14 C
Bucharest
October 27, 2020
EDITORIALS IN ROMANIAN

Cu tinerii politicieni români, înainte?

Zilele trecute, liderul USR, Nicuşor Dan, şi-a dat demisia de la şefia uniunii/partidului.

Un gest şi un eveniment care, cel puţin din punctul meu de vedere, au survolat razant atenţia presei şi pe cea a opiniei publice, cu mult sub greutatea impactului pe care un astfel de moment ar fi trebuit să îl aibă pentru o societate civilă care, nu mai demult de acum un an, vedea în tânărul matematician şi în nou-născuta mişcare social-civilă o înfloritoare şi proaspătă idee democratică- acea iluzorie luminiţă de la capătul infinitului tunel al politicii româneşti.

Şi asta pentru că Nicuşor Dan şi USR-ul s-au vrut a fi acea (altă) gură de oxigen. Acel vapor numit “Speranţă” care, din păcate, s-a transformat aproape peste noapte, aşa cum s-a şi materializat în lumea politicii, într-o bărcuţă de hârtie aflată într-o mare şi periculoasă derivă pe apele tumultoase ale oceanului politic. O derivă apărută în mod straniu, din însuşi sânul noii uniuni prin încleştări şi lupte intestine între liderul oficial al acesteia şi ceilalţi aspiranţi la putere şi întâietate.

Gestul liderului USR de a demisiona din fruntea formaţiunii politice cu care s-a identificat până la o confuzie aproape totală- şi nu neapărat benefică sau pozitivă în sensul locului şi rolului pe care acesta o are sau a avut-o în conştiinţa opiniei publice- a fost motivat, cel puţin ca fond, de o chestiune de moralitate şi echidistanţă democratice faţă de unul dintre aspectele cele mai importante şi delicate dezbătute în ultimele luni în arena socialului din perspectiva politicii- redefinirea constituţională a noţiunii de familie.

Pe scurt, domnul Nicuşor Dan a considerat de cuviinţă să se poziţioneze “neutru”- prin demisia din fruntea partidului (sic!)- în chestiunea definirii familiei tradiţionale, explicând că el, personal, nu găseşte nici oportună şi nici corectă ideea de a se ralia la un astfel de demers ce contravine întru-totul propriei sale viziuni şi, în mod special, idealurilor şi motivaţiei ce au stat la baza apariţiei de facto a USR-ului.

Cum ar veni, domnul Dan, ca lider de partid şi ca parlamentar al României, nu se poate plasa de nicio parte a vetoului politic în această chestiune delicată. Şi, ca atare, preferă să facă un pas în spate, lăsându-le românilor povara deciziei şi celorlalţi politicieni stigmatul oprobiului public în cazul în care lucrurile vor ieşi prost, extrem de prost, şi de această dată.

Aş îndrăzni să spun că gestul şi atitudinea tânărului lider politic sunt nu doar stranii, dar mai ales extrem de volatile şi lipsite de orice urmă de maturitate politică în condiţiile în care românii, cei care au ales în urmă cu un an să voteze USR-ul în mod particular şi pe domnul Nicuşor Dan în mod special, au sperat că, odată cu intrarea USR-ului în Parlament, să poată fi creat un minimum punct de contrapondere şi echilibru sau echidistanţă în zona opoziţiei care să mai reducă din handicapul şi dezechilibrul din ce în ce mai îngrijorător în care se află de ani de zile puterea noastră politică.

Însă, se pare că tinerii lideri politici din România nu au nici capacitatea, nici dorinţa şi nici măcar intenţia de a schimba cu adevărat paradigma politicii naţionale. Ca să nu mai spun de ralierea la noul streaming politic european! Aşa cum este cazul mai noilor şi tinerilor lideri politici ai Europei şi ai lumii, cum sunt Emmanuel Macron, Justin Trudeau sau, de ce nu, atât de controversatul şi atipicul Alexis Tsipras.

De ani de zile, se tot vorbeşte de o îmbătrânire şi o anchilozare periculoase ale liniei şi viziunii politice în statele Europei, acestea fiind resimţite din plin şi extrem de puternic mai ales în rândul statelor est-europene cum este şi România.

