlament, numele tău este Graţiere

Am fost întrebată de curând dacă pot să dau exemplu de un singur lucru util pe care să îl fi făcut la noi Parlamentul în general şi Parlamentul de acum în particular. Altceva decât tonele de hârtii pe tema graţierii.

Sinceră să fiu, nu am ştiut să răspund. Deşi acest lucru face parte din temele şi instrumentele mele de lucru, eu, una, nu am ştiinţă ca acest Parlament sau altele, aşa cum am spus, să fi făcut şi altceva (!) în afară de crearea şi legiferarea unor proiecte care să aibă drept scop exclusiv întărirea puterii politice a tuturor partidelor care au apărut în ultimii 28 de ani în România. Fie ele aflate la putere într-un moment sau altul şi, pe cale de consecinţă, cu majoritate parlamentară, fie aflate pe băncile opoziţiei. Asta, cu orice consecinţe pentru români. Iar Parlamentul de acum reprezintă suma tuturor acelora ante existente.

În aceste zile, socialul este inflamat de tema graţierii. Din nou. Un subiect ce tinde să devina redundant şi ale cărui scop şi finalitate sunt, să fim serioşi, deja vizibile şi complet previzibile ca deznodământ.

Că vrem să acceptăm sau nu, indiferent câtă presiune crede socialul că ar putea pune pe politic, realitatea ne arată un adevăr crud. Singurul de altfel valabil. Graţierea sau cum s-o chema ea se va produce exact în forma dorită de către cei care fac politica şi puterea în România. Iar acest lucru se aplică şi se va aplica pentru absolut tot ce este de interes şi util pentru creşterea puterii.

Ştiu. Este o concluzie dură şi sunt conştientă că mulţi dintre noi nu sunt de acord cu ea.

Aceasta este concluzia. Dar care ar fi şi soluţia?

Pentru că este clar, practic şi demonstrat că actualul Parlament nu este nicidecum unul tipic oricărei democraţii. Adică, unul cu o variaţie reală de culori şi ideologii puternice şi de sine stătătoare. Şi cu formaţiuni care să îşi RESPECTE rolul primit prin votul popular în Forul legislativ al ţării. În înţeles practic- v-aţi dat seama deja- este vorba de putere şi…opoziţie.

Mă gândeam acum că dacă ai striga în plenul Senatului şi al Camerei Deputaţilor ”Alo, opoziţia!?”, ar răspunde adjudecând printr-o lovitură de ciocănel Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea, urmaţi de inconfundabilele hohote de râs caracteristice lui Traian Băsescu.

Încă din prima zi a actualului Parlament, am întrebat şi o să continui să întreb: Ce face opoziţia, unde şi cine este ea? Că sigur în Parlament nu e.

De 6 luni, avem demonstraţii zilnice ale faptului că opoziţia şi puterea reprezintă una şi aceeaşi noţiune. Cu toate acestea, insistăm să credem că avem un Parlament democratic.

În mutaţia produsă anul trecut, s-a creat un mecanism întortocheat şi abil prin care, din ce în ce mai mult acum, aparent şi la nivel de răspundere, s-a acordat aşa-zisei opoziţii rol de putere. Să explic.

Dacă aţi observat şi cu siguranţă aţi făcut-o, pentru proiecte cum este cel al graţierii, ţapii ispăşitori găsiţi pentru tot ceea ce merge prost sau incorect cu marile proiecte şi propuneri legislative sau amendamente sunt arareori dintre reprezentanţii notabili ai PSD şi, din ce în ce mai mult, personaje ale opoziţiei. Ca, spre exemplu, anumiţi reprezentanţi ai PNL-ului.

Iar în aceste zile, opinia publică s-a orientat cu şi mai mare putere şi aversitate către Traian Băsescu, cel care a depus o serie de amendamente pe proiectul de graţiere.

În ceea ce îi priveşte pe pesedişti, vorbim de avataruri parlamentare de tip Şerban Nicolae şi Eugen Nicolicea. Primul, căruia i se creează acum imaginea unui rebel care ia decizii de capul lui, în afara liniei de partid. Ba, în plus, contribuie la ”stricarea” imaginii prin gesturile şi declaraţiile sale. Oare aşa să stea lucrurile?

