EDITORIALS IN ROMANIAN

Nu te grăbi. Mergi la treabă, lasă.

Tudose. Mihai Tudose.

Aceasta a fost prezentarea pe care Liviu Dragnea i-a făcut-o noii sale achiziţii de locţiitor la atât de mult râvnitul, nepreţuitul şi, deocamdată, inaccesibilul fotoliu de prim-ministru al propriului cabinet ajuns în runda a doua a galei pesediste de guvernare.

Butada domnului Dragnea este evident şi direct legată de speculaţiile lansate în spaţiul public la adresa identităţii mai mult sau mai puţin politice a domnului Tudose. Aceea de “om al sistemului” sau “structurist”, despre care s-a făcut şi se face mare caz, alături de plaga plagiatului şi altor metehne strict umane care, în opinia mea, nu privesc binele naţional şi nu impietează, deocamdată, asupra capacităţilor manageriale deosebite pe care domnul Tudose le-ar  putea demonstra, mai mult decât a făcut-o predecesorul său, domnul Grindeanu, la capitolul politică de guvernare.

La o primă vedere, noul cabinet supranumit “Dragnea 2”  nu se distinge cu nimic în mod special faţă de varianta “Dragnea1”. Asta din perspectiva modului în care au fost selectaţi şi promovaţi atât prim-ministrul, cât şi miniştrii aferenţi cabinetului.

De ce spun asta? Pentru că majoritatea celor interesaţi de ce se întâmplă pe scena politică actuală îşi pune întrebarea într-un mod cât se poate de legitim, însă total retoric evident, cam care ar fi noutatea şi deosebirea între proaspătul dispărut şi atât de dătător de convulsii şi crize Guvern Grindeanu şi noul, vechiul şi atât de palidul Guvern Tudose care, mie personal (şi se pare că  nu doar mie), îmi induce o stare de non-fiinţă încă dinainte de a începe să fiinţeze.

E ca şi cum am asista la un soi de parodie pusă în scenă de liderul stângii dintr-un motiv care, în viziunea acestuia, are la bază şi pe fond o motivare cât se poate de reală,  serioasă şi gravă. Cea prin care statul român ar trebui guvernat într-un mod de excepţie de către persoane excepţional de bine antrenate şi pregătite, nu doar politic, dar care, din păcate, la finalul unui anumit număr de luni, într-un moment ştiut doar de Liviu Dragnea, se întâmplă să devină indezirabile, total nepotrivite, ba chiar ostile acestui rol de excepţie.

Chestiune care s-a transformat într-un adevărat butoi cu pulbere sau cartof fierbinte pe care nu se ştie când şi nu se ştie cum, dar se ştie cert că liderul stângii îl va detona sau îl va plasa în mâinile sau în ograda românilor.

Astfel, ca şi în urmă cu aproape şase luni, acelaşi domn Dragnea a apărut în conferinţa de presă pentru prezentarea noului prim-ministru şi a noului cabinet PSD-ALDE. De data aceasta, domnul Dragnea a fost însă însoţit de un alt domn, care se întâmplă să poarte numele de Mihai Tudose. Un domn care s-a arătat extrem de bucuros pentru onoarea făcută, dar şi foarte serios şi respectuos plasat cu un pas în spatele înaintemergătorului lider PSD. Aşa cum acelaşi domn Dragnea a dat citire, în prezenţa tăcutului şi impalpabilului nou prim-ministru, noii liste cu miniştrii care vor urma să ocupe cele 26 de portofolii şi fotolii de la Palatul Victoria.

Până aici, nu am putut sesiza nimic nou în schema de lucru pe guverne a domnului Dragnea.

Singura diferenţă oarecum notabilă între modelul de guvern “Dragnea 2” şi “Dragnea 1” rezidă în prezenţa a nouă nume de noi miniştri pe lângă vechea baterie de miniştri demisionari, însă de sine stătători, din varianta unu. Iar, ca o tuşă de exotism adusă domeniului de funcţii şi numiri de nivel şi rang înalt în stat pe care Liviu Dragnea a dat-o noului său cabinet, o putem remarca pe cea de “vicepremier cu probleme speciale”. Poziţie care, în tălmăcirea directă şi în viziunea personale ale creatorului de guverne PSD transpuse în auzul largului auditoriu prin vocea lui Mihai Tudose, ar deţine responsabilitatea de coordonare interministerială, însă, fără un portofoliu.