În ultimii ani, în România, am asistat cu toţii la ridicarea şi dispariţia aproape peste noapte a tot felul de partide, alianţe şi uniuni. Cum este cazul USR-ului, sau cum a fost cel al  USL-ul sau PRU-ul, ce au încercat printr-un soi de scamatorie politică de conjunctură să creeze iluzia unei reforme politice care să aibă drept motor şi avatar figuri de tineri lideri politici cum sunt Nicuşor Dan, Victor Ponta, Bogdan Diaconu şi, mai nou, ca o ultimă şi disperată tentativă de rostogolire de tip Hopa-Mitică,  Daniel Constantin. Relocat cu tot cu rămăşiţele pseudo- conservatoare şi cvasi-liberale sau de ce natură or mai fi ele sub o nouă găselniţă politică apărută în urmă cu numai câteva zile- “Pro România”.

Însă, pe cât de multe şi variate au fost şi sunt aceste tentative din ce în ce mai patetice, transparente şi total lovite de nulitate din partea politicienilor de a cosmetiza şi a lipi noi poze, sigle şi sloganuri pe atât de arhaizatele şi perimatele rable politice partinice, pe atât de mari şi direct proporţionale par să devină şi lehamitea şi indiferenţa românilor faţă de orice formă de manifestare a “noului, altfelului şi tânărului” în politica autohtonă.

Românii sunt din ce în ce mai puţini dispuşi să plece urechea, să închidă ochii şi să înghită pe nemestecate ofertele de nerefuzat în materie de noi variante ale unei “altfel” de simulări a democraţiei. Fie ea făcută cu şi de către nişte oameni a căror vârstă biologică poate reconforta şi trimite cu gândul la nou şi inovator.

Şi cum ar putea fi altfel când, privind peste umărul Balcanilor, vedem cum Europa îşi schimbă din mers mentalitatea şi direcţia politice prin oameni de genul lui Emmanuel Macron, devenit în numai un an nu doar o adevărată vedetă politică naţională, dar, mai ales, o tânără şi uluitoare revelaţie şi speranţă la nivelul politicii internaţionale? Un nou lider pentru o nouă lume. O lume făcută nu doar din multe vorbe, un bun PR politic şi o infinită şi imperioasă nevoie a decanilor de vârstă ai politicii mondiale de a primi in bolus o uriaşă infuzie dintr-o altfel de viziune şi gândire democratice, ci mai ales o lume care vizibil şi vădit îşi schimbă orientarea şi drumul de până acum în felul în care pot şi trebuie să fie regândite şi reimplementate în lume preceptele democraţiei.

Dar, în România, aşa cum am mai spus, timpul, oamenii şi faptele par desprinse dintr-un cu totul alt univers. Unul care nu are nicio legătură cu viitorul. Unul care pare că nu mai are nici cea mai vagă legătură nici măcar cu prezentul restului lumii.

Şi ca un exemplu de un “altfel” în care se poate observa cu ochiul liber şi cu mintea limpede cam cum se întâmplă lucrurile la noi, mă întorc din nou la Daniel Constantin.

Un politician tânăr. Însă, un politician tânăr doar biologic. Pentru că, la nivel de tendinţă a mentalităţii şi a faptelor pe care le-a vădit în anii de când şi-a făcut debutul pe scena politică românească, Daniel Constantin reflectă un om îmbătrânit şi rutinat într-o model cu un puternic iz cameleonic, conjunctural şi anexabil oricărui gen de politică sau lider politic consacrat, adânc şi temeinic înfipt în succesul nestrămutat din ultimii douăzeci şi ceva de ani de afaceri politice la nivel înalt din România.

Cum s-ar spune: cu oricine, oricum şi oricând, numai la bal să fie!

Parcursul politic al lui Daniel Constantin este deja ştiut şi bifat în repetate rânduri de către orice consumator de politică din România. Cu un debut oarecum obscur în zona conservatoare a eşicherului politic, eşuat mai apoi din cauză de faliment de natură penală la lider şi implicit la partid, tânărul şi ambiţiosul politician Daniel Constantin a traversat rapid orice obstacol sau impediment de natură ideologică sau doctrinară de tip conservator şi a trecut  în barca USL-ului. Adică mai la stânga de centrul axei politice. Devenind ministrul agriculturii în cabinetul Ponta, vicepremier şi unul dintre apropiaţii fostului lider al stângii. Ca, mai apoi, după ce sorţii s-au arătat nefaşti şi în cazul USL-ului, domnul Constantin să facă un alt salt extrem de bine studiat şi coordonat şi să aterizeze ferm şi direct în picioare în confortabila şi profitabila curte a unei alte formaţiuni politice ce s-a dovedit suficient de bine antrenată în eternul război de guerrillă politică cât să străbată cele peste două decenii de contorsionări şi răsturnări imprevizibile şi să ajungă, încă o dată, întreagă şi nevătămată la actuala masă a puterii- PNL via Călin Popescu Tăriceanu via ALDE.

