EDITORIALS IN ROMANIAN

Cleptocryptocraţia

Ce fel de regim politic are România în acest moment?

Este o întrebare legitimă de la care putem porni în orice sens al unei analize cât se poate de imparţiale asupra modului în care decurg lucrurile în politica noastră de stat.

Torentul neîntrerupt de evenimente din planul politicii românesti actuale are conotaţii şi efecte deloc pozitive, ci din ce în ce mai grave, riscând să compromită definitiv echilibrul dinamicii interne al statului şi al democraţiei româneşti. Iar suma acestor evenimente poate provoca o deraiere, cu tot cu ţară şi români, într-un peisaj care nu are nici cea mai vagă legătură cu lumea civilizată şi cu valorile acesteia sau cu un regim politic modern, democrat, al unui stat de drept.

Nu am depăşit bine momentul ultimei crize politice provocată de aceiaşi oameni care fac politică în România (o criză care de data aceasta a lovit în zona de guvernare a statului), că am şi ajuns, aproape instantaneu, la un alt nivel de scandal şi şoc gregar: un alt episod din interminabila saga a dezvăluirilor incendiare pe care, de această dată, le fac jurnaliştii de la Rise Project.

Aceste devoalări au ca subiect şi obiect persoana lui Liviu Dragnea şi sistemul de reţele mafiote pe acesta şi camarilla sa aflată acum la putere se pare că l-au ţesut şi l-au implementat în cadrul întregii structuri statale de-a lungul timpului, creând un adevărat monopol al resurselor şi pârghiilor vitale ale ţării.

La o primă impresie, conţinutul acestor proaspete dezvăluiri pare să dezlege misterul motivelor din spatele  intangibilităţii şi omnipotenţei pe care actualul lider PSD le-ar avea şi le-ar controla fără echivoc, discreţionar, indiferent la orice avertisment, presiune sau tentativă de stopare a acestui infernal tăvălug.

Şi ca totul să fie şi mai abracadabrant şi mai spectaculos, aşa cum se tot întâmplă în România, suprapus acestui ultim tun mediatic de devoalare şi deconspirare a unei părţi importante ce constituie uriaşul web al subteranelor corupţiei cu care se confruntă România de mai bine de două decenii şi jumătate, a fost repornit şi interminabilul scandal din sânul Justiţiei.

Cel care, acum, are ca punct central cea mai importantă instituţie de luptă împotriva corupţiei din stat, DNA-ul, şi, nu în ultimul rând, pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al acesteia. Însă, antagonizarea şi demonizarea instituţiei DNA-ului şi ale Codruţei Kovesi au început cu ceva vreme înaintea acestui moment, ca un preludiu sau uvertură la cele ce aveau să vină şi, iată că, tocmai au sosit.

Laura Codruţa Kovesi a început să fie transformată metodic şi sigur de ceva vreme, din eroina pozitivă a naţiunii române, cea care se bătea pe viaţă şi pe moarte cu balaurul cel cu mii de capete care devoră şi anihilează democraţia şi stabilitatea românească, într-o paria.

Un fruct  al binelui care, odată ajuns în contact cu mediul putred şi noxele pe care le generează puterea, a fost atins iremediabil de letalul microb al plăgii împotriva căreia a luptat ani de zile, pierzându-şi nu doar credibilitatea şi intransigenţa de care părea să dea dovadă în anii din urmă şi pentru care a fost atât de mult şi îndelung lăudată de către chiar cei care acum s-au întors împotrivă-i, ci mai ales dreptul de a fi unul dintre “generalii justiţiari” de frunte în acest război interminabil ce decimează de ani de zile România şi imaginea ei în lume.

Aşadar, maşina de luptă politică şi escadrilele personale şi personalizate ale puterii au început să procedeze la atacuri sistematice, masive asupra Justiţiei, folosindu-se fără prea mare scrupul sau rafinament, dar cu mult spor şi cu o vădită satisfacţie de regula de aur ce stă la baza oricărei manipulări în folosul şi în sprijinul menţinerii puterii- Divide et impera!

