18.3 C
Bucharest
September 25, 2021
EDITORIALS IN ROMANIAN

Ministerul Apărării închiriază porumbei

În editorialul trecut, încheiam făcând referire la protocolul ţinutei prezidenţiale. O ţinută care, deşi inedită şi interesantă în circumstanţele respective, a marcat un minus. Însă, în fond, o pereche de pantofi neasortaţi la restul culorilor vestimentare şi un nasture închis la un sacou nu pot destabiliza echilibrul politic, social sau economic al unei ţări şi nici nu pot impeta asupra bunului mers în treburile interne şi externe ale acesteia.

Dar cum stau lucrurile atunci când apar disfuncţionalităţi, distorsiuni şi grave erori sau gafe în zona de protocol de nivel înalt în stat? Cum ar fi cea de funcţionare internă ministerială şi interinstituţională? Nivel care, ierarhic şi obligatoriu, există în orice ţară din lume şi nu comportă niciun grad opţional sau vreo notă de echivoc în urmărirea şi aplicarea întocmai a unor reguli ale acestui nivel de protocol.

Mai pe scurt despre ce este vorba: joi, 20 iulie a.c., a fost sărbătorită Ziua Aviaţiei. Un eveniment de la care a lipsit însuşi Comandantul Forţelor Armate şi Preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării- preşedintele României, Klaus Iohannis.

Misteriosul motiv al lipsei preşedintelui la acest eveniment oficial ce, în mod normal, implică participarea automată a reprezentanţilor administraţiei prezidenţiale, Guvernului şi Parlamentului a fost lămurit rapid de către oficialii Ministerului Apărării, instituţia sub patronajul căreia s-a desfăşurat acest eveniment.

Invitaţiile adresate Preşedinţiei nu au mai ajuns la destinaţie!

Uluitor, însă cât se poate de adevărat, nu-i aşa? Într-o eră super tehnologizată în care informaţia ajunge instantaneu până în cel mai îndepărtat loc al planetei, iată că, în România anului 2017, Ministerul Apărării ţării uită!! sau nu reuşeşte să genereze în timp real un protocol de stat interinstituţional care, alminteri, este declanşat printr-un mecanism automat, bine pus la punct şi îndelung rodat în orice împrejurare.

Cum spuneam, vorbim despre anul 2017 era noastră, actuala Românie. Şi nu despre anul 2017 î.e.n. când, pentru a trimite un mesaj important unui oficial de rang înalt, probabil ar fi fost nevoie de soli, porumbei călători sau, eventual, telepatie şi cristale magice.

Pentru că, deloc întâmplător, însă extrem de grav şi foarte puţin amuzant sau de trecut în eterna notă de butadă sau “răfuială politică” atât de des întâlnită în ultima vreme între actuala putere şi preşedintele Klaus Iohannis, Ministerul Apărării reprezintă acea instituţie a ţării “….prin care este condusă activitatea în domeniul apărării naţionale, potrivit prevederilor legii şi strategiei de securitate naţională, pentru garantarea suveranităţii, independenţei şi unităţii statului, integrităţii teritoriale a ţării şi democraţiei constituţionale. Ministerul Apărării Naţionale răspunde în faţa Parlamentului, a Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru modul de aplicare a prevederilor Constituţiei, a celorlalte acte normative în vigoare, a hotărârilor Guvernului şi ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, precum şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, în domeniul sau de activitate.

În acest caz, pe fond, lucrurile devin cu atât mai alarmante cu cât nu mai putem vorbi despre o participare pur decorativă a şefului statului la un eveniment oficial sau despre o gafă total inofensivă cu conotaţii strict personale generată de te miri ce personaj politic ale cărui (re)sentimente şi intenţii faţă de persoana preşedintelui ţin doar de zona de luptă electorală şi show mediatic.