Se pare totuşi că destinul nu a ţinut nici de această dată până la capăt cu tânărul lider care a ocupat în actualul cabinet stângist Grindeanu un alt fotoliu ministerial. Şi, iată că, din nou, Daniel Constantin a trebuit să plece de la masa puterii. De această dată însă, eliminat fiind de patter familia, alt protector şi alt mentor de-ai săi în persoana liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.  Motivele care au dus la această ruptură şi umilinţă brutală aplicată tânărului politician sunt oarecum oculte, deşi extrem de lesne de dedus. Lupta pentru putere şi coatele ascuţite nu sunt pe placul bătrânilor lideri politici români.

Cu toate acestea, încă o dată, Daniel Constantin se dovedeşte a fi o mică, dar inepuizabilă sursă de dibăcie şi stratageme politice. Ca atare, nu mai târziu de acum câteva zile, în pepiniera ad-hoc a partidelor noastre a mai apărut unul nou nouţ. El poartă numele de “Pro România” şi îl are ca lider pe nimeni altul decât eternul Daniel Constantin. Noul partiduţ a fost lansat sub sintagma #altfel.

De ce #altfel? Păi, în primul rând, aşa este la modă. Iar, în al doilea rând, un #altfel pus în dreptul unui nou partid poate schimba fundamental situaţia politică românească. Asta în impresiile domnului Daniel Constantin.

Din câte am înţeles din scurta şi alambicata sa declaraţie, acest #altfel ar face referire şi la un “ceva” de alt gen în aceeaşi eternă ciorbă tradiţională politică românească cu menţiunea că linia şi viziunea pe care se mizează în cadrul acestei noi formaţiuni este aceea de patriotism într-o formă extrem de originală şi personalizată.

Pentru că, conform spuselor domnului Constantin, “înainte de a fi “pro-NATO” şi “pro-european” oamenii politici trebuie să fie pro-România”. O declaraţie şi o concluzie pe cât de uluitoare, pe atât de stranii, aş îndrăzni să spun.

La fel de uluitoare cum a fost şi cealaltă parte a declaraţiei domnului Daniel Constantin care a ţinut să menţioneze că: “Presa a speculat. Aţi văzut, n-am invitat oameni politici pentru că vreau să facem lucrurile altfel”. Altfel cum şi altfel cu cine? Pentru că, printre invitaţii prezenţi la eveniment, s-au aflat personaje şi personalităţi eminamente politice de genul Laurenţiu Rebega, europarlamentar naţionalist, sau Mihail Sturzu, membru PRU.

Aşadar, oamenii politici români, în viziunea unui tânăr lider politic ca domnul Daniel Constantin, ar trebui să revină la simţiri şi atitudini mai mult pro-româneşti şi pro-naţionaliste, pentru că de patriotism nici că poate fi vorba mai ales când această vorbă vine din gura şi din dreptul unui globetrotter politic ca domnul Constantin. Ci nu mai pro-europeni şi pro- democraţie! Aşa cum  pare să se întâmple în prezent şi cum se vede că se va întâmpla fără niciun dubiu în viitor pentru majoritatea ţărilor europene şi liniei politice pe care liderii acestora merg fără nicio abatere.

Aceasta nu ar fi şi nu este, din păcate, unica şi ultima situaţie în care politicienii români nu doar că nu reuşesc să menţină un minimum echilibru între declaraţii şi fapte pe plan politic intern. Dar, îngrijorător rămâne faptul că aceştia aleg mereu să mergă înapoi, în avalul istoriei atunci când toată Europa şi lumea merg în amonte, în viitor.

 

Related posts

Noul rasism

Examenul maturităţii românilor

Partid. Parlament. Guvern. Guvernare. Ţară- Liviu Dragnea