La nici șase luni de la alegerile parlamentare din Romania si imediat dupa cele prezidentiale din Franta, putem incerca o comparatie intre o tara de la periferia UE si una din inima sa. Cat de asemanatoare si cat de diferite politic sunt cele doua țări? Principalul înfrânt al acestor alegeri franceze a fost stânga tradițională – socialiștii.
Subminați de prestația ștearsă a lui Francois Hollande, de rezultatele neconvingătoare ale guvernelor de stânga din acest răstimp, de dificultatea de a răspunde eficient provocării teroriste – care a vizat cu precadere tocmai Franța in ultimii ani –, lipsiti de un lider suficient de carismatic, socialiștii au privit pe jumătate cu satisfacție ascensiunea rapidă a lui Emmanuel Macron, privit mai degrabă ca un potențial aliat decat ca un adversar.
In Romania, stânga a castigat detasat recentele alegeri, desi nu cu mai mult de un an in urma guvernul Pontea cădea rușinos in urma protestelor de strada. Mai mult decat atat, PSD a castigat de aceasta data cu un program mai explicit de stanga decat pe vremea lui Adrian Năstase, Mircea Geoană ori Victor Ponta si a si inceput sa-l puna in practica, riscand chiar sa dea peste cap economia. Spre deosebire de socialistii francezi, social-democratii romani sunt mult mai îngăduitori și lipsiți de complexe in raport cu coruptia si au opinii mai asimilabie dreptei in ce priveste imigranții. Marea surpriza, in Franta, a fost succesul extremei stângi, la un pas de extrema dreaptă.
In Romania extrema stanga nu are reprezentare politica, desi un animit populism mai nou al PSD a schimbat profilul partidului, candva de centru-stânga cu elemente chiar liberale. Probabil trecutul comunist al țării a redus deocamdata prezenta extremei stangi la un numar redus de tineri – mai degraba atrasi de anarhism – si la cativa intelectuali neo-marxisti, inca lipsiti de o reala influență.
Dar nici extrema dreapta nu e mai bine plasata in Romania. Desi acum cativa ani parea chiar aproape de putere – unul din liderii sai a ajuns chiar in turul doi al alegerilor prezidentiale in 2000 –, intre timp s-a resorbit in cateva grupuscule nesemnificative.
Partidul România Unită n-a reusit sa intre in Parlament, chiar daca un personaj cu o ocultă influență precum Sebastian Ghiță, candva apropiat de premierul Victor Ponta, ajunsese sa-l prefere puternicului PSD. De fapt, acest din urma partid i-a preluat cu succes anumite teme, cum ar fi xenofobia – intre timp George Soros a devenit `inamicul public nr.1` –, islamofobia si sprijinirea preferentiala a Bisericii Ortodoxe. Naționalismul are viață lungă intr-o tara care a cunoscut doua decenii de comunism `național` si alte doua dominate de Partidul România Mare și de ura propagată de liderul său, C.V.Tudor – un emul al lui Jean-Marie Le Pen.
In ceea ce priveste dreapta franceza, infrangerea sa – la limita, totusi – se datoreaza dezvaluirilor despre Francois Fillon, initial marele favorit al scrutinului. Cupiditatea sa – presupuse angajari fictive ale membrilor familiei sale ori daruri scumpe primite prea usor – a subminat o retorica bazata pe demnitatea de a fi bogat. Si a întărit neincrederea intr-o clasa politica cu supărătoare năravuri boierești. In Romania dreapta nu mai e perceputa ca atare.
Partidul Mășcarea Populară e asumat de dreapta, dar macar vechiul PRM castiga nenumarati adepti promitand ca va curăța țara de putregai, fara a pactiza fățiș cu aparatorii corupției cum face acum Traian Băsescu – cel ce castigase presedintia cu sloganul `arde-i pe corupți`. Si PNL se considera de dreapta, dar versatilitatea sa din ultimii ani i-au ros serios credibilitatea. Cum problema securitară nu are aceeasi pondere in Romania ca in Franța – confruntată cu un numar crescând de imigranți și cu un pericol terorist acut –, si temele dreptei sunt diferite in cele doua țări.
Ceea ce lipseste in Romania e tocmai centrul, cel ce chiar acum a oferit Frantei un presedinte.
Doar doi politicieni au dovedit in ultimii ani `aptitudini` de centru: Klaus Iohannis si Dacian Cioloș. Desi propulsat de PNL, actualul presedinte s-a dovedit capabil sa-si construiasca autoritatea pe o pozitie realmente independenta, departe de ambitiile fanteziste si de intrigile sterile ale fostilot tovarăși politici.
Și mai mult potențial de a promova un curent de centru are fostul premier Cioloș, caruia ii lipseste acum atat de mult tocmai un partid pe măsură. USR nu e tocmai de ceea ce are nevoie, fiind un mix eterogen de stângism si conservatorism.
Pentru o construcția mai solidă de centru trebuie evitate exact aceste tendințe. Ca si Emmanuel Macron, Dacian Cioloș ar trebui sa-și construiasca partidul de la zero.