Pentru că, oricum am privi lucrurile şi faptele, pe cât de banale şi uşor de trecut cu vederea ar părea ele, această “eroare” de calcul instituţional sau…politic ne duce automat cu gândul la momente şi evenimente extrem de reale şi periculoase, cum ar fi declanşarea unui conflict armat sau a altor situaţii de criză la nivel statal sau internaţional la care România ar fi parte directă şi pe care acest Minister ar trebui să le gestioneze în timp real, coerent, eficient şi profesionist.

Iar asta nu s-ar putea întâmpla din cauză de…distorsiuni şi dificultăţi în funcţionarea protocolului intern şi interinstituţional din cadrul Ministerului!

Disfuncţionalitatea dovedită de întreg aparatul ministerial al Apărării în frunte cu şeful său, domnul ministru Ţuţuianu, devine cu atât mai evidentă şi importantă cu cât, chiar cu o zi înainte, pe data de 19 iulie a.c., au fost iniţiate procedurile celui mai mare exerciţiu militar din istoria modernă a României- Saber Guardian 2017- la care au participat până pe 22 iulie a.c. 22 de state, 2000 de mijloace tehnice şi 25 de mii de militari. Un exerciţiu soldat încă din prima zi cu un alt incident. În timpul unei manevre ce presupunea o simulare a unei operaţiuni de salvare, la numai câţiva metri de mal, apa a început să se infiltreze într-un vehicul TAB. Vehicul din care au reuşit să se salveze militarii, dar care, în final, s-a scufundat şi a rămas scufundat pe fundul Dunării timp de câteva zile.

Revin şi spun: suntem în anul 2017, într-o eră în care tehnologia de vârf nu mai reprezintă o excepţie, ci o regulă. Mai ales în cadrul zonei militarizate a oricărui stat. În plus şi cel mai important! Suntem un stat modern ce are parteneriate strategice, alianţe şi tratate inclusiv de nivel militar, extrem de importante şi valoroase, atât cu Statele Unite ale Americii, cât şi cu U.E.

Preşedintele Iohannis, dincolo de multe alte controverse sau umbre de imagine internă, a reuşit ca, în ultimii ani şi mai ales în acest an, să reitereze cu brio poziţia României în carul acestor acorduri, ridicând la cote extrem de pozitive încrederea partenerilor noştrii externi într-o Românie a cărei imagine în lume nu este doar cea a unei “mlaştini a corupţiei” şi nici cea a unui etern război politic intern antidemocraţie şi antiprogres româneşti.

Cu toate acestea, se pare că actuala putere aflată la guvernare, indiferent că s-a numit cabinetul Grindeanu sau că acum poartă numele de cabinetul Tudose, reuşeşte, nu se ştie cum (pentru că ”de ce” se poate bănui cu uşurinţă) aproape întotdeauna să fie în defazaj cu paşii, intenţiile şi direcţia pe care Klaus Iohannis le-a adoptat şi merge în numele României.

În urmă cu aproape o lună, PSD-ul declanşa o criză internă politică prin executarea publică a propriului Guvern. Atunci, motivarea liderului stângii a fost aceea că premierul Grindeanu se transformase în inamicul public numărul unu, într-un antiprim-ministru şi într-un element destabilizator pentru România şi pentru planurile pe care social-democraţii le au pentru un real şi rapid progres al ţării.

Iar elementul cheie al desfiinţării de facto a lui Sorin Grindeanu a fost acela al unei proaste comunicări interministeriale pe care acesta a generat-o şi a întreţinut-o în nici cele 6 luni de guvernare pe care le-a avut la dispoziţie pentru a implementa deja mult prea discutatul, modificatul şi hiperanalizatul program de guvernare.

Acum, actualul prim-ministru, Mihai Tudose, a iniţiat, după toate aparenţele, o nouă tactică în felul în care înţelege domnia sa să conducă echipa guvernamentală şi să continue în acelaşi ritm şi linie intenţiile şi viziunile liderului stângii, Liviu Dragnea.