Cât despre Nicolicea, vorbim de un personaj neasimilat complet PSD-ului, fiind o imagine a nestatorniciei politice, ca să nu spun o tipologie consacrată si patentată a traseismului. Un mercenar politic care acum şi-a închiriat serviciile PSD-ului. PSD care, evident, nu va întârzia să spună, ca şi în cazul lui Şerban Nicolae, că nu el, partidul, este răspunzător.

Aşa cum nici Liviu Dragnea nu este răspunzător pentru proiectele de genul acesta, trecute în felul în care sunt trecute prin Parlament.

Guvernul, s-a eclipsat total în materie de asumare. Ce să mai vorbim  de responsabilităţi!

Cât despre USR……Acest alt mesia politic al românilor, transformat în numai câteva luni într-un Iudă, a căzut total în funia derizoriului pentru cei 30 de arginţi, preţul intrării în Parlament…. USR este într-un continuu silentio stampa din perspectiva parlamentară şi de opoziţie şi tot ce mai aflăm de activitatea lui stă sub semnul cancanului, al certurilor de faţadă şi luptelor intestine.

Nimic nou sub soarele parlamentar…

Aşadar, v-aş întreba: Ce este şi cum va fi pentru următorii trei Parlamentul nostru?

Este el multicolor sau monocolor politic? Şi oare cât va mai dura până când oficializarea acestui caracter total monocolor se va produce?

Se ştie, democraţia, că de aia e ea democraţie şi nu dictatură, oferă instrumente şi pârghii de manifestare şi opoziţiei. Evident, dacă aceasta există şi dacă se doreşte să existe.

În aceste condiţii, pe cine am votat noi în iarna anului trecut? Suntem siguri că am avut opţiune diversă şi diversificată sau am votat o mare uniune naţională ce a cuprins şi cuprinde toate partidele existente acum în Parlament? Că doar, uitaţi, avem o indubitabilă şi irefutabilă dovadă prin modul în care acum această instituţie funcţionează.

Vorbeam de soluţii şi vorbeam de democraţie.

Cea care ne oferă şi nouă, nu doar politicienilor, drepturi şi instrumente.

Iar printre ele, unul important este cel de monitorizare a celor pe care îi votăm să ne reprezinte în toate instituţiile statului.

Îmi aduc aminte cum în fostele legislaturi, o mare parte a tunurilor mediatice erau orientate asupra parlamentarilor şi cum pentru mulţi dintre ei, în momente cheie, ca cel al tăierilor salariale şi ale pensiilor, spre exemplu, a existat o reală problemă în cauza Parlament vs. alegătorii, care cereau cu mult mai multă vehemenţă şi aplicabilitate socoteală pentru acţiunile aleşilor lor.

Ce s-a schimbat acum?

Teoretic, drepturile noastre de a cere justificări parlamentarilor pentru acţiunile făcute nu au dispărut.

Practic, însă, ne lăsăm furaţi de imaginea de ansamblu. Cea în care peste toţi parlamentarii şi toate partidele s-a proiectat imaginea lui Liviu Dragnea. Iar noi suntem vrăjiţi şi redirecţionaţi în zone fără nicio relevanţă şi nicio ieşire.

Se vorbeşte tot mai mult despre loviturile de stat pe care le dă Parlamentul în ţările în care stabilitatea democratică se clatină. Pentru că este mai mult decât evident, pe întreg mapamondul se produc schimbări de paradigmă politică. Iar ceea ce istoria a consacrat de-a lungul timpului ca tradiţie politică suferă modificări la fel de radicale ca însuşi obiectul pe care îl vizează.

Parlamentele ţărilor deţin o putere semnificativă în orice stat al lumii, iar în România nu poate fi altfel. De aceea, ar trebui să ne punem extrem de serios problema ce fel de formă de guvernare şi regim politic are România şi unde sunt concentrate cu adevărat pârghiile puterii. În ce instituţii ale statului.

Parlamentul nu este o entitate fără conţinut sau putere reale. Ci este un arhicerebel care mediază între societatea civilă şi restul de instituţii de guvernare ale statului. El este un barometru al realităţilor politice ale ţării. Iar în cazul în care Parlamentul suferă mutaţii sau malformaţii şi, în loc să îşi îndeplinească reala şi sănătoasa funcţie pe care a primit-o din construcţie, ajunge inamicul principal al corpului statal, este doar o chestiune de timp până când el poate deveni însuşi elementul implozant al respectivului stat.

Related posts

Umbrele din spatele primarului

Liviu Dragnea, de la stanga, la dreapta

Când începe şi când se termină campania electorală