Asta pentru că o parte a marelui rău pe care l-a vădit guvernarea Grindeanu şi-a găsit o explicaţie în faptul că lipsa de performanţă a fostului premier şi a miniştrilor din subordinea sa a fost cauzată în parte şi de către nefericita incapacitate de comunicare interministerială.

Dar, ce să vezi?!!

Această incapacitate, pare-se, e ca un soi de molimă ce se ţine scai de capul guvernelor dragniste. Atât timp cât, la nici câteva ore de la învestitură, au apărut deja  nefaste şi nefericite distorsiuni şi fracturi în comunicarea dintre proaspătul prim-ministru şi mai tânărul său coleg de la Finanţe care, nici bine înscăunat, cuprins fiind de un impuls inexplicabil, sinucigaş, a ieşit în faţa presei declarând că Pilonul II de pensii se va desfiinţa!

”Dumnezeule, de unde scoateţi?! Cum să spună aşa ceva, o să vorbesc cu el..” a fost reacţia lui Mihai Tudose la bomba trântită în plin moment al victoriei de către guralivul şi nesăbuitul coleg proaspăt învestit.

„O prostie!”. Răspunsul lui Liviu Dragnea la aceeaşi afirmaţie a aceluiaşi ministru.

În fine, una peste alta, am intrat într-o nouă buclă politică. Avem un nou Guvern.  Ca atare, ar trebui să putem spune că avem o nouă valoare sau măcar un nou start de la care toate lucrurile ar trebui să meargă ca unse.

Ar trebui, însă..

Ca în orice nou ciclu politic, schimbările nu se rezumă doar forme adică la un alt prim-ministru şi un alt cabinet. Ci ele vin la pachet, după cum deja s-a şi anunţat, cu o revizuire cu mult mai importantă şi impactantă asupra singurului punct de interes general national şi care ţine de fondul adevăratei probleme – Programul de Guvernare.

Ei, şi pentru că am ajuns de fapt la locul care a început să ne doară din ce în ce mai tare şi mai evident pe noi toţi, trebuie spus că acest fantastic Program de Guvernare, ajuns precum linia orizontului ce există doar în mod virtual, dar care fizic nu poate fi atinsă niciodată, a devenit o armă extrem de periculoasă în mâna şi în mintea liderului PSD.

Şi asta nu doar pentru că nu s-a întâmplat absolut nimic bun din tot ceea ce s-a vorbit şi s-a promis încă dinainte de momentul câştigării alegerilor de către PSD-ALDE şi intrarea la guvernare, dar mai ales pentru că lucrurile au început să devină din ce în ce mai încâlcite, fantasmagorice şi distructive în planul realităţii colective române din perspectiva eternului şi inexistentului în fapt mare şi sfânt Program de Guvernare. Cel cu care Liviu Dragnea a reuşit să dărâme până şi propriul Guvern. Dându-ne în cap nouă, la fiecare altă tură de “criză” pe care o mai autogenerează din motive ce, în mod evident, nu mai ţin de dialectica şi demagogia politice sau de mişcări şi maşinaţiuni abstracte de aceeaşi natură. Ci ţin de interesele personale ale lui Liviu Dragnea. Interese ce în mod clar nu au nici în clin, nici în mânecă cu binele, stabilitatea, progresul sau interesele statului român şi ale românilor. Ca să nu mai vorbesc de avut vreo tangenţă, fie ea cât de mică, cu vreun Program de Guvernare real şi pozitiv pe care oricare dintre guvernele Dragnea aflate pe linia de joc de acum înainte să poată să îl pună în practică măcar în procent de 1%. Ce să mai zicem de acel 100%  rămas totuşi doar o altă cifră total abstractă din programul de aceeaşi sorginte.

Iar asta, tradus în termeni cât se poate de simpli şi pe înţelesul general- interesele  particulare şi stricte ale domnului Dragnea au permis câteva modificări “minore” în Programul de Guvernare. Pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale. Care modificări aduc cu ele însă un adevărat tsunami de îngrijorare, critici şi proteste din partea specialiştilor în economie, afaceri, investiţii şi a tuturor acelora care îşi văd ameninţată puţina şi firava stabilitate rămasă pentru orice om care munceşte şi trăieşte în România.