DNA-ul a fost pus pe jar, din nou, din cauza luptelor intestine între vârful instituţiei şi diferite nivele ale acesteia. Un puseu previzibil aş îndrăzni să spun.  Doar amânat pentru o perioadă, vreme în care Liviu Dragnea &Co au fost puţin ocupaţi cu croşetatul la o “criză” de Guvern, câteva mici şi simbolice schimbări esenţiale în “Evanghelia Guvernării” şi rearanjarea în poză, cu tot cu partituri şi pe voci, a mai noului premier şi corului de cameră aflat în spatele acestuia.

Apoi, a urmat rândul presei. Pentru că, nu-i aşa?!, alături de Justiţie, presa reprezintă unul dintre pilonii de putere ai statului şi un garant al apărării principiilor fundamentale ale democraţiei în toate ţările civilizate ale lumii. Asta, cel puţin teoretic.

Asupra presei, au fost asmuţiţi ferocii şi fioroşii dulăi ai ANAF-ului. O altă instituţie importantă  a statului care, tot teoretic şi principial, ar trebui să asigure stabilitate, credibilitate, încredere, transparenţă, imparţialitate şi, mai ales, mai ales!!!! echidistanţă faţă de orice zonă a influenţelor politice şi de putere în stat. Dar o instituţie care dă dovadă că nu a reuşit să scape de aceeaşi nefastă infestare prin contactul nemijlocit cu atât de extinsa şi omniprezenta caracatiţă politică, devenind un alt instrument, unul dintre multele şi puternicele instrumente ale stăpânilor zilei, care le dă fiori românilor şi este perceput de către oricine drept un soi de adunătură de taxidari altoiţi cu zapcii aflaţi la cheremul ocârmuirii.

Se spune că, total întâmplător, săptămâna trecută, inspectorii ANAF au descins în forţă în două redacţii de ziar- Rise Project şi Hotnews. Exact după primul val de dezvăluiri făcute de cele grupuri de presă legate de complicatul, întortocheatul şi tenebrosul labirint de corupţie pe care Liviu Dragnea şi obedienta curte din jurul său l-au construit şi îl gestionează de ani întregi atât în ţară, dar şi peste hotare. Şi tocmai în perioada în care cele două grupuri de presă se pregăteau pentru o nouă expunere a altor dovezi din acelaşi ciclu. Descinderea s-a făcut incognito şi în forţă, iar drept justificare a avut la bază o…”anonimă” venită la pachet cu o analiză de risc întocmită de inspectorii respectivei instituţii.

Evident, Liviu Dragnea s-a arătat, ca de obicei, cum altfel decât extrem de uluit şi de oripilat de ipotetica abominaţie cum că aceste fenomene misterioase ce cutremură iară biata Românie din toate temeliile (atâtea câte au mai rămas ele intacte şi capabile să mai susţină ceva din stat şi din democraţie) nu au nici cea mai vagă legătură cu vreo comandă proprie sau cu vreun gând de răzbunare d’ale domniei sale. Ci că totul este, fără niciun dubiu, o manipulare abjectă venită din partea duşmanilor liderului PSD! Aceştia încearcând să mânjească şi să distrugă impecabila imagine şi excepţionalele intenţii de bine pe care liderul stângii le are în legătură cu statul român şi românii.

Însă, dincolo de orice mistificare răuvoitoare şi de orice spectacol de presă, fie el oricât ar fi de plin de adrenalină sau de elemente de hipnoză în masă care să ţină ocupată şi distrasă atenţia opiniei publice de la adevăratele probleme, gravitatea ce decurge din tot acest interminabil “război” dintre politic şi orice parte a statului, mai mult sau mai puţin politizată, o reprezintă adevăratele efecte pe care le au toate aceste convulsii şi crize ce nu se mai sfârşesc, devenite o emblemă de ţară şi o boală letală care macină încet, dar sigur orice şansă ca România să mai poată spera să iasă de sub semnul nefastei zodii a corupţiei şi a disoluţiei sub care stă de aproape treizeci de ani.