Lui Mihai Tudose nu i se poate imputa până în prezent lipsa de “coloană vertebrală” în raporturile sale cu oricare dintre miniştrii din cabinet şi nici în raportul, extrem de voalat şi atent ţinut departe de privirile şi urechile indiscrete ale nepoftiţilor din mass-media sau din alte zone, cu Liviu Dragnea.

Mihai Tudose, în calitatea sa de prim-ministru, dă dovadă de o transparenţă excesivă (am putea spune chiar ostentativă) şi de o atitudine extrem de tranşantă şi directă în oricare dintre întâlnirile de Guvern.

Mihai Tudose conduce cu o mână de fier, scurt şi la obiect, oastea de miniştri aflaţi în subordinea sa. Ba, chiar îi admonestează şi le cere socoteală în mod public asemenea unui staroste autoritar, dar drept şi corect, reuşind să uimească întreaga opinie publică românescă.

Iar această nouă politică de glasnost a şi început să dea roade. Nu, nu în realitatea economică, socială, medicală, educaţională, etc. a românilor şi, în niciun caz, roade bune. Dar mulţi dintre cei care, până mai ieri, se declaraseră adversari împătimiţi ai PSD-ului şi implicit ai lui Liviu Dragnea, au început să vadă şi binele din răul de până acum prin ochii şi bagheta guvernamentală ale lui Mihai Tudose.

Baghetă care, într-un fel magic, reuşeşte să dea iluzia că Mihai Tudose, social-democratul, omul ales de acelaşi Liviu Dragnea să conducă actualul Guvern al României, personajul pe seama căruia, nu mai de mult de acum câteva săptămâni, curgeau râuri de ironii şi sarcasm legate de anumite hibe şi năravuri personale ce nu îl recomandau în niciun fel să deţină portofoliul de prim-ministru, a devenit peste noapte, aşa cum se întâmplă de obicei la noi la români, un om de nădejde. Un profesionist guvernamental şi o mână de fier care are mai puţină legătură cu politica (sau aşa se vrea a se înţelege) şi partidul din care vine şi pe care-l reprezintă la guvernare şi din ce în ce mai multă legătură cu un soi de tehnocrat de stânga, care reuşeşte să transpună în fapte controversatul program de guvernare doar prin simpla-i prezenţă în şedinţele de Guvern şi prin ordine rostite scurt şi fără echivoc.

Aş putea spune că este admirabilă această tactică de schimbare a formei  la care s-a recurs pentru Mihai Tudose.

Totuşi, dincolo de formă, fondul rămâne cel care demonstreză în final dacă lucrurile chiar au început să capete nuanţe atât de roz şi linii atât de ferme şi certe în actul real de guvernare al cărui maestru de ceremonie este în prezent Mihai Tudose.

Realitatea şi mărturiile ei, ca cele despre care am vorbit în acest editorial, demonstreză că nu.

Să sperăm că, peste alte 6 luni, la un alt bilanţ de evaluare pesedistă a actualului Guvern, Liviu Dragnea nu va ajunge din nou la implacabila şi inextricabila concluzie că şi Mihai Tudose a suferit o mutaţie periculoasă ce face şi din acesta un alt duşman al viziunilor de progres şi prosperitate naţionale social-democrate motiv pentru care…

Iar ca o concluzie a faptelor şi întâmplărilor politice din categoria despre care am vorbit până acum, putem spune că victoriosul zilei şi al momentului, ba, cel mai probabil chiar câştigătorul marelui pot de peste 2 ani- cursa pentru prezidenţiale- rămâne acelaşi etern şi imperturbabil Klaus Iohannis.

Aşadar, “pas cu pas” se dovedeşte a fi o formulă mai înţeleaptă şi mai sigură ca “îndrăzneşte să crezi…”.

 

Related posts

Cotele de gen şi reprezentativitatea reală a femeii în România

Wildfires, hot summer, boiling energy prices

NINE O'CLOCK

Umbrele din spatele primarului