Voci din zone cu greutate şi impact în economie, finanţe, mediul de afaceri şi mediul de investiţii româneşti trag semnale după semnale de alarmă de luni de zile. Acum, ele au ajuns să urle la propriu prin intermediul mass-media, atrăgând atenţia că Programul de Guvernare multlăudat şi excesiv fluturat de Liviu Dragnea ca soluţie supremă şi ultimă pentru bunăstarea şi propăşirea naţiunii române reprezintă de fapt una dintre cele mai toxice aplicaţii politice care au existat şi au fost folosite de-a lungul ultimilor decenii în România pe post de vehicul de manevră politică în interesul unui lider intoxicat la propriu de “beţia puterii nelimitate”.

De altfel, discursul preşedintelui Klaus Iohannis rostit cu ocazia evenimentului de depunere a jurământului  noului Guvern subliniază din plin această realitate terifiantă a bilanţului celor şase luni de guvernare pesedistă, profeţind sumbru asupra viitorului imediat şi nelăsând loc de niciun echivoc sau interpretare: “..O formulă scurtă, foarte scurtă, care ar caracteriza aceste prime şase luni ar putea suna aşa: Aţi băgat ţara în criză fiindcă nu aţi ştiut să guvernaţi! Acum, după ce unii s-au strauit destul de mult să termine repede această criză, găsim coaliţia cu un nou guvern şi, surprinzător, cu un nou program de guvernare. Noi taxe se anunţă pentru români, noi impozite, după ce abia am promulgat legea prin care cresc salariile deja se anunţă contra-măsuri. Programul de guvernare a fost schimbat în puncte sensibile. În 6 luni, schimbăm de la reduceri de taxe la reintroduceri, de la creşteri de salarii la taxa de solidaritate. Un astfel de comportament nu se încadrează în predictibilitatea fiscal bugetară. Un astfel de comportament cu siguranţă induce dubii în mediul de afaceri. Dacă va fi sustenabil, nu ştiu, dar, stimaţi PSD-işti, ALDE-işti, UDMR-işti, în numele românilor, vă rog să încheiaţi cu această ţopăială fiscal-bugetară. Taxa de solidaritate – dle premier, fiţi solidari cu românii şi guvernaţi responsabil. Vă solicit să guvernaţi în aşa fel încât să ne încadrăm în marja de deficit de 3%. Vă solicit să guvernaţi în aşa fel încât românii să aibă garanţia că guvernul apară şi promovează statul de drept.

Nu-mi doresc niciodată să mai avem sincope de tipul OUG 13.

Vă rog să faceţi tot ce e necesar pentru a arăta partenerilor noştri din NATO, din UE, că suntem oameni serioşi, suntem o ţară serioasă, cu toate sincopele politice, şi că ştim să ne respectăm angajamentele. Dovediţi că ştiţi să respectăm angajamentul de 2% pentru apărare, dovediţi că suntem capabili să ţinem deficitul sub control, să avem în continuare creştere economică.”

Însă pare că nimeni şi nimic nu reuşeşte să-l oprească sau măcar să-l placheze pe liderul stângii din gloriosul, incendiarul şi devastatorul său maraton spre deja obsesivul deziderat şi scop finale- fotoliul de prim-ministru şi, de ce nu, în final, preşedinţia statului.

Absurd şi halucinant sau nu, se pare că acesta este şi a fost dintotdeauna singurul şi unicul scop al preluării de putere pe care Liviu Dragnea a urmărit-o ani de zile, în primul rând în sânul PSD-ului şi, nu în ultimul rând, în ierarhiile cele mai înalte ale statului român.

Şi, ca să-l citez încă o dată pe şeful statului, pe scurt, foarte pe scurt:

Ce îi rămâne Guvernului Tudose de făcut pentru următoarele săptămâni sau luni de guvernare pe care domnul Dragnea i le-a hărăzit?

Să nu se grăbească. Să meargă la treabă şi…lasă.

Related posts

Cotele de gen şi reprezentativitatea reală a femeii în România

Romania, tara codurilor cu probleme

Panama Papers, jurnalism de investigatie sau scurgeri ’cu dedicatie’?