România se zbate de ani de zile într-un continuu război dus între puterea politică şi instituţiile statului, între diverse grupuri de interese care au deţinut într-un moment sau altul puterea şi facţiuni ale aceloraşi grupuri care au dorit să preia această putere integral, între Justiţie şi politic, între politic şi presă, între presă şi presă, între cetăţeni şi politic, între cetăţeni şi cetăţeni, etc., etc .

De ani de zile, România îşi caută stabilitatea şi identitatea politice, sociale, dar, mai ales, europeane şi mondiale. Iar această identitate pentru care câteva generaţii de oameni au făcut sacrificii inimaginabile şi continuă să le facă este departe de a fi măcar găsită. Ca să nu mai spun conturată, stabilizată şi îmbogăţită în vreun fel democratic.

În România, au existat şi continuă să existe regimuri politice iniţiate şi implementate conjunctural. Fiecare dintre ele în funcţie de interesele de moment ale grupării politice aflate, rotativ sau nu, la putere din momentul 1989 şi până azi.

În România, nu a existat încă un regim politic unitar, predictibil şi solidar în viziune şi interese cu statul român şi cu românii.

În România celor aproape treizeci de ani de pretinsă democraţie, instituţiile statului au devenit, pe rând şi depotrivă, instrumente cu conotaţii dramatice şi discreţionare în mâna puterii. Fie că această putere s-a numit de dreapta, de stânga, de centru-stânga sau de centru-dreapta, tehnocrată sau autocrată, solitară prin persoana unui preşedinte de stat sau autonomă şi oligarhică prin persoana unui lider de partid.

Ca atare, în România anului 2017, statul de drept, garantul şi esenţa oricărei democraţii din lume, este doar o abstracţiune şi doar o formă de populism, demagogie, un instrument periculos de manipulare şi control în mâna şi în discursul întregului conglomerat politic. Pentru că în România lui 2017, Justiţia se autodigeră, galvanizată fiind şi deprivată de importanţa şi instrumentele sale de către o putere politică care pare să nu mai poată fi oprită de nimeni şi de nimic din creşterea-i aberantă de Frankenstein.

Iar credibilitatea puterilor pe care Justiţia mai poate sau ar mai putea să le aibă în România, acelea de a fi independentă, imparţială, echidistantă,  prezervând şi garantând principiile fundamentale ale democraţiei, devine pe zi ce trece o chestiune de basm sau o metaforă a unei hiperbolice democraţii româneşti.

Pentru că, după cum bine se ştie, încrederea şi credibilitatea nu se pretind şi nici nu se reclamă în absenţa oricărei dovezi a adevărului sau doar pentru jumătăţi de adevăr. Ele trebuie câştigate prin fapte care, din păcate, în cazul României, se lasă aşteptate de zeci de ani şi nici nu dau semne că se vor naşte prea curând.

De aceea, cred că una dintre imperioasele şi vitalele probleme de la care românii nu ar trebui să mai facă în niciun fel rabat de acum înainte în materie de vot acordat politicului şi oricărei poziţionări sau iniţiative ale acestuia ce pot fi amendate în acest fel este aceea a reviziurii Constituţiei în aspectele care ţin de redefinirea şi delimitarea tranşante, distincte şi fără echivoc a tuturor acelor instituţii ale statului care trebuie în mod obligatoriu să rămână definitiv în afara oricărei atingeri politice de orice natură. Justiţia şi Presa fiind primele de pe această lungă listă.

Altfel, există periculosul şi iminentul risc ca, în cel mai scurt timp, România să se transforme dintr-o democraţie incipientă într-o cleptocraţie în formă continuată.

Related posts

Mister dezlegat

Un alegator derutat

Bastardul PSD-ului